Și ce articol drăgălaș începusem să scriu eu pentru azi! Pe pozitiv, așa, despre hobby-uri pentru care am reușit, în sfârșit, să îmi fac ceva timp. Aveam și poze. Da’ las’ că-l termin altă dată. Hai să vă povestesc, mai bine, cu ce mi-au măcinat inginerul și adolescenta creierii astăzi.
Povestea a început pe la prânz
O mică precizare, să stabilim scena. Noi avem spațiul de lucru la mansardă, toți trei. E loc suficient, fiecare are biroul și jucăriile lui.
Toate bune și frumoase cu lucratul împreună, până în momentul în care pe doi din trei îi apucă cheful de dezbătut diverse. (Call-urile nu sunt o problemă, folosim dormitorul de oaspeți pe post de sală de ședințe. Am instalat acolo inclusiv tablă de scris.)
Măi, și îi apucă p-ai mei o discuție aprinsă despre modă. Văzuse adolescenta, pe net, niște bocanci care îi plac mult și care sunt foarte scumpi, în mod normal, la reducere. Eu îi găsesc disproporționați, talpa e mult prea groasă (e platformă, de fapt), însă nu mă interesează deloc ce alege să poarte.
Am fost și eu copilă, am purtat bocanci masivi, zece brățări pe mână, trei cercei per ureche și am avut părul colorat în fel și chip. Ba, chiar, am avut și încălțări care cântăreau un kil’ bucata, de făceau prietenii mișto de mine. Ziceau că mi-am mutat centru de greutate la bază, cu cărămizi, să iau virajele mai bine. Să nu care cumva să mă zboare vântul când trec de colțul blocului.
Au dezbătut o grămadă
Că sunt prea colorați. Ba nu-s. Că-i talpa prea groasă. E, dar asta vrea. Că firma nu e din Olanda și cum facem cu returul, dacă e cazul, că-i pandemie and shit. Facem, dă-l încolo de retur. Costă doi Euro, dacă e.
Ce să mai, dacă nu îți doreai cu adevărat tancurile bocancii, ai fi renunțat fără discuții. Cam ca la interviurile alea la care te pisează HR-ista cu o rafală de întrebări bizare. Mai avea să o întrebe și unde se vede peste cinci ani, dacă or să îi mai placă ‘au ba. Și am crezut că au terminat discuția. Ei îi plac, lui nu, dar îi cumpără dacă e sigură că îi vrea.
Na, ți-ai găsit, Ano. Trei ore mai târziu am coborât în living, să iau ceva. Despre ce credeți că discutau, aprins, inginerul și cu adolescenta? Mhm, exact.
Dacă mă vedeți pe stradă, că târâi niște bocanci de șireturi și repet într-una “e groasă, nu e groasă, nu mai contează”, măcar să știți de la ce mi se trage.
Dr Martens, nu?!
Cunoastem 😁
A mea 15 ani acu’, la sfarsitul lunii.
Măcar dacă ar fi fost Dr Martens, dar nu. Au devenit prea mainstream. A găsit ea altă marcă, mai scumpă și cu talpa mult mai groasă. Șenilate le zic eu, arată ca niște tancuri mai mici. :))))))
Tot în ianuarie și mândra noastră, dar face 17. Să vă fie sănătoasă!
@Alexandra, mămică, o să fiu succintă:
1. Nu dezbați moda cu un bărbat. Au o putere fantastică de a te face să nu mai cumperi nimic. Povestea se schimbă când vine vorba despre scule de pescuit sau te miri ce șuruburi.
2. Nu discuți despre culori cu un bărbat. Expresia “sunt prea colorați” o folosesc doar ca să ne dezarmeze. Grej, crem, bej, fucsia, ciclame, bleu ciel, chiar și banalul gri le dă mari bătăi de ochi și nu de cap, cum e vorba aia.
3. Dacă nu-ți plac bocancii, îi faci retur și nu-ți virează banii, anunță-mă. Sunt mamăl și tatăl retururilor. Chiar azi am primit pe mail confirmarea că mi-au returnat banii pentru niște balerini pe care i-am primit, am deschis cutia, i-am văzut și am luat pe loc decizia de a-i returna.
Eleno, la aia cu sculele și șuruburile sunt 100% de acord. Să dea naiba dacă au vreun dubiu când e să le cumpere. Imediat le sare cardul din buzunar și nici nu ai ce să comentezi, că “le trebuie neapărat”.
Hai, mai, cumparati-i fetei senilatele alea! Ce daca au un kil bucata?! Unde-i moda nu-i tocmeala :-)) Mai ales la varsta artistei tale. Eu mi-am luat prima pereche de Dr. Martens, ca astea aveau talpa cea mai groasa la vremea aia, albastre cu carouri negre si sireturi galbene 🙂 , la 50 de ani, iar cea mai recenta (nu zic ultima, ca nu cred ca e), cu flori, acu’ 2 ani, la 60+…Bine, eu nu din motive de moda (Dr Martens au aparut abia recent in Dk, intr-o gama foarte restransa de culori), ci pentru ca mi-au placut. In general habar n-am ce “se poarta” si nici nu ma intereseaza.
Cornelia, îi cumpărăm ce vrea ea, important este să și poată merge cu ele. Are deja două operații cu suruburi vârâte în oase, din motive de picior rupt.
Oricum, s-a răzgândit singură până la urmă. A găsit unii cu talpa normală, dar foarte înalți pe picior, o să îi ia juma’ de oră să se încalțe cu ei. :))))))
Nu mă pronunț! 😛 Am trecut pe-aici doar să mă bag în seamă. Că la 22, sex masculin nu se pun problemele în felul ăsta.
Da, da, tu ai scăpat. 😛
Mulți înainte! N-ai scăpat de tot. 😛
Tablă?
An(oh), pot să mă mut la voi? 😛
Whiteboard și markere, ca la corporație. Poți, da-i musai să cureți tabla după ce o folosești. 😛
Oricum o curăț de câteva ori pe oră 😛
Mulțam fain. <3
Tu fiind profă de… ?
Mate 🙁
Bă, când e vorba de bocanci, niciodată nu sunt prea. Nici prea mulți, nici prea înalți, nici cu talpa prea groasă….
De acord cu primele două, Anouk, nu și cu a treia. Șenilatele de care zic eu sunt niste chestii bizare. Dacă e să cazi de pe ele, zici că ai picat de la etaj.
Și-a comandat până la urmă unii foarte mișto, înalți, mai de rockeri. 🙂