Pen’ că atunci când s-a împărțit romantisul era îmbulzeală mare, iar mie nu-mi place să mă-nghesui la cozi aiurea, nu am mai prins nici măcar o porție mică. Asta e, bine că se poate viețui fără probleme și așa. Mă rog, am întâmpinat ceva sprâncene ridicate de-a lungul anilor, dar nimic extraordinar. Mie mi se pare firesc firescul meu, ca să zic așa, fără să-mi pese despre ce cred alții c-ar trebui să fac.

Nu mi s-a părut nimic aiurea în faptul că, în copilărie, prietene d-ale mele se jucau cu păpuși, de-a prinți și prințese, iar, mai târziu, îl visau pe Făt Frumos călare pe cal alb. Nu mi s-a părut nimic deplasat nici că aveau dosare cu notițe și poze decupate de pe te miri unde, cu idei de decor pentru nunți ca-n povești.

Sigur, prefer echilibrul și consider că ce e mult strică. Mi se pare că romantismul a fost mercantilizat și că s-a pierdut, cumva, esența, că doza de sirop pe care o servesc televiziunile și media, în general, este exagerat de mare și de șuie, dar asta e doar o impresie a mea. Admit faptul că s-ar putea să fiu eu aia sucită la cap și să fie mai bine invers, doar că nu mi-a păsat niciodată. Fiecare să aibă grijă de piticii lui.

N-a fost nicio problemă, le-a păsat altora și pentru mine

Pentru că degeaba încerci să-ți vezi de viață și să să trăiești după ideile și plăcerile proprii, chiar dacă nu afectează pe nimeni deciziile tale, unora din jurul tău nu le va pica bine așa. E musai să te aliniezi canoanelor societății. Dacă ești fată e musai să porți roz, dantele și rochițe. Iar când crești, vrei sigur pantofi cu tocuri cât mai înalte, știm noi. C-așa poartă doamnele, ca să le placă mai mult masculilor de ele.

Nu contează că-ți faci praf coloana și șoldurile, e irelevant că te bâțâi ca o barză damblagită, tre’ să arăți mereu ca o zână și să pari delicată.

Măi, nu-s. De ce naibii să mint? N-am fost nicicând nici delicată, că nu mi-e firea, nici îmbrăcată după ultima fiță, nici fan inimoare sau povești de amor. Mi-a plăcut mereu să bat mingea pe maidan, să umblu îmbrăcată comod și am preferat relații simple și oneste celor complicate sau copiate după rețetele altora.

Ca atare, nu mi-am dorit nicio nuntă. Nici ca în basme, nici altcumva. Bine, eu nu aveam în plan nici să mă căsătoresc, măcar, am considerat mereu că o relație nu este mai trainică dacă are certificate, dar societatea te-mpinge. E greu fără acte, întotdeauna vei trăi cu teama acelui nefast “în caz că”. Ce vei face, dacă nu ai acces la nimic? România încă nu a ieșit din Evul Mediu la capitolul ăsta și consideră că inelul pe deget e singura variantă acceptabilă.

Așa că ne-am așezat pe canapea, într-o seară, și am negociat muncitorește care e cea mai simplă variantă. Păi care să fie? O mână de hârtii, celebrul dosar cu șină, plus un drum la starea civilă. Atât? Atât. Sau hai, fie, facem și un grătar la țară, doar cu familia. Prieteni nu, că iese balamuc, să inviți numai câțiva era imposibil, să-i chemi pe toți – iese de-un bal la palat. Om bea o bere cu ei după aia.

Noooo, păi cum???

Cum să nu faceți nuntă? Nu vrem nuntă. Niciunul? Niciunul. Ei, na? Te-a păcălit sălbaticul ăsta și tu te-ai lăsat dusă de nas, e imposibil să nu dorești nuntă ca-n basme. Nț, nu îmi plac nunțile. Bine, bine, dar măcar o rochie de zână o să ai, da?

Măi, recunosc, la faza cu rochia de zână m-a bușit râsul grav de tot. Ideea de a da o căciulă de bani pe un ceva pe care nu numai că nu mi-l doresc, dar l-aș și purta doar câteva ore în viață mi se pare atât de tembelă, încât nu reușesc deloc să-i fac loc printre neuroni. Da, știu că se pot închiria sau împrumuta diverse, dar pentru mine are zero importanță, așa că nu mi-am bătut capul.

Da, a ieșit scandal și da, cei mai mulți dintre apropiați au fost nemulțumiți. De parcă până atunci m-aș fi purtat ca o prințesă delicată și brusc mi-ar fi luat vara mințile, de m-aș fi transformat în vrăjitoare. Nu-i greu, măi, dacă mă cunoști măcar o fărâmă, să îți imaginezi că nu o să zâmbesc frumos o zi întreagă și că nu am să stau la poze cu câteva sute de oameni, dintre care n-aș cunoaște decât o parte. Ceilalți ar fi fost vărul soției nepotului cumnatei lu’ Vasile al Georgetei, plus o armată de alte rubedenii de a douăzecea spiță. C-așa-s nunțile la români. Ori inviți tot neamu’, ori pe niciunul. Iar la ultima numărătoare ieșeau v’o trei sute, cu tot cu colegi și prieteni. Lăsați, ca să zic așa, nu vă deranjați, am treburi mai bune de făcut decât să planific așa ceva.

Așa că ținuta mea de zână a fost o pereche de jeans pe care o aveam deja în șifonier, un tricou moale și o pereche de teniși. Da, ne-am distrat la grătar și nu, nu ne-au iertat nici acum că ne-am purtat ca niște sălbatici și i-am făcut de râs în tot neamul.

V-am zis că ăia au fost blugii mei preferați și că i-am purtat până s-au rupt de tot, nu? 😛