Ultima oară când am stat la altă masă decât cea a noastră, de-acasă, a fost anul trecut prin octombrie-noiembrie, nici nu mai țin minte exact. Fuseserăm la o terasă, aceeași, preferata noastră, pentru un concert live de blues. Superb. Apoi au venit frigul, ploile, zăpezile și lockdown-ul. Lung rău, ‘tu-i mama mă-sii de viață.

Ei bine, de câteva zile, autoritățile au permis redeschiderea teraselor. În condiții speciale, este adevărat, mesele cu distanțe foarte mari între ele, nu au voie la acceași masă decât oameni care locuiesc la aceeași adresă, iar programul este de la 12 la 6. Pesemne că atunci își fac covizii somnul de frumusețe, d-aia nu ne atacă prea tare, iar după șase seara se activează din nou. Naiba știe.

M-am simțit ca un copil mic în fața bradului de Crăciun

Mă rog, poate ar fi trebuit să zic ceva de iepuraș, dar nu mă pricep foarte tare. Nici de data asta n-a fost nimic festiv. Tot fără oaspeți, deci tot fără pregătiri speciale, așa că o bere și o gustare la terasă au fost o alegere potrivită.

Nu a contat nici că a fost vremea ușor capricioasă, nici c-a bătut vântul sau că rezervarea o poți face pentru maxim o oră (se poate prelungi dacă nu sunt alți doritori), mi-a fost bine să zac acolo, cu un pahar de bere în față, și să mă holbez la alți oameni. Să mă uit pe un meniu și să-ncerc să decid ce bere voi lua. Dacă să fie numai cartofi prăjiți sau să luăm și nachos. Hai ambele, că-s mișto rău de tot.

Din fericire, nu s-a străduit nimeni să mimeze normalitatea. M-ar fi dezamăgit foarte tare să fi făcut asta, pentru că suntem încă departe de momentul în care ne va fi bine din nou. Regulile sunt stricte, gel dezinfectant la intrare, anunțuri și avertismente peste tot, panouri de plexiglas, chelneri care poartă masca regulamentar și care păstrează distanța. Ușor bizar, dar m-am simțit în siguranță, iar treaba asta mă face să vreau să mai merg.

Maximus Brouwerij

Așa se numește localul și a fost dragoste la prima vedere, acum câțiva ani când l-am descoperit pentru că locuiam în zonă. Berea este produsă de ei și e foarte mișto, personalul foarte bine instruit, brandingul este impecabil, iar grafica pe măsură.

Oamenii sunt pasionați de ceea ce fac, iar asta se vede atât în produse, cât și în servicii. Pot explica pe îndelete ce e cu fiecare tip de bere, pot descrie cu acuratețe aromele și pot face recomandări, iar ăsta e un alt lucru care mi-a plăcut de la bun începul la ei. Nu au angajați care doar să recite ce e-n meniu. De citit, pot citi și singură, mulțumesc, da-mi place să pot discuta cu ei și să primesc lămuriri, dacă e.

Se “joacă” cu mai multe tipuri de ingrediente și le iese bine, bine de tot, inclusiv cu unul dintre hameiurile mele preferatele – Citra. După cum îi spune și numele, are aromă fructată, de citrice, și se folosește în special în IPA-uri (de asemenea, preferatele mele).

Nu suport berile cu adaos de suc. Dar deloc-deloc. Mi se par niște glume, la fel cum mi se par toate struțo-cămilele – nu bei nici bere, nu bei nici suc. Dar asta nu înseamnă că nu-mi plac berile aromate, însă gustul special e musai să vină dintr-un produs de calitate, făcut corect, din amestecuri de hameiuri și diverși fermenți sau procese de fermentare.

D-aia-mi plac oamenii de la Maximus și d-aia mă duc mereu acolo. Ba, de la o vreme, găsesc o parte dintre produsele lor și în unele dintre magazine, dar tot nu e același lucru. Că una e să stai acasă să să sorbi o bere în timp ce numeri rațele pe baltă, iar cu totul altceva e să zaci la terasă și să încerci să te hotărăști între Monkey Python și o High Hops.

Dacă vreți să vedeți cât sunt de duși cu pluta (în sensul cel mai mișto cu putință) și ce se poate face dintr-un business local, îi găsiți aici. Iar dacă ajungeți prin zonă, recomand să le faceți și-o vizită.

PS: furnica a fost din partea casei, a găsit-o adolescenta pe masă. 😊

–