“Nu” este, în egală măsură, util și enervant; depinde doar de scopul în care este utilizat și de frecvență.

L-am auzit atât de des, încât multă vreme l-am urât din tot sufletul. Nu ai voie! Nu te murdări! Nu scoate încălțările așa, desfă șireturile! Nu decizi tu, eu sunt adultul, eu știu mai bine! Nu mai face aia, nu spune ailaltă.

Sigur, înțeleg, mai ales acum, că sunt adult și părinte, faptul că e greu să te descurci cu tot și cu toate. E greu să jonglezi cu diversele activități și să-ți păstrezi nervii intacți. Și e infinit mai greu dacă sunt situații speciale, cum ar fi mizeria asta de pandemie, boala cuiva drag, unul dintre adulți plecat etc. Însă nu la situațiile excepționale doresc să fac referire, ci la business as usual. Situații normale, de zi cu zi.

Avem reflexul, din comoditate combinată cu un anume tip de educație, de a spune “nu” ]n special celor mai slabi decât noi. Mi se pare o “tăiere de costuri” combinată cu o doză de exercitare a puterii. Ne simțim mai în control dacă interzicem, decât dacă e să luăm la analizat o situație și să croim un răspuns pe măsura cerințelor. Poate copilul nu dorea să stea la petrecerea colegei de clasă până la 2 noaptea.

Am fi putut să discutăm și să îi spunem că o luăm la zece din fața blocului, dar a fost mai simplu să-i spunem că nu se duce. Poate că puștiul nu își dorea neapărat ultimul model de iPhone, ci doar un telefon nou, mai bun decât actualul. Poate că soțul nu dorea cine știe ce tort sofisticat când a întrebat dacă nu faci și tu ceva dulce, ci s-ar fi mulțumit cu niște clătite sau o panna cotta cu fructe. Și poate, chiar, te-ar fi ajutat. Dacă ai fi cerut, desigur, altfel știm că orice mascul adult care se respectă întreabă (cu jumătate de gură) dacă te poate ajuta cu ceva și, desigur, cu speranță în suflet că va fi refuzat.

Putem găsi exemple la infinit, dar zic să trecem și la partea cealaltă a monedei.

Uneori, de multe ori, e necesar

Atunci când cineva, în numele prieteniei (sau, de ce nu, al colegialității), încearcă să profite de tine. “Ajută-mă și pe mine cu ceva mic, mic de tot.” Apoi descoperi că “mic-ul” ăla înseamnă, de fapt, un număr consistent de ore sau muncă ce ar fi costat o sumă frumușică, dacă ar fi avut obraz măcar să propună remunerarea prestației.

Atunci când, dimpotrivă, se dorește a ți se băga “ajutorul” cu forța, pe gât. “Băi, dar nu am nevoie, merci, spun eu dacă e ceva.” “Vai, dar se poate una ca asta? Insist, vreau musai să te ajut!”

Este nu numai indicat, dar musai, să refuzi tot ceea ce te incomodează și-ți este dispensabil, fără regrete. Este util să-nveți să scapi de întâlniri pe care nu le dorești, de oameni toxici, de persoane care uită să returneze ce au împrumutat ori de cele care caută doar să profite. Este util să stabilești ce e bine pentru tine și pentru cei care contează. Și-atât. Fără remușcări. Promit eu că nu se demolează lumea, am testat înainte să scriu. 🙂

–

PS: a nu se înțelege că sunt o scorpie care nu oferă ajutor dezinteresat. Ba din contră. Însă aleg eu dacă și când fac treaba asta, nu-mi place deloc șantajul.

–

Photo by Sinitta Leunen from Pexels.