Să scapi de o dependență ori să schimbi tabieturi și stiluri de viață nu e deloc ușor, iar lucrurile devin cu atât mai dificile cu cât nivelul recompensei dat de viciu e mai crescut și obiceiul mai vechi. Cam ca-n vorba aia cu repețiția care e mă-sa învățăturii.

S-au scris tone de materiale despre cum să te lași de mâncat, băut sau fumat. Unele mai bune, altele mai bizare, fiecare cu explicațiile, strategiile și rețetele sale. Am citit o grămadă, dar nu prea m-au ajutat, sinceră să fiu. Unele propovăduiau pastile minune – nu cred în așa ceva -, altele tot felul de strategii și tehnici de automotivare, dar totul a fost în zadar, iar asta dintr-un motiv destul de lesne de priceput chiar și pentru neuronul meu adormit. Dacă am nevoie să mă auto-motivez, atunci înseamnă că la mine în cap decizia încă nu este luată.

De altfel, am constatat că sunt esențiali doi factori în povestea asta. Este o opinie personală, desigur, n-am aroganța c-aș ști ce zace prin mansardele altora. Cum spuneam, așadar, doi factori: motivație corectă și timing perfect. (Moah, fiți atenți, am găsit “timing” în DEX.) Detaliez mintenaș.

Motivația

E musai să fie cea corectă pentru persoana în cauză. Musai, musai. Să nu fie vorba de chestiuni superficiale, clișee sau vorbe împrumutate de la alții. Dacă aș fi spus că vreau să mă las de fumat ca să am mai mulți bani în buzunar, nu aș fi reușit niciodată.

Dependența este în general mai puternică decât piedicile de ordin financiar, iar oamenii tind să caute alte lucruri consumatoare de bani la care să renunțe, doar pentru a-și păstra viciul. Câte persoane foarte sărace, câți șomeri sau câți oameni ai stăzii ați văzut să renunțe la tutun pentru că nu și-l permit? Exact, mult prea puțini!

Iar despre efectele nocive pe care le are asupra organismului ce să mai zicem? Le știm cu toții. Boli de plămâni, boli cardio-vasculare (tutunul contribuie la 30% dintre decese), cancere (85% dintre cancerele de plămâni sunt cauzate de fumat), scăderea capacității pulmonare, leucemii, menopauză precoce, osteoporoză și îmbătrânire prematură. Dar le știam pe toate astea și multe altele, nici nu mai aveam nevoie să citesc despre ele. Chiar și așa, nici toate ororile și riscurile înșirate mai sus nu m-au determinat să renunț.

Pentru orice punct înșirat în nenumăratele liste cu “X motive pentru care să te lași de fumat” se poate veni cu amendamente.

“Fumatul ucide!” La fel și cărămida care s-a făcut țăndări, din fericire, la picioarele mele când mă deplasam prin București. O scăpase un muncitor de la un etaj al unui bloc. Ori cretinul care a trecut cu mașina pe roșu, de era să mă spulbere de pe trecerea de pietoni, la Gara de Nord. Sau aerul îmbâcsit, poluat, care ne omoară, lent, în fiecare zi.

“Fumatul este din ce în ce mai puțin tolerat în public.” Corect, însă nici ăsta nu este un argument. Cine dorește, găsește fără prea mari probleme locuri în care să-și ostoiască “setea” de nicotină. Eu, de exemplu, fiind foarte leneșă la capitolul ăsta (nu sunt dispusă să fac sacrificii prea mari pentru astfel de lucruri), am găsit alte metode. Guma sau bomboanele cu nicotină, de exemplu, au fost un înlocuitor suficient de bun.

“Dacă au putut alții, poți și tu.” Asta cred că a fost una dintre cele mai mari aberații pe care le-am citit și folosit vreodată, indiferent dacă a fost vorba despre fumat sau orice altceva. Este unul dintre cele mai lamentabile motivaționale. Alții pot să facă chirurgie, eu nu. Tot alții pot fi astronauți, scafandri, pompieri sau cercetători la NASA. Eu nu. Suntem diferiți, nu înseamnă că dacă alții pot să ceva, e musai să pot și eu.

