Citeam ieri, ușor amuzată, știrea conform căreia Bill și Melinda Gates divorțează. Amuzată nu pentru că divorțul în sine ar avea vreo fărâmă de umor, ci pentru că era lesne de anticipat că va vui internetul și, odată cu el, toți experții în căsătorii și relații de lungă durată. Apoi se vor forma tabere și se va face partajul vinovățiilor.

Păi da, fată, nu ai văzut ce făcu a lu’ Bezos? Panarama naibii! I-a luat lu’ fraieru’ juma de avere și a fugit cu băiatul ăla de e profesor la Potârlagele. Ptiu, mai e și mult mai tânăr ca ea.

Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe certificatul de divorț al șefului Amazon, că s-au trezit și ăștia să agite iar analiștii specializați în viețile altora. Da-n fine, că nu despre asta voiam să zic, ci despre tendințele înguste și egoiste care ni se ițesc prin viață din când în când.

Am pățit

Din fericire, nu am avut asemenea apucături în relațiile amoroase ori de prietenie, dar m-a trezit făcând afirmația în legătură cu un artist care-mi plăcea foarte mult și pe care îl urmăream din vremurile în care era un cvasi-necunoscut.

Nu avea stil de vedetă, nu era deloc șlefuit, iar ăsta a fost unul dintre motivele pentru care mi-a atras atenția în mod deosebit. Artă brută, onestă, simplă, directă și fără brizbrizuri, fără aere de divă. Umbla în picioarele goale și cu părul vâlvoi, așa se simțea bine, și-am zis uite, nene, unul care are curaj să fie cum își dorește. Ce tare!

Dar lucrurile s-au schimbat odată cu succesul (un succes bine-meritat, de altfel, a muncit pentru el), iar eu m-am trezit rostind hidoasele vorbe “Honey, nu prea-mi mai place de ăsta, față de cum era la început. Nu mai e artistul de care m-am îndrăgostit”.

Nefiind o chestiune importantă, doar nu-l luam pe bietul om la noi acasă, discuția pe subiect s-a încheiat acolo. Am fost amândoi de acord că ne-a trădat sentimentele noastre prețioase, de fani, și atât. Dar mi-a rămas pe creier faptul că am putut scoate una ca asta pe gură. Ba, mai mult, că am gândit-o. De parcă menirea omului ăluia (sau a oricui altcuiva pe lumea asta) ar fi să-mi satisfacă mie așteptările. Eventual să-mi dea și un telefon, să-mi ceară părerea înainte să orice. Că poate nu îmi place, na. Zic și eu.

Avem pretenții nejustificate

Am stat și am rumegat un pic treaba asta, dacă tot mi s-a ivit ocazia, pentru că am auzit-o rostită, sub diverse formulări, cu diverse ocazii, de foarte mulți oameni din jurul meu.

Este firesc să fim egocentrici (până la un punct, desigur). Ceea ce ne dorim, lucrurile la care visăm, sentimentele noastre sunt mai presus decât ale altora. Dar nu înțeleg de unde vine pretenția ca cei în care am investit simțăminte să facă ce ne dorim noi. Și nu înțeleg de ce facem din povestea asta un troc. Eu te-am apreciat, aștept de la tine să fii cuminte și să rămâi așa. Ca să te pot aprecia în continuare, desigur, nu din alte motive.

Evoluăm, asta e cert, dar uneori cadențele nu se pupă deloc, alteori, pur și simplu, evenimentele și anturajul ne poartă pe căi separate, iar părerile și așteptările ni se schimbă pe parcurs, în funcție de foarte mulți parametri. Chestiune greu de rumegat în foarte multe cupluri și prietenii, din motive de egoism.

Am primit și eu reproșuri de genul; uneori am râs, alteori m-am întristat, dar mereu mi-am văzut de drum mai departe. Da, m-am schimbat foarte mult în ultimii ani și sper să continui. Este firesc. La fel cum este firesc ca treaba asta să nu fie neapărat pe gustul celor din jurul meu, însă nu am ce face, că nu trăiesc pentru alții, nu sunt datoare să satisfac așteptările nimănui. La fel cum nimeni nu este dator să-mi facă mie pe plac.

Ca să revin de unde am plecat

O despărțire, fie că este vorba despre o relație de prietenie, de amiciție, amoroasă ori profesională, nu este (sau nu ar trebui să fie) un capăt de lume. Nu înțeleg pentru ce atâta isterie și nu înțeleg, în mod special, de ce atâta interes pentru despărțirile altora.

–

PS1: Dacă dorința nu e bilaterală, despărțirile sunt foarte urâte, știu. Am trăit senzația pe propria-mi piele, nu doar o dată. Dar asta nu-mi schimbă cu nimic părerea, nici cele scrise mai sus. Nimeni nu ne e dator cu nimic.

PS2: Vă rog scuzați greșelile, nu mai corectez încă o dată textul nici bătută. S-a gândit laptopul să crape exact când am dat Save, este 1:45 dimineața și mi-e somn de pic.

–

(Photo by cottonbro from Pexels.)