En détail

6 iunie 2021 | Povești | 10 comentarii

Parisul nu este un oraș discret. Ba dimpotrivă. Este opulent, agitat, gălăgios și pe alocuri chiar strident. Însă arhitectura e fabuloasă, iar istoria zbuciumată.

A tras inginerul ceva vreme de mine până să merg și eu acolo, el petrecuse deja câteva luni bune cu ocazia unui proiect. Parisul era pe lista mea de orașe de vizitat, însă nu era chiar pe primele locuri. Este mult prea ticsit și prea auriu pentru gusturile mele, însă mă bucur tare mult că am cedat insistențelor. Deși nu reușesc să înțeleg fascinația oamenilor pentru sclipici, am descoperit un oraș fascinant și pe alocuri boem.

Nu în zona turnului Eiffel, desigur, nu este nimic boem într-un joc de alba-neagra, o mână de gură-cască și zeci de autocare pline de turiști, însă are părțile lui foarte mișto. Grădini și parcuri uluitor de frumoase, palate, muzee și străzi cochete, pline de șarm. Plus, desigur, una dintre cele mai bune bucătării din lume.

Louvre-ul merită minim o zi, sunt foarte multe de văzut acolo, pentru vizita la Versailles m-am ofticat un pic, erau fântânile oprite și grădina în ceva operații estetice, dar asta am aflat după două ore de stat la coadă, pentru intrare. Din Palatul Garnier (Opera din Paris) am scos-o cu greu pe adolescentă, a declarat foarte ferm că ea se mută acolo. Am reușit să o convingem abia după ce i-am promis că ne întoarcem și că o să mergem la un concert. 😊

O săptămână de vacanță este insuficientă pentru un oraș atât de încărcat de locuri mișto. Sunt prea multe de vizitat sau de descoperit la pas. Noi am stat în cartierul francez, la o aruncătură de băț de Notre-Dame.

Prețurile nu sunt mici, ba aș spune că sunt invers proporționale cu dimensiunea camerelor de hotel. Asta a fost partea șocantă pentru mine. Nu luaserăm cazare la Cuca Măcăii, la ieșirea din oraș, ci într-un hotel decent, în zonă bună. Baia era într-o debara, camera meschină după standardele mele. A râs inginerul de mine și a zis că aia e mare, a stat în camera mult mai mici, așa e modelul la Paris. Lume multă, spațiu restrâns.

Traficul este haotic și incredibil de aglomerat. Noi am lăsat mașina într-o parcare mai departe de centru și ne-am deplasat pe jos și cu metroul. Transportul în comun este foarte bine pus la punct, așa că nu am avut deloc de suferit la capitolul ăsta.

Ah, să nu uit, înainte să arunc o mână de poze – dacă ajungeți acolo, nu ratați minunățiile preparate de Cedric Grolet, unul dintre cei mai tari maeștri patiseri din lume, ciocolata fină, macarons și demențialele eclere. Francezii sunt artiști.

Pozele sunt făcute cu o antichitate de telefon, vai de capul lui, un Sony Experia Z1 Compact, în 2017. Am avut DSLR-ul la mine de fiecare dată când am fost în Franța, dar degeaba, nici nu l-am băgat în seamă, s-a jucat adolescenta cu el un pic și cam atât. Eu am fost ocupată cu holbatul și cu mâncatul. La următoarea tură de Paris, revin cu poze mai bune. 😛

10 Comentarii

  1. Dyamisi

    Poze cu suflet. Mult suflet. Si talent. Cu carul.
    Disneyland. Legoland. Pe lista scurta.
    Parisul rămâne un vis mai la a treia tinerețe!
    Mulți pupici si o duminica grozava!

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      La Disneyland voiam și noi să mergem, dar am tot amânat și n-am mai ajuns. Acum nu prea mai are sens. Sper să ajung însă în Japonia, se deschide Ghibli Park la anu’. 😁😁😁

      Duminică mișto și ție! 🤗

      Răspuns
  2. Emil

    Am petrecut o saptamana in Paris, dar nu a fost de ajuns. Nu am apucat sa vedem Versailles. Am fost si eu exact ca tine, Parisul nefiind in top 3 orase de vizitat. Nu stiu exact de ce, dar perceptia mea despre oras era una gresita. Jumatatea m-a convins sa mergem, si nu imi pare rau absolut deloc. Daca suntem ok, sigur vom reveni.
    Am avut un Airbnb excelent, un studio cu tot ce ne-a trebuit, nu foarte scump (cca 120 euro/noapte). Era de cealalta parte a catedralei , exact langa Le Centre Pompidou, la 10 minute de catedrala si la 12-15 de Louvre. Eram in buricul targului. Nu am folosit nici un mijloc de transport, doar ale noastre picioare.
    Am iubit plimbarea pe jos in Cartierul Latin, Le Jardin du Luxembourg sau Opera (pentru mine, cea mai frumoasa cladire pe care am vazut-o). Langa Opera se afla muzeul parfumului Fragonard (merita toti banii).
    Louvre m-a obosit (cu toate ca am avut bilete “skip de line”), si sa fiu cinstit nu sunt mare amator de muzee. Poate si din cauza ca este prea aglomerat.
    Pana acum, Firenze ramane orasul meu de suflet. 💖
    Multumesc pentru poze (aduceri aminte), unele dintre ele le am si eu in telefon. 😊

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Berlinul și Lisabona sunt preferatele mele, am sa revin cu poze de acolo. Și Utrecht, desigur. 😁

      Răspuns
  3. Cornelia

    Eu sant norocoasa, am un var, care mi-e si bun prieten (“fratele” meu mai mic), care locuieste in buricul Parisului, deci avem cazare gratuita de 5*, oricand 😁 . Mergem, adica mergeam inainte de pandemie, destul de des pe acolo, iar el ne poarta prin cotloane neturistice, dar pline de sarm. Parisul e unul din cele trei orase in care as locui cu drag 3 luni pe an (apoi 3 luni in Londra, 3 in Viena si 3 pe alte coclauri). Acu’ chiar mi s-a facut dor de Paris…

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Ce mișto! Chiar că norocoasă. O să îți cer listă cu locuri când mai ajung pe acolo. 😁

      Răspuns
  4. BaGheRa

    Pentru mine orașul Paris este pe locul 2 în top orașe vizitate – am stat cinci săptămâni la Paris și în fiecare weekend am văzut câte ceva. Am fost în locuri și vizitate de turiști dar și în locuri unde erau doar localnicii. Super mișto orașul.
    Legat de Louvru, ceea ce este mișto, este că în prima duminică din lună poți vizita muzeul gratuit. E o stație de metrou chiar sub el, dar din păcate am uitat cum se numește, ca să nu mai stai la coadă.
    Din păcate la Versailles și Disneyland nu am ajuns nici eu… dar cine știe poate pe viitor…

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Să știi că la Louvre a mers repede, nu am așteptat mult să intrăm. La Versailles a fost nasol cu coada și m-am și ofticat pentru partea cu grădinile, că nu au anunțat.

      Răspuns
  5. Anouk

    Parisul am să-l vizitez când o să am cu cine să împart impresiile. Până atunci pozele tale îmi sunt suficiente.

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Vei găsi cu cine, Anouk. 🙂

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă