Am observat mantra asta repetată tot mai des, în ultima vreme, în jurul meu, pe interneți. Nu în imediata mea vecinătate, e drept. Să zicem că pe la “rude” mai îndepărtate, cum ar fi Sofica a lu’ Maricel, văr cu Titi-Costeluș Păcăleanu de la Filiași. Hai că-l știți, e văr cu Relu de la Slobozia.
Cumva, parcă simțeam disprețul și disperarea de a se distanța rapid de asemenea atrocitate. “Băi, eu nu gătesc, ce naiba, nu sunt gospodină d-aia! Capisci? Nu vreau eu să put a mâncare.”
Am râs și am tot râs. Mi se părea incredibil.
Că nu-i place cuiva să gătească înțeleg și este firesc. Mie nu-mi place să calc rufe (na, că scrisesem rude; nu, nici pe ele nu-mi place să le calc). E o activitate care mă ucide lent și în chinuri, chiar dacă am o sculă deșteaptă, care își reglează temperatura și face și drege. Să plimb un bloc de materie peste niște cârpe e moartea pasiunii. Mai bine mă trimiți să adun furnici din grădină. Sau să dresez râme.
Înțeleg, de asemenea și lipsa interesului pentru mâncare, nu suntem toți gurmanzi, înțeleg lenea, lipsa talentului în bucătărie sau lipsa timpului necesar. Toate sunt motive valide și firești. Ce nu pot pricepe defel e disprețul pentru activitatea în sine, încercarea de a o asocia cu un peiorativ – “gospodină”. (Nici cu termenul “gospodină” nu văd care e problema, în principiu, dar să nu divagăm.)
[Aici ar fi trebuit să fie un text lung, cu Țșpe argumente, numerotate și detaliate frumos, ca la școală. Da’ să nu ne amăgim, e contraproductiv să ne pierdem vremea așa.]
Motivul 1 din 2. Efectul terapeutic
Știu, știu, am mai auzit-o de multe ori. Haha, asta e nebună. Ce terapeutic visează? Când gătești zilnic ciorbe și tocane, te saturi de bucătărie etc. Păi, nu mai prepara doar ciorbe și tocane, nu-i musai să stai zilnic cinci ore “la cratiță”. Organizează-ți treburile mai bine. Pentru inspirație și aplicații care să te ajute să planifici, ai un internet întreg la dispoziție.
Știința susține că, la fel ca alte activități practice și creative, gătitul poate avea beneficii în tratarea depresiei, a anxietății, a ADHD-ului sau a dependențelor. Pentru că procesul, prin natura lui, te obligă să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut, oferă o senzație plăcută de control, plus satisfacția unui produs finit, de care te poți bucura singur/ă ori împreună cu cei dragi.
Nu am, slavă cerului, nici una dintre problemele înșirate mai sus, însă mă ajută să mă relaxez. Pun muzică sau un podcast și prefer să nu fiu deranjată în timpul procesului. E timpul meu, petrecut cu mine. Asta dacă nu cumva agreăm că ne facem de cap împreună, însă atunci bucătăria va arăta ca după război.
Motivul 2 și cel mai important pentru mine
Mai știți plăcinta aia fantastică a mamei? Cea pe care ați fi mâncat-o de șapte ori pe zi, fără să vă fi săturat de ea? (Plăcinta, nu pe mama.) Dar carnea la garniță a bunicii? Și cârnații afumați, aliniați ca soldățeii picați pe front, lângă un munte de mămăligă zdravănă, cu strachina de varză murată, proaspăt scoasă din butoi, așteptând cuminte să fie băgată și ea în seamă.
Nu știu cum a fost pentru voi, dar unul dintre momentele mele preferate, când eram copil, era când se întorceau ai mei de la țară și înșirau pe masă toate bunătățile aduse, unele special pentru mine. Cum ar fi pâinea coaptă pe vatră și brânza proaspătă, cremoasă, de capră, pe care numai bunica știa să o facă așa. Momentul ăla era aur curat. Ne așezam cu în jurul mesei și ne apucam să ciugulim veseli din tot ce era acolo. Direct din pungi, cu mâna, spre disperarea maică-mii. Îi dezlegam șorțul și fugeam râzând, cu codrul de pâine după mine.
Mâncarea este liant cultural, e obicei de familie, înseamnă rețete transmise cu drag de la unii la ceilalți. E zumzetul vesel din jurul mesei și bucuria din ochii copiilor. Pentru mine, astea sunt motive suficiente să le ofer ce pot mai bun.
