Am crezut foarte multă vreme că bucătăreala are la bază ceva magic, un ceva pe care eu nu voi reuși să-l descopăr și să-l stăpânesc. Mi se părea că e pentru o mână de oameni. Pentru aleși. Că una e să amesteci niște ingrediente într-o oală și să iasă ceva comestibil, însă cu totul altceva să reușești o combinație de arome și texturi care să-ți dea fiori pe șira spinării și care să te facă să salivezi de fiecare dată când îți aduci aminte de ea.

Nu e nimic ezoteric la mijloc

Ba, din contră. E știință pură, e chimie. În momentul în care ai reușit să înțelegi îngredientele și cum pot fi ele combinate sau alterate în funcție de modul de preparare, ai descoperit “magia”. Iar din punctul ăla încolo, încep distrația și munca. Multă muncă, pentru că trebuie calibrate cantități, texturi și procese.

Cum sună căpșuni cu busuioc proaspăt și parmezan? Ciudat? Și mie mi s-a părut bizar la început, însă aromele se potrivesc de minune. Trebuie doar să trecem peste idei preconcepute și vom descoperi o lume nouă.

Prosciutto e melone (prosciutto și pepene galben, stropite cu cremă de oțet balsamic) e una dintre gustările mele preferate. La fel și salata cu struguri, blue cheese, nuci și rucola. Sau multe, multe altele.

Huooo, fugi cu astea d-aci, nu pun eu gura pe așa ceva!

Mmm? Sună cunoscut? Și mie. Dar ne certăm degeaba pe “e bun” / “nu e bun”; suntem construiți diferit, deci percepem diferit.

Pe lângă esteri, sulfuri, cetone, aldehide și alte elemente care ne-au chinuit neuronii la chimie organică, ADN-ul joacă un rol extrem de important în felul cum percepem alimentele. Unii adoră trufele negre, alții le detestă. Unii iubesc ghimbirul, alții se albesc la față numai când aud de el.

Receptorii pentru miros sunt de vină, în proporție de 80%. Putem percepe, prin intermediul mirosului, ortonazal și retronazal, până la 10.000 de arome diferite. Restul, de 20%, îi revin gustului și simțului tactil. Da, atât de important este mirosul, când vine vorba de percepție. Nu crezi? Ține-te de nas și ia o gură de cafea sau de mâncare.

Ne jucăm cu ce avem prin casă și descoperim chestii noi, foarte mișto

Un număr infinit de variante, joacă în bucătărie, cu cartea de chimie organică în față. Glumesc, stai, nu mă înjura! :))))))))) Fără carte de chimie, dar ai un internet întreg la dispoziție, să afli ce să combini și cum, dacă vrei. În plus, am să mai povestesc și eu una-alta pe aici. Acu’ am să zic despre una care nouă ne-a plăcut atât de mult, ieri, încât am fost nevoită să o repet.

Mai aveam prin frigider, printre altele, două pere, niște jamón și brânză de capră. Din aia densă, cremoasă. (Brânza, nu capra, desigur.) Cum nu aveam timp să coafez frumos perele, am zis să fac, rapid, niște tarte sărate.

Pentru trei tarte mici (cât pentru o gustare) am folosit următoarele:

• 3 pătrate de foietaj simplu, cu unt
• o pară (tăiată cubulețe)
• 3 linguri cu vârf de brânză de capră
• 3 felii de jamón (mărunțit)
• 3 roșii uscate la soare (tocate)
• o lingură ulei de măsline
• piper + cayenne pepper
• cimbru proaspăt

Totul (în afară de foietaj) a fost amestecat, grosier, cu furculița, într-un castron. Am pus ingredientele peste foietaj și am dat la cuptor. 220° C, 20 minute, coacere de jos.

Spor la combinații!

(Cover photo by Tom Leishman from Pexels.)