Nu știu cum stau treburile pe la voi prin ogradă de când cu pandemia asta, însă la mine, de ceva vreme, au devenit din ce în ce mai bizare. Mă refer, mai ales, la copil.
Cât de dubioși sunt adolescenții și de ce comportamente care te fac uneori să te îndoiești de integritatea facultăților mentale sau de acuratețea simțurilor sunt capabili, știm cu toții, inclusiv cei ce nu au copii. Am trecut prin caznele maturizării și le-am mâncat nervii părinților, picătură cu picătură. Nimeni nu e scutit.
Dar, parcă nu ar fi fost suficient, pandemia asta a dus lucrurile la nivel superior de dubioșenie
Să zicem că faptul că s-a apucat de gătit n-ar fi chiar ieșit din comun. Este suficient de mare cât să se descurce singură cu majoritatea activităților și e bine să nu depindă deloc de noi, mai ales că la anu’ va pleca la facultate. E aiurea să mănînci doar sendvișuri sau fast food. Bonus, la noi se gătește constant, se experimentează mult, poate că a fost influențată. Copiii imită ce văd acasă (până la un punct, desigur).
Să zicem că nici faptul că e curat aproape constant la ea în cameră n-ar fi chiar un semn că se apropie sfârșitul lumii, deși am cam avut ceva dubii. Nu-i numai curat, dar este și ordine. Asta după ce am avut nenumărate episoade de nervi și râcâieli constante pe subiect de-a lungul anilor. Nu voia și pace, camera ei era o semi-cocină după standardele mele, iar, la un moment dat, am renunțat să mă mai rog de ea. Cine știe, poate că statul acasă pentru atâtea luni a determinat-o să schimbe ceva. Orice ar fi fost, să fie primit, nu mă plâng.
Și, totuși…
Pare-se că tot nu scăpăm, e musai să fim pregătiți de ce e mai rău, pentru că acum câteva seri mi-a dat decisiva.
Eram la laptop, butonam ceva, a venit să mă anunțe că intră pe video cu gașca. Nimic anormal. Din când în când, încearcă să se vadă măcar așa. Uneori doar discută și râd, alteori joacă jocuri împreună. Nu vreți să știți ce chiloman se aude. 😊
Doar că, de data asta…
– Mama, vezi că intru pe video cu copiii, avem book club. Nu știu cât durează, vedem noi.
– Aveți ce, puiule?
– Book club!
– Ăsta ce e, întreb fără să scot ochii din monitor, vreun joc nou?
– Adică nu știi ce-i aia un book club, trebuie să îți explic eu? Se întâlnesc oameni și citesc din cărți, apoi discută despre ele…
– Băi, du-te…
Efectiv am rămas fără cuvinte. Și nu pentru că nu ar citi în general, dar asta e prea de tot. Nu jocuri, nu hăhăială, nu glume proaste și ironii. Book club, nene. A fost șocant, pe cuvânt, și încă nici nu mi-am revenit complet, ni s-a defectat naibii copilul.
Mă-ntreb oare ce mai urmează, să ne certe când ajungem târziu acasă? O să ne ia bolul cu popcorn de sub nas și o să ne țină teorii că nu mâncăm sănătos, ne dă la schimb o salată? Ne trimite la culcare la 11 noaptea pe motiv că e târziu?
Foarte bizar, vă spun, vă rog să ne țineți pumnii.
Băi, a mea, după ce că face curat zilnic, acum chiar mă ceartă dacă mă aventurez și mănânc KFC. Și manânc o dată pe lună, cel mult.
Mi-e frică de ce am creat! :))))
Aoleu, deci nu este bine ce am făcut? :))))))
Eu nu suport mâncarea de fast food, măcar la capitolul ăsta am scăpat. Dar cred că găsește ea altceva dacă e.
Copila ta e din “aluat bun” si are doi babaci moderni si model, din toate punctele de vedere. Zestrea genetica are desigur un rol important, dar “cei 7 ani de acasa”, educatia cu toate aspectele ei, si mai ales maniera in care se face (nu cu bâta), e esentiala in modelarea produsului final.
Santeti, toti 3, de felicitat! Si stati linistiti, nu asta e semnul ca vine sfarsitul lumii 🙂 Poate doar semnul ca lumea e in curs de schimbare majora datorita “pustimii” care e in curs de preluare a frâielor.
Eu zic ca e semn bun.
Model n-om fi, că le avem și noi pe ale noastre. Dar ne străduim să-i punem ceva educație la pachet. 🙂
Soro, știu că Alexandra nu are fb, dar mai știu ca ii citești tu de pe aici de pe blog. Ieri i-am cumpărat copilului o tableta grafica. La cererea lui, ca tot experimentează partea asta artistica. Așa, acum dacă tot s-a apucat de treburi d-astea casnice (Alexa, stai chill, mămică, că nu e treaba cu ele!) zic să îi dau puțin de lucru, poate uita. Vreau să o rog să-mi recomande un progrămel, două, care să fie compatibile cu Windows 10 pentru grafică.
Las o ❤ aici anticipat.
Întreb și-ți spun, Eleno, nu știu ce folosește. Ce folosesc eu e pe bani și nu merită pentru pitici. 😘
hello hello 🙂
Până acum câteva luni am folosit Autodesk Sketchbook (https://sketchbook.com/), e foarte ușor de navigat și nu face fițe. Îl recomand pentru începători.
Acum folosesc Krita (https://krita.org/en/#), care este mai complex și mult mai mișto, dar și mai greu de navigat.
Ambele sunt gratuite pentru Windows. Sper că am fost de folos 🙂
Băi e nasoală asta cu cititul! Tot de la voi a învățat-o, nu? (Mi-aduc aminte cu drag de bunică-mea, Dumnezeu s-o ierte!, care zicea:”Măi, că ceva bun n-ați fi moștenit și voi de la ăi bătrâni!” 😀 )
Da, Victore, numai la prostii o învățăm. 😜
Grav o să fie abia când vă pune căciula pe cap că afară sunt 0 grade 😁
Foarte mișto adolescenta și gașca ei!
N-are grețuri, Mona, poartă căciulă. Are una verde, foarte haioasă. 🙂
A propos de bunica. A mea, taranca cu 3 clase, dar cu bun simt infinit, avea un respect enorm pentru carti, chiar daca sau poate pentru ca nu le avea. Eu am citit de pe la 4 ani, si aveam intotdeauna carti cu mine in vacante la bunici. Daca cineva voia ceva cu mine, sarea bunica imediat: “las-o, mama, ca ceteste in carte”. Draga mea bunica…
Ce mișto! 🤗