Valize ticsite cu vanități și ustensile necesare întru’ câștigarea bătăliei like-ului de vacanță se încolonau, cuminți, în drumul spre cală. Amuțiseră. Aveau câteva ore de răgaz până să fie iar trase, împinse, înjurate, hurducăite pe caldarâm și, în final, trântite cu năduf pe podeaua hotelului. Arătau ca niște meseni răpuși de ospățul de Crăciun, cu burțile doldora de câte un pic din fiecare și ceva mai mult din toate. Paisprezece creme (de soare, umbră, penumbră, dimineață, iasomie sau gălbenele), trei ținute pentru fiecare zi în parte (și-ncă cinci de rezervă), plus accesorii asortate, ondulatoare de păr și altele asemenea își dădeau coate în spațiul limitat. “Strictul necesar, dragă, doar n-o să arăt precum sălbaticii în concediu”, vorba unei amice.

De la domnița din Viena, care s-a chinuit să urce un drum de un kilometru pe un deal cu pietriș, cu trepiedul după ea, la treij’ de grade (Celsius, desigur), cu tocuri de 10 și rochie strâmtă și până în Lisabona, la băiatul care a scos pieptănul și oglinda din geantă, să-și aranjeze părul, apoi s-a târât în genunchi preț de câteva minute ca să obțină selfie-ul perfect, le-am cam văzut pe toate. De diafanul ăsta chiar mi se făcuse nițel milă, voiam să mă ofer să-i fac eu poza, numai să se ridice din praf. Mi-era că-și rupe nădragii în genunchi și-l ceartă mă-sa acasă, însă am renunțat la timp. Începuse să își țuguie buzele și-am zis să nu îi stric distracția.

Cireașa de pe tortul nervilor tociți în vacanțe a fost la Berlin, la Memorialul Holocaustului (Denkmal für die Ermordeten Juden Europa). 2711 blocuri paralelipipedice din ciment și 19.000 mp îți dau fiori pe șira spinării. Simbolistica e cruntă, iar senzația de neliniște te apasă din ce în ce mai tare, pe măsură ce înaintezi. Te-ai fi așteptat la bun simț, dar nu. De la de-a v-ați ascunselea până la picnic, de la indivizi ce fumează tolăniți pe pietre, până la fătuca ce a scos patru rujuri din geantă și încerca să se hotărască ce nuanță merge mai bine cu “decorul”, se preumblă cam toată fauna p-acolo. Iar fauna asta vrea poze. Multe, în toate pozițiile și din toate unghiurile posibile.

Dacă bagajele supradimensionate îmi provoacă cel mult un zâmbet de compătimire în colțul gurii că, na, nu pot pricepe de ce, da’ nu-i treaba mea cum își cultivă alții mușchii, boala hashtag-ului începuse să mă irite. Nu mai aveai loc de zombies, indiferent pe unde te învârteai. Sunt foarte, foarte curioasă cum vor sta lucrurile post-pandemie, desi tare mi-e teamă că nu se va schimba nimic.

În țara lui Instagram vacanțele nu se trăiesc. Se trag în cinci mii de poze și se scot la like-uit.

PS: musai să treceți Berlinul pe lista orașelor de vizitat, asta dacă nu ați ajuns deja pe acolo. E unul dintre cele mai interesante locuri văzute de mine până acum. Viu, divers, plin de artă și de istorie dureroasă. E un oraș extrem de intens.