Mă rog, titlul inițial era “Lasă, honey, dacă ți se lărgește asta, îți dau eu altă gaură”, da’ a vociferat inginerul. Că poate vede socru-meu titlul pe feisbuc și se sperie cumva. Ne-a mai sunat și altă dată, săracul: aoleu, a căzut nor-sa! Să aibă fiu-său grijă de ea! Ce naibii păzește? ‘N fine, să revenim.
Pentru că-n pandemia asta nu am putut participa la glumițele cu două frunze de salată și o măslină, p-un platouaș, însoțite de textul “urmărește-mă pentru mai multe rețete”, iar pâine știam deja să fac, a trebuit să găsesc altceva. Doar nu puteam să rămân de căruță, când se lăudau toți, care mai de care, cu nou descoperitele activități. Mai ales că eu lucram, deja, de acasă, de ani buni. Deci nici măcar asta nu a fost o noutate.
Am avut mereu o pasiune pentru materialele organice
Nu numai pentru ele, dar în special. Una dintre cele mai mari plăceri ale mele este să scobesc în grădină, însă asta-i activitate de sezon. În rest, îmi plac mult prelucrarea lemnului (deși nu mă pricep, e treaba inginerului) și confecționatul obiectelor din piele. Combinația de arome de lemn și piele e una dintre cele mai mișto, din punctul meu de vedere.
Aștept să-i asortez, la un moment dat, și un pic de miros de mare și plajă. Tare aș vrea o cabană micuță și un atelier acolo. Spania, Italia sau Portugalia, oricare dintre ele, că nu am pretenții. Iar în plus la aromele alea, eventual, un pic de whisky afumat și o fărâmă de trabuc, să întregim peisajul. Na, hai că am luat-o pe câmpii.
Înapoi la mansardă, Ano!
Dacă e careva pasionat de treaba asta și dorește să se apuce, pot lăsa resurse și detalii, altfel nu am să vă plictisesc.
Doar am să spun că este unul dintre cele mai mișto hobby-uri “de stat în casă” testate de mine. Unul care solicită și creierul și degetele. Și în urma căruia te alegi cu ceva util. Este nevoie de spațiu de lucru, foarte multă atenție, un pic de îndemânare, materie primă și câteva unelte de bază. Costul inițial a fost un pic peste o sută de euro, dar am început să mai adaug mărunțișuri pe parcurs.
Am reușit, până acum (atât mi-a permis timpul, din păcate), să-i fac inginerului un portofel pentru acte și bani, husă pentru pașaport și curea pentru ceas. (Ultimele două urmează și pentru mine.) Toate cu aceeași piele, desigur. Să fie asortate. Iar partea foarte mișto este că sunt încă impecabile după câteva luni de utilizare. Mă pricep, care va să zică.
O singură „problemă” am avut, nu am ținut cont de faptul că pielea este oarecum elastică, așa că la cureaua pentru ceas i-am făcut doar trei perforații. Iar când mi-a comunicat că a ajuns la ultima gaură, l-am asigurat că nu-i o problemă, îi pot face orcând dorește una nouă. Nu am idee de ce se uita cu ochii așa măriți la mine, eu doar încercam să fiu drăguță. 😛
–
Am avut de mică plăcere pentru tot felul de meșteșuguri. Stăteam cu orele urmărind pe bunicul meu cum lega cărți sau pe cizmarul de la colțul străzii reparând câte o pereche de încălțări. Pe bunica care cosea la mașină sau pe tata reparând ceva.
Am început confecționându-mi cercei din tot felul de materiale mai mult sau mai puțin convenționale. Perechea mea favorită era o pereche făcută din capacele de aluminiu de la niște sticle.
A fost raiul pe pământ să umblu prin Medina din Fez, oprindu-mă la fiecare atelier și urmărindu-i cum lucrează.
Cercei nu am făcut, Anouk, însă am avut un pitic cu brățările și cu pandantivele. Am făcut și purtat o grămadă, unele au ajuns la fiică-mea. Mi le-a “confiscat”, împreună cu o parte dintre haine. 🙂
Foarte fain! Te-am admirat de când ai postat prima oară poza cu ceasul. Îți dădusem și eu comandă de așa ceva dar … pandemie, deh! n-am mai ajuns să-mi iei măsurile! 🙂
Las’ că scăpăm de pandemie, Victore. Luăm apoi măsuri, să nu se mai repete. 😛
Ce misto aratau daca aveai si un laser sa gravezi pielea.
Numa zic.
:))
Chiar așa, domnu’ Marius, nu faceți o probă, să ne arătați și nouă cum ar ieși? Dacă n-aveți alta la îndemână, puteți încerca pe pielea ‘mneavoastră. 😀
Cam ce doriti sa gravez, o retea de gluten, o veRverita?
O libelulă.
Foarte faine lucrurile pe care le-ai făcut, îmi plac. Cu piele am lucrat puțin, o foloseam ca dublură pentru mărgelit.
Dacă nu meșteresc ceva, eu o iau cu capul și devin pisăloagă ceea ce ar fi grav de tot, că mă pricep 😜
Cea mai mișto chestie pe care am făcut-o în pandemie a fost o focaccia ornată cu chestii comestibile, tot spun că trebuie să repet povestea, dar să văd când că acum sunt ocupată cu dat jos ciocolata, care, a fost, este și va fi hobby-ul meu principal!
Să dai jos ciocolata de pe raft? 😛
Tu ai o grămadă de hobby-uri, Mona, nu ai cum să o iei cu capul. 😀
“Aștept să-i asortez, la un moment dat, și un pic de miros de mare și plajă. Tare aș vrea o cabană micuță și un atelier acolo. Spania, Italia sau Portugalia, oricare dintre ele, că nu am pretenții. Iar în plus la aromele alea, eventual, un pic de whisky afumat și o fărâmă de trabuc, să întregim peisajul. Na, hai că am luat-o pe câmpii.” – te gândești că tu chiar ai cum să faci asta și acasă? Ana, dar pentru orice idee sau hint rămân datoare. Eu mă gândeam că pot fi bune visele astea chiar și în Gibraltar sau Canare, deși apa acolo este doar pentru degetele de la picioare și încântarea ochiului și a minții.