M-am bucurat enorm că a crescut copilul. Nu mai stai după el, să-l culci, să-l speli, să-l hrănești și să îl cari peste tot. Nu mai trebuie să faci teme la 11 noaptea, că s-a luat cu joaca și a uitat, nici nu mai trebuie s-o-mpaci cu Ilinca, pentru că s-au luat la harță, ori să-i verifici ghiozdanul, să scoți resturile de mâncare de prin buzunare. Dacă sunt mari, le rezolvă ei mai pe toate, fără să te implice în vreun fel, și nu neapărat pentru că ți-ai dori să stai de-o parte, ci pentru că au nevoie de spațiu. Își doresc să experimenteze și să respire, au nevoie de independență și de intimitate.

Te bucuri mișelește că îți rămân îndeletnicirile clasice, de părinte, cele cu educatul, cu cicălitul și cu urlatul prin casă. “Tu-ți crocodilul mă-tii de copchil dezordonat, adună-ți șosetele din hol, că ți le fac tocană și ți le-ndes pe gât. Acuuuum am zis!!!”.  Și știi că “imediat” ăla e sinonim cu “niciodată”, dar asta nu te împiedică să speri că măcar de data asta…

Și mă gândeam la începutul pandemiei că uite, nene, ce norocoasă sunt. Odorul e mare, se ocupă de toate, ne putem vedea liniștiți de ale noastre. Nu trebuie să fac pe bufonul, nici să caut tot felul de artificii pentru a gestiona situația. Iar dacă mai pun la socoteală că se ocupă singură de treburi prin casă, gătește, face piața și face curat prin casă, sună deja a rai. Ai zice că te-ai spălat pe mâini, e aproape adult.

Doar că nu

Sunt fragili și sensibili, oricât de viteji ar dori să arate c-ar fi, indiferent dacă te pot lua în brațe, pe sus, să te mute din drum, ori dacă-s capabili să ia decizii mature. La prima suflare mai rece a realității tot grămadă pe canapea, cu perna în brațe-i găsești. Și chiar dacă fizic se descurcă cu toate cele, mental nu sunt pregătiți să facă față realităților. Nu tuturor, în orice caz. Sunt capabili să gestioneze o parte dintre probleme, dar sunt și unele care-i dărâmă.

Nu știu cât de nasol o fi fost pentru alții, știu doar că pe adolescenta din dotare a afectat-o perioada asta. Și mai știu că mi se rupe sufletul când o văd cu umerii căzuți.

Astăzi s-a alintat și mi-a plăcut, pentru că trecuse ceva vreme de când auzisem “mama, fă-mi și mie un masaj d-ăla la picioare, că nu mă simt chiar în formă”. Din nefericire, avea o stare proastă și o durere de cap. Din fericire, testul rapid de covid a ieșit negativ, iar analizele de sânge făcute recent arată că n-are probleme. E doar oboseală.

Acu’ vă rog să mă iertați, mă duc să verific dacă s-a spălat pe dinți și dacă s-a băgat în pat. 😛