Atât am prins ieri dintr-un schimb de replici între un puștan de câțiva ani, care plângea cocoțat pe sanie, și mama lui. Era roșu la față și își tot trăgea mucii. Celălalt copil, mai mare decât el, părea indiferent și țopăia vesel lângă taică-su.
A nins din belșug ieri pe la noi. Iarnă în toată regula. Și nu numai că a nins, dar a bătut un vânt atât de turbat, încât, dacă nu te mișcai preț de câteva minute, simțeai că te spargi. În rest, a fost de vis. Am dat la lopată ca-n București, de câte două, trei ori pe zi și ne-am bulgărit ca în copilărie. Sanie n-avem, dar nici nu ne mai trebuie, odorul e mai mare decât mine deja. Poate, doar, să mă târâie ea pe mine. Dacă e.
Diferențe mari de mentalitate
Mi-aduc aminte de prima iarnă petrecută aici și de cât de uimită eram. Olandezii, la fel ca cetățenii din țările nordice, nu numai că nu consideră curentul un pericol aproape fatal pentru sănătate, dar se pare că nici de frig nu le e prea teamă. La curentul de aer, mă refer, nu la cel electric, desigur.
Eu eram cu șapte straturi de haine pe mine, fular, căciulă, bocanci și tot ce-i mai este necesar unui cetățean român care nu iubește iarna, iar doamna din fața mea ciripea relaxată la telefon, de parcă se plimba pe plajă, în mijlocul verii. Avea un paltonaș subțire pe ea, jeans, converși și șosete din alea scurte.
M-am uitat șocată la ea, am îndesat mănușile de schi în buzunar, să nu mă fac naibii de râs, și am trecut pe lângă ea. Bebelușul pe care-l plimba în căruț, o dulceață de maxim patru luni, era îmbrăcat la fel de sumar. O hăinuță pe el, pantaloni de bumbac și niște ghetuțe subțiri. Singura concesie pe care o făcuse maică-sa – îi pusese un fes pe cap. Nu fular, nu șubă, nu mănuși, nu pătură pe el.
Am aflat, ulterior, că așa își cresc ei copiii. Ca barbarii, adică. Îi țin despuiați în frig, îi lasă să se bălăcească-n băltoace, să-și pună țărână pe cap și să se tăvălească pe jos. Să se călească, cică. Da’ eu cred că-s foarte zgârciți, de fapt, și nici nu prea le place să aibă grijă de copiii lor. D-aia aleargă peste tot, ca bezmeticii, agitații ăia mici. Dacă adulților le-ar păsa măcar un pic, ar țipa la ei să se potolească și le-ar mai cumpăra niște haine. Multe, multe haine. 😜
–
Fiu-meu a crescut la mama și tata de la 2 luni până la 2 ani jumate. Ai mei stau la etajul 1, într-un bloc unde cândva parterul era ocupat de o alimentară. La vremea aia spațiul ăla nu era închiriat. Așa că, era “destul” de rece pe podeaua apartamentului. Ne-am dus să ne vedem copilul într-una din zile. Mergeam destul de des, dar acum era iarnă. Hai sa-i facem noi baie și ne apucăm să-l pregătim. Eu cu baia, bărbată-miu cu desbrăcatul copilului. Mă strigă la un moment dat: Geolgău, ia vino puțin!
Mă duc.
Ia verifică în dulap, mai are fii-tu ceva pe acolo? Că eu cred că maică-ta ia dat toate hainele pe el.
Bă, avea pampersi, ciorapi cu chiloți, pantaloni de trening și peste niște pantaloni tricotați. De mama.
Am râs că nebunii. Mă rog, când l-am adus acasa, pentru că eu am alergie mare la praf, nu am covoare în casă, i-am dat viteza desculț pe gresie și parchet, doar cu un body pe el. A făcut ceva roșu în gât și niște muci la nas, dar l-am călit.😜
Acum umblă afară cu tricou și geacă. Pulover a avut o singură dată în viață lui. I-am luat două bucăți pe care le-am dat de pomană noi nouțe. Fular n-a avut niciodată.
Așa procedau și ai mei cu fiică-mea, Eleno. Îi ieșeau săracului copil bube, că nu suportă deloc multe straturi de haine pe ea. Nici mănuși nu poartă, le urăște.
Ha ha, prima mea iarna in Dk. Intamplator in anul ala chiar a fost iarna, cu ger, zapada, adica nimic neobisnuit pentru mine. Altfel zapada pe aici mai rarut. Am hotarat sa facem Revelionul la noi, invitand pe fratele cel mic al sotului. Cumnata-mea tocmai nascuse pe 14 noiembrie. Ajung ei pe seara, gerulet serios afara, hai sa descarce masina. Primul “bagaj” bebe de 6 saptamani intr-un cosulet, oroare, fara caciulita!!, cu biluta goala in ninsoare, un puloveras si pantalonas nu foarte groase, tricotate de bunica, si labutele goale. Si cu un zambet stirb pana la urechi. Cosuletul pus jos in zapada pana la descarcarea masinii, eu aproape lesinata de groaza ca raceste buracul, cumnata total insensibila la spaima mea. M-am lamurit mai tarziu ca asta e atitudinea normala a danezilor, care chiar nu-s “frigurosi” ca noi, iar mucii pana la brau ai copiilor sant ignorati total. Adultii trec de prin aprilie la sort si sandale.
P.S. Tocmai a venit iarna si aici, cu viscol si ger. Bineinteles ca tot transportul e dat peste cap, pentru ca, na, iarna nu-i ca vara, mai ales ca n-am mai vazut zapada de vreo 6-7 ani…
A fost șocantă rău faza cu sandalele și mâneca scurtă și pentru mine. Ăștia, la 14 grade, spun că de cald.
Cu viscol și ger e săptămâna asta pe bucata noastră de Europă, da-i facem vânt către România după aia. Să se bucure și ei de un pic de frig. 😀
Aici nu avem geruri sau zăpada, dar “iarna” temperaturile pot cobori la 4-5 grade noaptea și 13-14 ziua. Dar Aussie nu au nici o apăsare cu copiii. Și la școala, ii scot in curte când este chiar frig, stau pe jos, îmbrăcați sumar, iar fetele au uniformă cu fusta, dar umbla iarna cu picioarele goale. Copiii umbla desculți, și de multe ori părinții sunt mai îmbrăcați decât aia mici. Nu știu ce e aia “sa te tragă curentul”. La ocean de multe ori am văzut kinderi in apa, când apa nu avea mai mult de 18-19 grade.
Hai că la 18-19 e deja decentă apa. Nu e caldă, dar măcar nu-ți amorțesc ciolanele.
Deci nici pe la voi nu-i la modă curentul? :))))))
@Emil Sa vezi aici verile cu 13-14 grade…Dar daca scrie “vara” in calendar, wikingi is toti in sort si slapi 🙂
Brrr, mie îmi e frig numai când v-aud cum umblați neîncotoșmănați 😅
Mai știm și pe alții, Mona. Vă trebuie geci cu sobă încorporată. :)))))
“Wikingii” (graba strica treaba…)