În plus, mi se pare lamentabilă raportarea la alții în atare condiții, în sensul că este o armă cu două tăișuri, motiv pentru care sper să-mi aduc aminte să nu o mai folosesc în veci din cauză că, în caz de eșec, scade stima de sine a celui care încearcă, reducând dramatic șansele de a mai băga o fisă ulterior. Da, am folosit-o de câteva ori, că mi-a intrat în sistem, ‘tu-i mama mă-sii de treabă; dar scap eu de ea. Și gata, momentul de mea culpa s-a încheiat. 😛

‘N fine, ideea ce rezultă din cele de mai sus e suficient de clară, sper. Motivațiile de împrumut nu funcționează, este necesar să fie acel ceva de poate funcționa ca “motor” pentru fiecare persoană în parte.

Motivul meu a fost unul la care am aderat sufletește rapid, inginerul a avut ceva probleme de sănătate și a fost obligat să renunțe la tutun, dar avea nevoie de ajutor. Dacă m-ar fi văzut pe mine fumând în continuare, i-ar fi fost infinit mai greu. Am renunțat, ce era să fac? Am continuat o vreme cu pufăitoarele (niciodată în preajma lui) și cu gumă, până când mi-am dat seama că e stupid ce fac, așa că am renunțat complet. Ăsta a fost motivul meu, n-a fost nimic de împrumut, nimic din cărți sau din discursuri de pe net. Iar acum ajungem la punctul numărul doi.

Timingul

Să te apuci de ținut dietă exact când pleci în vacanță și știi că urmează să ai parte de toate nebuniile și finețurile pe care le oferă restaurantele este o prostie. Cale aproape sigură către eșec. Ori îți faci varză concediul și te întorci mai frustrat(ă) decât e cazul, ori vei renunța la a ține dieta.

La fel e și cu renunțatul la fumat. Pentru că perioada de acomodare este una nasoală, renunțarea la nicotină trece prin sevraj, stări proaste și somnolență, este nevoie de o perioadă liniștită. O vacanță, de pildă. Mie mi-a fost utilă cea de iarnă, când zilele oricum sunt scurte, existența mi-o duc mai mult prin casă, cu curul pe canapea.

O săptămână am moțăit, am citit și m-am uitat la filme. M-am îngrășat? Nu știu, depinde de standarde. Pentru unii, chiar și 500 de grame în plus înseamnă îngrășat, pentru mine, la cele 50 de kg pe care le aveam la momentul respectiv, alea 3 kile’ care s-au lipit au fost aproape nimic. Nu e ca și cum aș fi luat 30.

E musai să menționez că nu aș fi considerat o tragedie prea mare nici dacă lucrurile ar fi stat mai rău de atât, dintr-un motiv destul de simplu: dacă nu discutăm de slăbit câteva zeci de kilograme, nu găsesc a fi complicat să dau câteva ture de parc seara ori dimineața. Sau să mă duc la bazin. Sau să găsesc alt sport care să mă coafeze și pe care să-l pot presta fie și în mai multe etape scurte, acasă, în funcție de timp și de chef.

Da, se poate să strecori puțin și când ai casă, serviciu, plus copii de crescut, îmi e tare greu să-mi imaginez că există cineva care chiar nu reușește să găsească măcar 75 minute pe săptămână pentru un program de HIIT sau 150 de minute (tot pe săptămână) pentru un workout de intensitate moderată. Ambele variante, desigur, acompaniate de o scădere a numărului de calorii ingurgitate. O salată în loc de cartofi prăjiți, lângă friptura aia de vită, face minuni.

În încheiere

Sfaturi n-am. Fiecare trebuie să-și găsească propriile căi și resorturi. Voința este necesară pentru a schimba lucruri, însă nu este suficientă. Suntem niște mașinării mult prea complexe și depindem de mult prea multe variabile, ca să putem funcționa simplu, după listele sau după rețetele altora.

Dar, oricum ar fi, încearcă să nu judeci lucrurile în alb și negru. Nuanțează și cască ochii, să prinzi momentul propice. Și întreabă-te: chiar vrei să faci treaba aia? Și dacă da, de ce? Apoi construiești de acolo. Fără grabă și fără mânie.

–

(Photo by Dimitri Bong on Unsplash.)