Am avut o experiență bizară ieri. Speram să pot găsi măcar o mică parte amuzantă în toată povestea, dar n-am reușit.
De mai bine de un an, de când a început pandemia, nu am intrat in niciun magazin care vinde altceva decât mâncare sau produse de igienă. Mai mult din precauție decât din teamă, nu aș putea suporta gândul că am adus acasă un nenorocit de virus pentru că nu am mai aștept un pic, să treacă toată mizeria asta. Desigur, asta nu înseamnă că am renunțat să-mi văd de viață, doar că am mutat în online absolut tot ce se putea, iar plimbările au fost strict în scop de recreere și mișcare, departe de locurile aglomerate.
Ieri, însă, am decis să mergem la unul dintre magazine. S-au redeschis doar o parte dintre ele, sub condiții foarte stricte. Este permis accesul unui număr limitat de clienți, pe bază de programare. Cam ca la VIP-uri, așa. Doi, trei clienți în magazin, iar personalul se-nvârte pe-acolo și dă o mână de ajutor dacă e necesar.
Nu a fost deloc așa
Și nu în sensul că ar fi fost mai mulți clienți decât era necesar (de fapt, eram doar doi, eu și cu inginerul) sau că personalul nu și-ar fi făcut treaba, ci că senzația este una complet anormală. Experiența în sine a fost una foarte tristă și îmi venea să fug înapoi acasă, dar bătusem drumul până acolo, făcusem o programare și ar fi fost păcat să plec fără să cumpăr ce aveam nevoie, mai ales că oferta era una foarte generoasă. Dacă tot am riscat și am mers până acolo, măcar să fi rezolvat ce aveam nevoie.
Am probat, am decis foarte repede, am plătit și am ieșit. Mă simțeam ca un intrus. Ne-am mai plimbat un pic prin zonă. Totul era pustiu, ca într-un film post-apocaliptic. Până și vântul jelea încet pe aleile lipsite de clienți.
Mie, în general, nu-mi place să merg prin magazine, să probez o grămadă de chestii și să pierd vremea pe acolo. Mă gândeam că dacă nu va fi aglomerație, îmi va fi mai ușor sau că nu voi detesta tot procesul. N-a fost. Aparent, indiferent cât de multă sau de puțină lume mișună pe acolo, tot nu îmi place. Așa că, măcar, mi-aș vrea aglomerația înapoi, măcar să știu o treabă.
Mie îmi plăcea să umblu prin magazine.
https://www.youtube.com/watch?v=LNNPNweSbp8
Îmi plac magazinele de mobilier și decorațiuni interioare, de exemplu, Anouk, sau cele de antichități. Plus librăriile. Dar, în general, nu mă omor după alergat după lucruri. Și nu suport să petrec mai mult de o oră, două prin ele. 🙂
Am avut si eu o experienta similara cu Ikea, cu programare si tot tacamul. De obicei pot petrece fara probleme doua sau chiar trei ore acolo, cu pauza de cafea si prajitura, chiar cu consortul, care de obicei uraste magazinele. Dar acum nici nu puteai programa 2 indivizi odata, iar in hardughia mare cat un cartier erau mai multi angajati decat vizitatori. Nu mi-a placut deloc, prea pustiu si trist. Ca si tine, am luat si eu repede ce aveam pe lista si am plecat. Shopingul in general (cu exceptia magazinelor de pantofi 🙂 ) nu face parte din hoby-urile mele, dar Ikea era ceva special. Se pare ca nu mai este.
Sper să se repare treburile cândva și să ne putem întoarce la cum erau înainte, senzația pe care am avut-o ieri a fost foarte bizară. Mai bine comand online decât să fiu singură într-un magazin pustiu. Mi-a dat fiori pe șira spinării.
De boala cu încălțările am scăpat. Greu de tot, mi-a luat ani, dar am scăpat. 🙂