Nu realizasem inițial, mă tot agitam să rezolv ce mai era de rezolvat. Făceam liste în minte, luam notițe pe telefon și îi țineam teorii copilului. Să nu faceți aia, să nu faceți ailaltă, să aveți grijă, să… D-astea, părințești. Am lăsat-o să-și facă singură bagajele și să-și organizeze treburile, chiar dacă în urma ei a rămas semi-dezastru și a durat de trei ori mai mult decât mi-ar fi luat mie. Doar mai aruncam din când câte o întrebare, să mă asigur că nu uită lucruri esențiale.

Adolescenta a plecat cu câțiva prieteni, pentru patru zile și jumătate, undeva în sudul Olandei. Nu fac nimic special, mai ales că nici vremea nu o să îi ajute foarte tare zilele următoare, dar aveau nevoie de o pauză. Taman s-a încheiat o perioadă de teste, urmează o alta, așa că e bine-venită săptămâna asta de pauză.

Sigur, nu contest. Și noi, părinții, le-am plătit cazarea cu dragă inimă. Doar, doar om mai respira și noi un pic. Nu am întrebat, dar sunt absolut convinsă că și ceilalți au gândit la fel, mai ales că urmează o perioadă complicată. La întoarcere, copiii se vor tot muta de la unul la altul acasă, sub diverse pretexte, și să ai zece adolescenți în casă e… mai bine nu mă gândesc, aproape m-apucă disperarea.

Așa, cum spuneam. Adolescenta e plecată câteva zile, iar inginerul a anunțat că se duce pe la birou. Numa’ o zi, că are ceva musai de rezolvat. Și, na, știm cu toții – dacă e musai, cu plăcere.

N-am compilat informația până nu m-a întrebat copilul, cu un rânjet mare pe față:

– Ei, și? Cum o să sărbătorești ziua “singur-acasă”?

M-am blocat. Nu-mi trecea absolut nimic prin cap, pe cuvânt. Am bâguit ceva de muncă, proiecte, dar, mai departe, creierul îmi dădea eroare. Ce să fac, auzi? Cum adică ce o să fac? Lasă că văd eu!

Măi, nu știu ce naibii ne-a făcut pandemia asta la cap și cum ne-au afectat foarte multele luni de “prizonierat”, dar ceva ceva tot s-a întâmplat. Înainte, atunci când rămâneam singură acasă, parcă era petrecere doar pentru mine. Dădeam muzica tare, umpleam cada de spume și bule, dădeam cu parfum, îmi făceam unghiile și, mai apoi, mă cuibăream în vârful patului, înfășurată într-o pătură mare și foarte pufoasă, și citeam.

Acum, m-am pierdut. Am băgat mâinile în buzunare, am făcut inventarul a ceea ce era de făcut, apoi m-am apucat s-adun haine și diverse de prin casă. Am pus la spălat, am făcut oleacă de ordine, apoi m-am așezat la calculator, cuminte, și mi-am văzut de proiecte.

Gâtu’ mă-sii de viață!