Sau less is more, vorba francezului.
Iubesc lucrurile simple. Pozele mono- sau duo-tone. Nu numai pe ele, dar în special. Îmi plac și alea color, dar le prefer pe cele care au o culoare dominantă. Poveștile cu puține personaje, garderoba capsulă (nu detaliez, nu e cazul, e suficientă o căutare pe Google), mâncărurile simple, cu un ingredient vedetă (maxim două, cu condiția să fie complementare) și parfumurile ne-sofisticate.
Paranteză. Shalimar (Guerlain, creat în 1921) este și va rămâne, cel mai probabil, excepția – printre puținele aroganțe cu iz oriental pe care nu numai că le tolerez olfactiv, dar mi s-a și lipit de suflet acum mulți ani. Cumva, habar nu am cum, deși contravine din toate punctele de vedere stilului meu cotidian (jeans, tricou, teniși, jachetă din piele), este un fel de „punctul pe i”. Nota complementară. Ceea ce asortez unei perechi de tocuri fine. Cealaltă eu. Zvâcul unei ținute fine, când e să fie. Gata, am încheiat paranteza, c-am început deja să aberez. 😊
Simplu, spuneam. Iubesc fotografia mai mult decât un video. Nu mereu, desigur, există filme bine realizate, cu subiecte interesante, însă îmi place concentrarea pe care o dă capriciosul cuplu stimul-senzație. Monogamia senzorială e bucurie pură. Vezi, auzi ori adulmeci, te bucuri de fiecare pe îndelete. Sau hai, fie, accept și un duo de senzații, însă ce e mai mult, e prea mult. Se pierde concentrarea și se disipează bucuria, cam ca în bancul cu “vă rog aprindeți un pic lumina, să ne organizăm un pic”.
Ăsta este motivul pentru care nu mă încântă extraordinar de tare ideea că au apărut cinematografele care te zgâlțâie în scaun, în încercarea de a face experiența cât mai “reală”, de exemplu. Nu mă bucură nici agitația din media, nici carnavalul din ce în ce mai isteric de stimuli de primprejur. Pentru că nu suntem multitasking, nu ne putem concentra cum se cuvine pe mai multe în același timp, iar mie îmi place să mă bucur de fiecare moleculă.
Atât pentru azi, plus o melodie de suflet. Și niște poze simple, dar care mie îmi plac mult, pentru că nu au zorzoane. Și pentru că sunt ale mele, desigur, iar fiecare dintre ele are o poveste în spate. 😛
–
Ești wow! Ce poze minunate! Nu esti multitasking dar sigur esti multitalent! Mulți pupici!
Merci! 🤗
Cred că aș putea să recunosc o poză făcută de tine fără să mi se spună că e a ta. Pentru că pozele tale îmi dau o stare care e undeva, în mine, și tu o scoți la suprafață.
Dă-i voie să se manifeste cumva, Anouk, este păcat s-o ții captivă. De starea aia zic. Și musai sa ne arăți rezultatul. 🤗
Câtă emoție de dimineață, mulțumesc! Mi-e dor să revăd Amélie, poate reușesc in weekend. Iar pozele sunt minunate, chiar și fără poveste.
Spor la filme. Cu plăcere! 🤗
Fotografiile tale au suflet. Multi fac poze frumoase, putini fac fotografii. Tu transmiți ceva cu fiecare dinte ele. Sunt extraordinare.
Mi-am luat telefon cu suflet, face pozele singur. 😜
Și ale tale sunt foarte, foarte mișto, Cătălin. Bagă mare. Și mulțumesc. 🙂
Foarte misto pozele! Sper sa ajung si eu la nivelul acesta de fotografie candva!
Eu fac pozele “la ochi”, nu sunt fotograf. Dar vezi că există cursuri foarte mișto pe net, de la oameni care chiar se pricep. 🙂