Logica nu doare. Folosește-o cu încredere.

20 ianuarie 2021 | Povești | 12 comentarii

Citeam zilele trecute la Vasilescu, pe blog, comentariul cuiva și mi-a bușit cafeaua pe nas de râs. Unii indivizi nu au absolut nici o treabă cu logica. Individul susținea că o firmă riscă să intre în colaps dacă îi pleacă un angajat competent. Bănenebă, oare cât de rupt de realitate să fii, ca să susții una ca asta? Pe ce planetă or trăi unii, frate?

Sunt și am fost mereu un angajat bun. O spun fără nici cea mai vagă urmă de modestie. Ba, dimpotrivă. Am o reputație profesională impecabilă și sunt foarte mândră de treaba asta. Am muncit mult ca să pot face o astfel de afirmație. Ani la rând. Însă niciodată nu mi-ar fi dat prin cap să suțin o asemenea aberație. Am fost înlocuită atunci când am plecat, așa cum era firesc, fără să se demoleze lumea. Ok, au fost cazuri când au fost angajați doi oameni în locul meu, dar s-a rezolvat treaba fără probleme.

Dacă o prăvălie stă la mâna unui singur om, atunci afacerea a fost gândită prost din capul locului și nu e tragic dacă dispare. Mai bine mai devreme, decât să-i încurce și pe alții care ar putea, foarte bine, să își caute de muncă în altă parte. Să nu ne facem iluzii, o afacere construită pe baze șubrede va intra oricum în faliment la un moment dat.

O analogie

Complet întâmplător, fără legătură cu firmele și angajații, însă în aceeași direcție, am văzut seara o știre din UK. Nu știu pe voi, dar pe mine mă distrează întâmplările din epoca post-Brexit. Vă spun pe scurt, citiți voi mai mult, dacă doriți.

La britanici, după cum era de așteptat, a început haosul. Printre multe altele, au probleme cu transporturile de mărfuri în și din spațiul comunitar. Pentru că au ieșit din UE, au nevoie de tot felul de acte ca să poată importa și exporta mărfuri. Cozile de tiruri sunt imense, timpii de așteptare foarte mari, iar nervii șoferilor pe măsură. Twitter-ul este plin de povești ale șoferilor. Unora le-au cedat deja nervii, au demisionat, au lăsat cheile mașinilor poliției britanice și au plecat.

Dacă e să comparăm UE cu angajatorul și UK cu angajatul, apoi să privim, în trecut, la campania ce a precedat votul, putem observa aceeași aroganță nefondată și aceleași calcule eronate. Sigur că nu îi este comod niciuneia dintre părți, dar hai să fim serioși. Diferența de forțe și de calibru nu este deloc în favoarea “angajatului”, oricât de minunat, deștept și eficient ar fi acesta.

Nu e suficient să fii bun

Ai nevoie și de oameni care să-ți vândă produsul, și de contabil, avocat, om de marketing etc. Poți funționa de capul tău, desigur, dar produci puțin și ai venituri limitate. Nu ai timp liber și ești stresat, pentru că trebuie să te ocupi tu de toate. Și nu ai putere de negociere (prin comparație, desigur).

Poate nu ar strica să se studieze, din nou, niscai logică la școală. Poate și niște economie aplicată, nu numai terorie seacă. O simulare de plan de afaceri. Niște informații despre cum funcționează lumea și piața. Ca să nu ne mai pierdem vremea cu tot felul de inepți(i).

Photo by VisionPic .net from Pexels.

12 Comentarii

  1. Elena P

    1. Dacă vorbim de o firmă mică, unde există doar un patron și un angajat, da, plecarea angajatului poate afecta afacerea. În sensul că patronul trebuie să preia toate responsabilitatile “plecatului”. Înlocuirea acestuia nu se face imediat tocmai pentru că vorbim despre o afacere mică, unde patronul are ca nevoie primordială “un om de incredere”.

    2. Dacă vorbim de afaceri mari, nu vorbim de colaps sau pierderi. Transferul de responsabilitati ale celui plecat se face imediat către cei rămași. Până la înlocuirea lui.

    Și încă ceva: întotdeauna vor exista top performeri și low performeri. Oricare dintre ei lasă locul liber prin plecarea lui, altcineva îi va lua locul imediat.

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      1. Poate afecta, da. Dar dacă intră în colaps, atunci nasol. Patronul ar fi trebuit să prevadă situația și să aibă un plan B.

      Răspuns
      • Elena P

        Tocmai de aia nu am folosit termenul “colaps”, ci “afecta”.😜

        Răspuns
      • Ana M. Popescu

        Mulțam, Vasilescule. Nu am avut timp să caut aseară. 😀

        Răspuns
  2. Mona

    În așteptarea statuii de angajat model și om de bază fără de care se duce totul de râpă … vând var la găleată!
    Instrucțiuni: se ridică ușurel găleată deasupra capului și tot ușurel se răstoarnă conținutul peste propria persoană.
    Statuia e gata 😀
    Eu zic să profitați, alta e posibil să nu primiți!

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      :))))))))) Mona, eu pe statuia mea vreau și sclipici. Se poate, da? 😀

      Răspuns
      • Mona

        Sigur 😁
        Mă duc să caut angajatul responsabil cu sclipiciul, sper că nu doarme în front!

        Răspuns
  3. VictorR

    După ce am terminat facultatea un coleg mi-a spus că a făcut un calcul și că din cei 6 ani de școală (da, am fost penultima promoție de ”seraliști” ai facultății de electrotehnică din frumosul meu burg) un an jumate l-am risipit pe materii aiurea și că el ar fi preferat, pe lângă alte chestii, ceea ce propui tu aici: cursuri de economie. Doar că în 1991 nici dascălii de atunci nu prea știau nic ei ce și cum. Dar acum sunt și ar putea fi antrenați în demersul ăsta, la toate nivelurile. Și dacă nu-s dascăli pentru materia asta măcar niște cursuri on-line compuse de cei din învățământ și tot ar fi ceva.

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Păi cred că ar avea cine să predea, Victore, există oameni cu business-uri mișto, care se pricep și ar avea ce spune. Dar nu îi văd eu pe dinozaurii din minister că vor să miște ceva. Din păcate.

      Răspuns
  4. Marius M

    Logica nu stiu ce-i, in schimb stiu vreo 3 zicale in legatura cu ce dezbateti voi p’aci:
    Cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit.
    Nu -ti injura seful ca e prost ci multumeste-i lui D-zeu ca habar n-are de nimic si are nevoie de tine.
    Serviciul nu-i crâșmă sa stai toata ziua acolo.
    Vă mulțumesc ca m-ati ascultat!

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Cu plăcere, domnu’ Marius! 😛

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă