Îmi place goală

1 martie 2021 | Povești | 4 comentarii

Sună ușor obscen, știu, și am tot stat în dubii dacă să vă povestesc ‘au ba, dar cred că ar fi păcat să nu, până la urmă. Aș nedreptăți-o și v-aș priva și pe voi de farmecu-i. Că, na, cine știe? Poate vă place și vouă la fel.

Am tot avut schimburi de replici cu un tip pe tema asta, zilele trecute, și, la final, tot în plop a rămas treaba. El susținea că parcă ar mai pune ceva pe ea, eu îi ziceam că-i cârcotaș, mie îmi place musai goală. Deh, masculi, ce să le faci?

Nu am idee ce avioane-și imagina el și cum credea că o să o scoată la capăt, dar până la urmă a rămas ca mine. Spre sfârșitul programului, lista de to-do e musai să fie goală. Haha!, măi, chiar sper că nu v-ați gândit la prostii. Aici suntem pe serioaselea, mai ales când discutăm de chestiuni de muncă, mkay? 😛

Chiar mi se pare aiurea să amestec task-uri proaspete, pregătite special pentru a doua zi, cu resturi de la dejunul din ziua anterioară. Mă străduiesc mai mereu să termin ce aveam deja stabilit, altfel visez bazaconii noaptea și nu-mi place.

Este și asta o artă

Mă refer la a reuși să echilibrezi lucrurile suficient de bine, indiferent de care parte a listei te situezi. (A.k.a. indiferent dacă ești cel ce adaugă task-urile pe listele altora, ori cel ce aprobă și execută.)

Am întâlnit, de-a lungul carierei, tot soiul de oameni, însă cei mai mulți, din păcate, nu au simțul măsurii. Foarte mulți mi s-au plâns că au niște liste interminabile, că sunt stresați și obosiți. Sau că subalternii sunt leneși și nu termină tot ce îndeasă ei acolo muncitorește. Gestionare proastă de resurse și estimări făcute după ureche, le-am zis. S-au uitat la mine cruciș. Învață să prioritizezi, învață să delegi, învață să spui “nu” sau “atât” și vei avea surpriza că vei fi nu numai relaxat(ă), dar și mult mai productiv(ă).

Eh, dar de ce? Pierdere de vreme. Am constatat că oamenii nu își doreau decât să se plângă, nu și să schimbe ceva, așa că am renunțat și mi-am văzut de ale mele. I-am lăsat să creadă în continuare că, dacă listele lor sunt de trei ori mai lungi decât ale mele, ei sunt mai productivi. Până la urmă și la coadă, cine sunt eu să stau în calea listelor lor?

Iar de utilizarea diverselor instrumente de gestionare a situației (software de task management și de workflow, proceduri mai simple de comunicare și notificare etc.) nici măcar nu s-a pus problema, au refuzat ideea din start, nici măcar nu au avut curiozitatea de a asculta care sunt avantajele.

Nici eu nu sunt genul de om care să se adapteze la schimbări imediat. Trag de mine, mă plâng, sunt foarte agitată până reușesc să schimb și să mă simt confortabil cu procesul etc. Dar, în același timp, detest să muncesc mult și prost, iar dacă există ceva care să mă ajute, am să învăț și am să mă adaptez. Pentru că, la finalul zilei, e musai să nu fiu stresată și epuizată. Și pentru că îmi place goală.

Photo by Andrea Piacquadio from Pexels.

4 Comentarii

  1. Elena P

    Un băiat deștept, pe numele lui de scenă EISENHOWER, a creat un principiu: urgent și important. Dacă aplicăm principiul lui, timpul este de partea noastră, pentru că de regulă “urgențele” fie sunt neprevăzutele pe care nu le-am luat în calcul, fie aparțin unor terți. Importantele sunt tot timpul ale noastre.

    Eh, și băiatul asta te învață cum să le clasifici. După ce faci asta te mai invată și ce trebuie să delegi și ce trebuie să ștergi din listă.

    Eu sunt pe lene azi și urez tuturor o primavara de excepție!

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Pe lene, zici? Deci ești liberă. 😁

      Există resurse destule, Eleno, voință să fie. Mie mi se pare că exact aia lipsește.

      Răspuns
      • Elena P

        Mi-am luat liber, da, ca să-mi primesc mărțișoarele. :))))).

        Răspuns
        • Ana M. Popescu

          Na, că la asta nu m-am gândit. Poate la anu’. 😜

          Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă