Am avut întotdeauna sentimente amestecate vizavi de vorba asta. Un fel de ce a dorit să spună autorul, dacă vreți, că tot ne-a rămas bine întipărită-n sistem chestiunea. (Apropo de asta, mă bucur enorm că fie-mea a scăpat de mizeria cu comentariile învățate pe de rost.)
Banii? Care bani? Așa… în general? Cam câți? Și care este reperul, care este contextul de la care pornim? Sunt curioasă dacă mantra asta îndrăznește careva a o flutura în fața cuiva care doarme-n cutii de carton, pe stradă. Sau unui părinte care nu are ce pune copiilor pe masă. Ori unei persoane a cărei viață a fost salvată în ultima clipă, în urma unei operații ce a necesitat o sumă mare de bani, adunată datorită unui efort consistent, colectiv.
Este atât de relativă și de abstractă zicerea asta, încât mă întreb care este motivul pentru care tot este rostogolită.
Fericirea nu e aceeași pentru toți
Dacă pentru mine poate însemna o familie relaxată, un cămin confortabil și o carieră decentă, pentru alții ar putea fi puțin, mult prea puțin sau, de ce nu, lamentabil. Unii au o problemă cu mediocritatea, consideră că succesul în viață se traduce în faimă, neapărat. Sau în lux, haine scumpe și mașini de sute de mii de Euro. Foarte bine, bravo lor, dar mie nu-mi pasă.
La fel de bine, pentru un copil crescut într-un mediu sărac, ostil unei dezvoltări normale, fericirea ar putea însemna un pat comod, mâncare caldă și o pereche de ghete călduroase. Totul e relativ, după cum spuneam.
Deși, în stadiul în care mă aflu acum, pot spune relaxată că, pentru mine, fericirea constă în zâmbete, relaxare și îmbrățișări, lucrurile nu au fost mereu așa. Și nu pentru că nu mi-aș fi dorit relaxare dintotdeauna, ci pentru că reperele și prioritățile se schimbă.
Acum mulți ani, pe vremea când nu aveam de niciunele și munceam de-mi săreau ochii, aș fi fost tare veselă să fi avut parte de niște condiții decente de trai. Și niște mâncare bună, că mă cam săturasem de orez și de cartofi. Plus că-mi doream niște liniște. Multă, multă liniște. Când ești nevoit(ă) să-mparți locuința cu alții, ești constrâns(ă) la tot felul de compromisuri, unele acceptabile, dar multe nu prea.
Oricât de diverse ar fi dorințele oamenilor, există, totuși, un numitor comun
Iar numitorul ăla comun, deși nu este evident pentru unii, este acoperirea nevoilor de bază și un nivel de trai minim acceptabil. Că, na, e mișto s-o arzi filosofic, cu motivaționale and shit, dacă nu ți-au chirăit mațele de foame niciodată. Dar garantez că atitudinea s-ar schimba radical în caz de modificare a situației.
Da, sigur, banii nu aduc fericirea în sensul în care poți spune gata, nene, am făcut rost de bani, de azi sunt fericit(ă). Dacă ai probleme sentimentale ori necazuri în familie, banii nu mai contează. Dar dacă la problemele alea sentimentale s-ar mai adauga și niște rate pe la bănci, care nu ar putea fi achitate din lipsă de finanțe cam cum ar fi? Firmele alea de recuperare datorii nu sunt cel mai bun pansament pentru perioade dureroase. Plus că, să nu fim ipocriți. Societatea a decis că banii înseamnă putere. Dacă îi ai, ai și control (măcar parțial) asupra propriei tale vieți, dacă nu… sper că știi să dansezi frumos.
Eu fac niște piruete de stă mâța-n coadă, parol. 😛
World Happiness Report. Sau ce mai zice lumea.
Ce împart Finlanda, Danemarca, Elveția, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia și Luxebourg, altceva decât teritoriul european? Răspund tot eu: educație și un nivel de trai ridicat.
