Ni se întâmplă cam așa:

– Pfff… e luni!

– Ba nu, e marți deja.

– Cum marți?

– Da, ieri a fost luni, ai uitat că ai stat în ședințe juma’ de zi?

– Ah… da. Gâtul mă-sii, deci mâine e miercuri, am predare de proiect.

Sau așa:
– Stai un pic, nu tocmai ce făcusem curat aici? Doar curățăm în fiecare weekend.

– Păi, da, am curățat sâmbăta trecută, acum e iar sâmbăta asta.

– Aoleu, deci mâine e duminica viitoare???

– …

Sau în orice alt fel, că toate dialogurile despre ce zi e sau când a trecut săptămâna sună la fel. Haotic și cu o doză mare de confuzie, de o parte sau de cealaltă.

Apropo, când naiba au trecut, deja, două luni și ceva din 2021? Pe mine mă sperie un pic povestea asta, îmi pare că am pierdut șirul, dar poate că-i doar o senzație a mea, poate că alții nu au aceeași problemă.

Noi ce mâncăm azi?

– Pui cu ceva? Legume la wok?

– Nu, că tot pui am mâncat și ieri.

– Am mâncat porc.

– Nț, porc a fost acum două zile, cu piure de cartofi.

– N-am mai mâncat piure de mult. Ce varză ești!

– Ba tu!

Da, cam așa decurg lucrurile la noi pe tarla. Fără repere, prinși în rutină, am pierdut noțiunea timpului, înșiruirea activităților și, în general, cam toată organizarea aia care făcea fluxul de activități casnice să aibă logică și fluență.

Acum nu mai spălăm rufele sâmbătă dimineață, cum făceam înainte, le punem când se umple coșul de rufe. Apoi le adunăm pe cele uscate când ne aducem aminte de ele și le lăsăm pe canapea, în dormitorul de oaspeți. Nu e de lene, ci pentru că nu mai e timp. Înainte le adunam duminica, aveam când să le împachetez și să le pun la loc. Acum le adun când o fi. Iar când o fi ăsta vine la pachet și cu alte treburi, mai importante și mai urgente.

Iar toată povestea asta se poate extrapola la aproape orice. Totul a devenit aproape complet haotic, totul se întâmplă când apucăm, dacă apucăm. Am senzația că totul e de-a valma, o harababură generală. Sper să reușim să ne adunăm din nou.