Mare e grădina și mulți și-au îndesat frunze în spațiul dintre urechi, în lipsă de altceva. Altfel nu îmi explic de unde atâta dileală și de unde atâta dorință de a arăta lumii întregi cât de razna sunt ei. I-o afecta clorofila prea tare, li s-o fi dereglat fotosinteza, de le filează o lampă? Da, de veganii militanți zic. Mi-a arătat fie-mea o discuție aseară, de mi-a înțepenit neuronul. Povestesc imediat.
Dar, mai întâi, am o precizare de făcut. Nu-mi pasă deloc care ce mănâncă, nu mă duc să mă uit în farfuriile oamenilor, nu trag pe nimeni la răspundere, nici nu mă iau la harță cu lumea. Nici pe internet, nici pe-alături, chiar dacă unii simt nevoia să îmi arate ce ființă îngrozitoare sunt eu (pățit, rezolvat cu unfriend), de mânânc carne. Bre, nebunilor, v-a lovit damblaua de tot? Suntem peste șapte miliarde de bipezi pe planeta asta. Este chiar atât de greu de înțeles că e imposibil să ne hrănim cu toții cu rouă și puf de păpădie?
‘N fine, să revin la discuția de care-mi zicea fie-mea că o văzuse prin online. Mai vechiuță, dar chiar nu contează, am mai citit niște dileli de genul ăsta-ntre timp. După părerea unora, suntem niște barbari. Nu numai că n-ar trebui să consumăm deloc carne, asta e deja prea mainstream, dar n-ar trebui să consumăm nici măcar miere. Motivul fiind acela că… nu avem acceptul albinelor. Nu le-am cerut voie, cum ar veni. Le exploatăm ca să le luăm mierea de la gură. La propriu.
Bine, probabil că între timp omul fumase ceva mai tare decât atât, că a plusat: mierea ar fi extrasă punând albinele într-o centrifugă, apoi stoarse bine, iar zeama filtrată. Sper, sincer, ca omul ăla să nu puiască vreodată, ar fi vai și amar de educația pe care i-ar oferi-o copilului. Este atât de simplu, în era internetului de mare viteză, să verifici cum se obține mierea, încât mă sperie siguranța cu care se rostogolesc idioțeniile și informațiile aberante de la un prost utilizator la altul.
Iar faza cu albinele mi-a amintit de nebuna aia din Spania care, acum v’o doi ani, a năvălit într-o fermă și a “salvat” șaisprezece iepuri, zicea ea, dar a ucis, indirect, aproape o sută. Că atât a dus-o tărtăcuța, nu a reușit să proceseze mai departe de fixațiile ei. Îngrozitori și fermierii ăia, pe cuvânt. În loc să îi pună covor roșu la intrare, să o aplaude că a intrat pe proprietate privată și că a făcut măcel pe acolo, s-au apucat să tragă în ea. Nemernicii naibii!
Responsabilitatea, grija pentru natură și pentru semeni înseamnă cu totul altceva
Discuțiile și calculele despre cât poluează o sursă de hrană sau alta mi se par sterile. Cu toții mâncăm, cu toții producem pagube. Diferența între bipezi (me included, of course, nu mai umblu târâș de mai bine de patruj’ de ani) e dată doar de gradul de ipocrizie versus acceptare.
Este zero barat dacă mănânci frunze, dar conduci un “tanc” pe combustibili fosili, care poluează în draci, și-ți schimbi gadget-urile la fiecare câteva luni. Este zero barat dacă îți geme frigiderul de “iaurt” de soia, dar ai șifonierul ticsit de cârpe și dulapurile de pantofi. Industria fast fashion este una dintre cele mai devastatoare pentru mediu, e în top cinci cele mai urâte. Și putem continua seria de exemple la nesfârșit, dar nu asta e ideea.
Cu toții suntem “criminali”, dar numai unii suntem ipocriți. Și știu sigur, sigur că nu eu sunt aia. Eu măcar știu ce fac, motiv pentru care încerc să consum responsabil. Totul, nu numai mâncarea.
Spor la cumpătare!
–
(Scurt text scris după o superbă salată de verzituri. Asortată la o felie de ceafă de porc, desigur, că doar nu suntem ipocriți.)
Veganismul e in mare voga in special in randul tinerilor, unii din convingere, altii de fandoseala. Imi povestea si mie plodul, pe drept foarte revoltat, despre o astfel de duduita, care propovaduieste veganismul si afuriseste in gura mare si cu orice ocazie “canibalii”. Erau invitati la un chef. Duduia cu pricina tinuse sa-i aminteasca indesat gazdei de regimul ei frunzicol. Respectivul, tanar student cu buget limitat, isi da toata osteneala si pregateste diverse balarii pentru ea si o friptura mare cu soric crocant pentru restul hoardei flamande. Don’soara, cu ochii peste cap, vrea si ea sa guste numai umpic, ca mvai, ce bine miroase, si inca umpic si tot asa. Nu s-a atins de balariile ei deloc, desi toti o cam luau peste picior se uitau urat la ea. Problema e nu numai ca omul, cu resurse putine, a aratat ca-i respecta dileala si i-a gatit separat, dar aici in Dk, cu tot nivelul de trai ridicat, gatitul se calculeaza pe cap de invitat, 10 portii la 10 oameni etc. Iar duduia oita s-a indopat de fapt cu portia unui nevinovat.
N-am nimic cu convingerile omului, atata timp cat sant convingeri, nu spoiala, si sant tinute in ograda proprie, dar ma omoara idiotii care vor pe orice cale si cu orice mijloace sa atraga atentia asupra lor.
E normal să calculezi porțiile și să nu gătești ca neamul prost, se numește responsabilitate față de resurse. 🙂
Am pățit și noi cu un amic pe care îl convertise nevastă-sa la frunze, să ne mănânce fripturile din farfurie. N-am mai ieșit cu el de atunci și nu pentru niște dumicați, că nu sărăcea nimeni din o farfurie de mâncare, dar pentru că ne săturaserăm să ne țină teorii despre cât de nașpa suntem noi și ce minunat e el. Să fie minunat în continuare, la el acasă.