Weekendul ăsta am frecat duda cu mare artă. Nici măcar nu m-am ostenit să caut o amărâtă de scuză, oricât de penibilă, pentru a sta ca o legumă pe canapea. Am zis că, pur și simplu, zilele astea le dorm și le lenevesc, nu fac nimic! Șefă peste telecomenzi am fost. Și, pentru că mă săturasem de filme și seriale, am aruncat un ochi pe unul dintre documentarele controversate ale HBO-ului, unul proaspăt – Fake Famous.

Pe scurt, că poate vreți să-l vedeți, este vorba despre fabricile de influenceri, despre falsitate, minciună și manipulare. Despre oameni care cumpără followers la kil’. Despre ego-uri hrănite artificial, despre boala vedetismului peste noapte și despre o lume dementă.

Fenomenul este cât se poate de trist și a ajuns la cote alarmante

Am mai menționat subiectul și probabil am să revin la el, pentru că am ajuns să trăim într-o lume din ce în ce mai falsă și mă deranjează treaba asta. Am ajuns să respirăm branduri și să vânăm sclipici în vânt. Ne put munca și firescul. Vrem lux și produse gratis, vrem să fim admirați doar pentru că respirăm. Gratificare instantanee, futilă și facilă.

Deși documentare despre social media și influenceri au tot fost, Fake Famous se axează exclusiv pe partea cu falsitatea. Minciuni, ședințe foto aranjate în spații închiriate pe bani buni, cu decoruri și tot tacâmul, boți care îi ajută să câștige faimă, strategii pentru a convinge brandurile să cotizeze cu produse etc.

Sigur, fiecare trăiește după cum îi place, nu sunt eu instanță morală. Însă, vreau, nu vreau, povestea asta mă afectează și pe mine, direct și indirect.

Petrec ceva timp în online și sunt părinte. Copiii noștri sunt expuși excesiv și în permanență presiunii media, chestiune care ne face tuturor viețile mai grele. Dacă noi, adulții, ne descurcăm decent cu sila provocată de tot falsul din jur, bieții copii sunt nevoiți să facă slalom tot mai des printre astfel de personaje. Se lovesc de vedete wannabe la tot pasul – la școală, în cluburi, pe internet.

Presiunea este mare și crează anxietăți nu numai celor ce se străduiesc să ajungă “acolo”, dar și celor ce sunt spectatori (cu sau fără voie).

Revenind la documentar și la reacțiile pe care le-a generat

Sunt întru totul de acord cu ideea pe care a evidențiat-o filmul. Trăim într-o lume tot mai falsă, site-urile de socializare sunt niște mașini foarte eficiente de făcut bani, iar cei care le dețin nu au absolut niciun interes să schimbe ceva.

Măi, și s-a inflamat lumea. Că huooooo, nu toți influencerii sunt la fel, că nu e nimic rău în a dori să ajungi faimos, că câr, că mâr. Documentarul e nașpa, că generalizează. Doar că documentarul nici nu a spus că toți ar fi așa, ci că în social media se minte foarte, foarte mult. Pe și pentru bani.

Și, uluitor, dar nu am văzut ca respectivele publicații să fi avut probleme cu generalizările când subiectul BLM rupea la audiență. Atunci toți polițiștii din SUA erau câh, nu s-au ostenit nu că să le ia apărarea, dar să rămână, măcar, echidistanți. Nu am văzut să fi scris ceva despre faptul că generalizarea nu este ok nici atunci, nici cu alte ocazii.

În schimb, s-au inflamat acum, că au arătat unii rahatul din domeniul în care se-nvârt și ei. Promovare de can-can și minciuni.

–

Știu că există și oameni care muncesc foarte mult pentru conținutul pe care îl produc și promovează în social media, însă nu despre ei a fost vorba de data asta. Cei care s-au simțit lezați și au făcut gălăgie s-or fi uitat la alt film.