Ce anume îi face pe cetățenii statelor mai sus menționate să fie atât de fericiți, încât țările în care locuiesc să ocupe locuri fruntașe în topuri mai mulți ani la rând? Instituții funcționale, plase de siguranță și beneficii sociale, nivel scăzut al corupției, democrație. Detalii aici. Partea amuzantă este că, deși din cercetări nu rezultă nicicum o cauzalitate, mi se pare ipocrit să nu vedem corelația dintre venituri și gradul de fericire.
Instituțiile funcționale, infrastructura (de orice fel, fie că este medicală, rutieră, instituțională) sau beneficiile sociale nu pot fi ridicate la cote decente decât prin investiții. Iar democrația și nivelul scăzut al corupției rezultă în urma unei echități sociale, ceea ce înseamnă venituri corecte și suficiente, rezultate în urma unei legislații bine gândite și aplicate. Recomand citirea explicațiilor lăsate în link-ul din paragraful anterior, sunt interesante.
–
În concluzie, nu știu cum or fi lucrurile pentru alții, dar pentru mine fericire înseamnă (printre foarte multe altele) și o friptură bună, și o vacanță mișto. Iar ultima oară când am verificat, nu le puteam obține decât cu bani. Oamenii ăia răi nu au dorit să mi le dea degeaba.
Am un coleg care a încercat să mă convingă să lucrez cu el într-o afacere. I-a fost greu să înțeleagă că pentru mine contează și să fac ceva în care cred, ceva care să-mi ofere satisfacții, nu doar banii.
Banii sunt doar un instrument, Anouk, eu nu îi văd ca pe un scop. Mai mult decât cantitatea lor, contează ce faci cu ei. Am renunțat și eu de multe ori la diverse surse de venit, doar ca să fiu relaxată sau pentru a face rost de timp pentru altele. 🙂
Ana, ești cumva un “Eu” al meu? Subscriu total gândurilor tale. Am trăit intr-un mediu in care nu știam ce este aia abundentă (3 copii, cu un singur venit, plus un frate după tata, căruia i se cuvenea o pensie alimentara).
Ce înseamnă “nu aduc fericirea”? Cine definește aceea fericire? Care sunt limitele ei?
Astăzi am avut o plimbare pe plaja, intr-un loc superb, cu un prânz super ok, cu vreme perfecta (30 de grade afara), împreuna cu o alta familie de prieteni. Ce sa îmi doresc mai mult ? Am fost fericit? Absolut!
Pentru noi fericirea este și faptul ca putem vizita locuri superbe (care cu ani in urma nici nu visam ca le vom vizita), ca ne putem permite sa ne cumpărăm fructe (asta era una din cele mai mari dorințe ale soției, sa poată sa își cumpere fructe de care vrea, și când vrea). Dacă as câștiga la Lotto câteva milioane as fi mai fericit? Foarte probabil!
Cu toate ca avem câțiva ani de când suntem plecați, avem momente in care nici acum nu ne vine sa credem de diferența de viața, de locul in care trăim și de cât de norocoși am fost (bine, norocul și-l mai face și omul cu mâna lui).
De ce Aussie pot sa zică la orice “no worries”? Pentru ca viața lor este una fără griji. Bine, nu poți spune ca toți o duc woau, dar comparand cu Ro….diferența este ceva între…Opel Mokka și Mercedes GLE 63 AMG! 😉😂
Un nivel de trai ridicat, ceea ce înseamnă lipsa grijilor pentru ziua de mâine, fapt care permite o doză mai mare de relaxare și realocarea timpului către alte activități, ajută mult. Asta spun și studiile.
Dar poți fi la fel de fericit și cu un Mercedes GLE, la fel cum poți fi fericit chiar și cu o Dacia 1310. Depinde de reperele pe care le are fiecare și depinde de așteptări.
Înțeleg că e o glumă, dar hai să lăsăm Opelul Mokka să ia o pauză. Ce zici? 🙂