Acestea fiind spuse, mă duc să arunc niște ciolane afumate în oală, că vrea fie-mea o ciorbă ardelenească. Pâinea este gata. 😊
Iubesc sa gatesc! Si mai ales iubesc sa vad zambetul pe fata celor dragi, dupa ce incep sa manance. 😊👍
In vremurile normale, ai mei dragalasi, de abia asteptau sa vin acasa in libere sa gatesc. De la ciorbe, feluri principale, pana la baclavale. Dupa ce am ajuns aici am descoperit bucatariile asiatice (Thai, indiana, chinezeasca), si mai ales faptul ca sunt “alt ceva” decat bucataria romaneasca. Acum le combinam, poate fi o “laksa chicken soup” cu un felul doi, romanesc, sau invers, o ciorba de burta, cu niste “chicken tikka masala”.
Jumatatea mea a ajuns experta in prepararea “sourdough bread”.
Ce poate fi mai placut pentru mine, dupa 8 zile petrecute “in the middle of nowhere”, decat sa am cu cei dragi o cina placuta, terminata cu “ceva bun” si un pahar de Shiraz?
Și noi am împrumutat foarte multe feluri de mâncare de pe unde ne-am plimbat, ori de la prieteni care trăiesc prin alte părți. Am și “exportat” rețete. Una dintre salatele noastre preferate a ajuns la familia unui prieten din India.
Mi-ai făcut poftă de baclavale. 😀
Prezent!
Imi place sa gătesc. Si din ce în ce mai mult, îmi place mâncarea țărănească. Aia românească. Pe asta o fac și o și mânânc cu plăcere. Cea mai mare plăcere. Bine, și ai mei au devenit fani în timp. Nu au de ales pentru că doar eu gătesc.
Acum că m-am descris atât de frumos, să trecem și la nasoale. Nu-mi place să calc. Oricât am încercat să calc zilnic, că să fie mai “plăcută” această activitate, tot la maldărul de rufe ajung. Adică 12 cămăși odată și vreo 6 pantaloni. Ni-mi place să cos. Ți-a picat nasturele de la cămașă? Ghinion! O dai naiba sau te duci la croitorie de la colț, că și tanti de acolo trebuie să TRĂIASCĂ.
Haidipa, că mă apuc de curățenia și de făcut ciorbă rădăuțeană și tochitura moldovenească.
12 cămăși și 6 pantaloni? Ferească ăl de sus, ăsta e deja coșmar, Eleno.
Spor la ce ai de făcut p-acolo. 🙂
Da, am ales să fac asta la două săptămâni. Adică să calc. In două săptămâni mi se usucă lacrimile de pe față și îmi trec și nervii provocați de această activitate.
Mâine spre exemplu, se fac două săptămâni.
Deci mâine zici să aprind o lumânare parfumată pentru tine și să dublez tura de parc? 😛
Am avut pauză de la călcat, că a lucrat domnul de acasă anul ăsta. Da’ se cam apropie momentul și la mine.
Eu nu sunt gospodină. Sunt o persoană obișnuită care face lucruri de dragul celor cu care le împarte.
Așa am învățat de copil să fac mâncăruri sau fursecuri pe care le făcea bunica și care reprezentau amintirea copilăriei pentru tata. (Mama refuza să le facă. Deh, nu a fost o relație prea caldă între mama și soacra ei.) Când n-a mai fost bunica, mi s-a părut singura modalitate să-i alin tatei suferința. Iar plăcerea lui însoțită de tot felul de povești legate de preparatul respectiv mi-au oferit satisfacția necesară pentru a continua.
Am continuat la fel cu tot ce făcea mama. Am vrut să învăț de la ea, cum face atâta timp cât o am lângă mine să mă învețe.
Fostul consort a jiduit mulți ani după plăcinta dobrogeană pe care o știa din copilărie și pe care n-a regăsit-o în cele ce se găseau pe la patiserii. Și când am găsit pe cineva care făcea plăcinta așa cum o știa el, am petrecut două zile din concediu învățând să fac asta.
Nu m-am gândit niciodată dacă îmi place sau nu să gătesc. Pentru că știu sigur că îmi place ce recții obțin.
Cât despre restul activităților……OCD-ul meu nu mă lasă să fie vreo scamă pe jos sau vreo cută pe cămașă. Așa că am învățat să-mi placă să fac curat sau să calc.
Anouk, și eu tot om normal mă consider. Nici gospodină, nici altceva. Doar nu înțeleg disprețul unora, atât.
OCD-ul are leac, să știi. Succes! 🙂
Îți explic io. Deci nu ai cum să înțelegi disprețul pentru că nu ești buricul pământului, da?
Între timp, pardon, în timp ce varza mea se dustuiește în cuptor, stau și mă gândesc, oare poanta aia cu “batman, noi ce mâncăm” are sau nu vreun sâmbure de adevăr? Nu știu de de am senzația că, că pentru unele persoane, există o legătură indestructibilă între sexualitate și o banală ciorbă 🙃
:)))))))))) Ce-i drept, nu-s buricul pământului. Ghinion, ca să zic așa.
Stai că mai postez ceva mintenaș, poate-ți dau idei. 😀
Ana, am dublat comentariul, te rog să faci cumva să fie bine. Tks!
Rezolvat. 🙂