Mă fâțâiam ieri prin casă, cu niscai treabă. Urc până sus, în birou, să duc niște chestii și-l îl zăresc pe domnul meu, tolănit într-o rână în scaunul de la birou. Freca menta. Lucra ceva la calculator. După un schimb de replici irelevant în contextul povestirii de astăzi, decid să mă-ntorc la ale mele, nu înainte de a-l pupa. Da, suntem d-ăia enervanții, de ne țocăim și ne luăm în brațe de cincizeci de ori pe zi. 😛
Se apropie de mine și mă curentează. Chestiune care se întâmplă frecvent, de altfel, din motive de haine sport, ce conțin plastic. Nimic extraordinar, doar un pic de electricitate statică, doar că de data asta nu avea cum să fi fost de la mine, abia ce pusesem mâna pe un dulap metalic. Și se iscă, nene, o discuție d-aia amuzantă, de copii de liceu, cu e de la tine, ba de la tine… Îi fac semn:
– Uite, de la ăla e. Ai tricou cu plastic pe tine și d-aia.
– Ce plastic? Ăsta e de bumbac.
– Are plastic în el, îi zic.
– N-are, știu sigur. Ce naiba? Doar îl am de o grămadă de vreme. E bumbac 100%.
– Nț.
– Aoleeeu! Dacă-ți spun? Stai că-ți arăt acum!
Scoate textila de pe el și începe să o tot sucească, agitat.
– 100%! Trebuie să scrie pe undeva pe aici, bombănea în timp ce dăduse, deja, trei ture de tricou.
Am stat cuminte și am așteptat să găsească eticheta. Zâmbeam în colțul gurii. Nu l-am grăbit, că nu avea sens, plus că nu voiam să ratez momentul în care se dumirea că avea…
– 60%… ăăă… nebumbac. Restul bumbac.
Cât am putut să râd! Hai să fim serioși, spăl hainele și le calc. Cam cât de greu o fi să-ți imaginezi că e musai să mă uit pe etichetă înainte, ca să știu la ce temperatură să le pun? Nu știam exact raportul dintre bumbac și altele, doar că trebuie spălat la 30° C, însă informația îmi era suficientă. Bonus – e vizibil când o țesătură conține mix și nu e 100% bumbac, dar să nu intrăm în finețuri din astea. 😊
–
Altfel, da, știm amândoi că se pricepe mai mult nu, dar asta nu îl împiedică să se contrazică cu mine, desigur. Hanoracul verde este, de fapt, maro, pantalonii albaștri sunt mai degrabă negri, cămașa verde e turcoaz (asta este una dintre culorile care nu există pentru el), puloverul roșu e portocaliu și tot așa. Jumătate dintre hainele lui au alte caracteristici decât cele pe care le folosește el pentru a le descrie și a trebuit să le învăț. De scos din cap, nu am cum. Dacă omul vede maroul verde, eu ce naibii să fac?
Sunteti simpatici! 😊👍
Ti-ai savurat victoria din plin, nu? 🙄😉
Eu nu ma contrazic la chestii din astea, ca nu sut sigur, nici de material, nici de culori. Adica le stiu pe alea de baza, dar daca ma iei cu “fuchsia”, “azurin” sau “passe velours”, ma duc dupa colt sa imi dau doua palme. 🤦♂️
Normal că am savurat-o. 😀 Cel mai mișto e să stau liniștită și să nu zic nimic până realizează singur ce și cum.
Îmi place că la voi în casă atmosfera este ”electrizantă”.
Eu am dat de un bărbat care știe culorile, știe tipuri de cusături, știe croieli și materiale și poate descrie hainele sau pantofii așa cum le văd și eu.
După ce am crescut cu un tată care crea pentru mama rochii și pantofi, să mai găsesc un bărbat care are niște cunoștințe minime despre haine și modă, e un vis devenit realitate.
🙂 Eu nu-s pasionată de haine. Nici el. Dar împărțim altele, treaba cu culorile e veșnic subiect de glume în casă.
Oh, da. Este o legătură strânsă între bărbați și culorile din lumea asta.
Pentru o pereche de șosete bej, BEJ, am răscolit un magazin întreg. A trebuit să îi fac o poză, sa-l întreb “astea?”, că după el bej era gri. Iar eu nu înțelegeam cum să pună șosete gri la pantofi maro. Și el nu înțelegeam ce nu înțeleg eu. 🤭
:)))))) Da, bine, măi. La voi oricum e ca la balamuc. Cu sau fără bej, că nici nu mai contează. 😜