Încă de când eram copil, am avut probleme cu sunetele. Nu cu toate, desigur, însă o parte dintre ele mă scoteau pur și simplu din minți și îmi dădeau o stare profundă de nervi. Nu e vorba de alintat sau de vreo sensibilitate, ci de faptul că mă chinuiam să rămân la masă cu ai mei, când mie îmi venea de fapt să urlu și să arunc cu farfuria de pereți. Existau momente în care nu reușeam să-mi gestionez senzațiile neplăcute. Detest cu pasiune cele mai multe sunete legate de mâncat: sorbitul ciorbei, ronțăitul zgomotos, plescăitul.
Mi s-a spus ba că sunt prea sensibilă, ba prea fițoasă, ba chiar nebună. Adică ce atâtea figuri? Taci și mănâncă.
Cu greu am reușit să găsesc mecanisme de evitare a problemei. Am devenit un copil retras și tăcut, care făcea tot posibilul să își ia farfuria cu mâncare în cameră, iar când au apărut căștile, am zis că l-am apucat pe ‘Mniezău d-un crac. Am devenit omul care are mai mereu muzică în timpane.
Mai sunt și alte sunete care mă irită, dar cele care au potențialul de a-mi strica ziua sunt cele legate de mâncat, băut și mestecat. “Bucurie” maximă, evident, mai ales când merg la vreo petrecere ori (și mai drăguț) la crâșmă. Dacă nu sunt pe fază, să încerc să-mi distrag atenția de la sunetele respective, mi-am ruinat seara.
Misophonia nu este mizantropie
Nu am (încă) un diagnostic pus de un medic, însă mă voi duce cât de curând, mai ales că au reușit să avanseze destul de mult cu cercetările pe felia asta și au aflat că nu este o problemă psihiatrică, așa cum s-a crezut o perioadă, nici mizantropie, cum mi-a spus o doamnă doctor acum mulți ani. În încercarea de a descoperi care e buba, am auzit vorbe care mai de care mai disprețuitoare și mai glumețe la adresa “fițelor” mele.
La cea cu mizantropia nu mă așteptam defel, mai ales venind din partea unui medic. Nu urăsc oamenii. Ba, din contră. Prefer oricând o companie plăcută singurătății. Am prieteni, am un anturaj, am discuții permanente cu clienți sau furnizori, iar activitățile conectate interacțiunilor sociale nu sunt deloc o corvoadă. Cu nenorocitele alea de sunete am eu o răfuială. Deci nu, nu e mizantropie, am aflat mult mai târziu că se numește misophonia.
În urma scanării RMN a creierelor pacienților, medicii au descoperit că “buba” e una fizică, de fapt. Conexiunea dintre mai multe regiuni ale creierului responsabile cu procesarea și reglarea emoțiilor nu funcționează în parametri optimi pe felia asta. Sunetul este perceput corect, însă reacția este una necorespunzătoare. Se pierde ceva semnal pe parcurs.
Partea mișto este că în urma ultimelor descoperiri, drumul spre un tratament pare ceva plauzibil în viitor. Tot partea mișto este că există un centru de cercetare exact pe felia asta în Olanda și abia aștept șă treacă pandemia, să pot face o programare.
–
PS1: Nu este vorba de sunete acute sau deranjante, în general, ci de unele specifice. Nu mă enervează nici țipetele copiilor, nici cârâitul unei bormașini.
Un website care poate fi de folos și altor “defecți” ca mine: allergictosound.com
PS2: nu recomand niciodată auto-diagnosticarea și auto-medicația. Citim, ridicăm o sprânceană și mergem la medic, să verificăm. Bine? 🙂
Si pe mine ma deranjează sorbitul ciorbei, plescăitul și alte zgomote specifice dupa terminarea mesei. Nu mai dau detalii! Dar cel mai tare ma enervează volumul ridicat la televizor cand sunt foarte obosită. Al meu soț e cam fudul de urechi desi nu recunoaște. Imi vine sa urlu când bubuie televizorul si eu trebuie sa-l suport, pentru ca jumatatea mea cea buna nu aude altfel.
Da, când sunt obosită e și mai rău, îmi e greu să-mi controlez reacțiile. Parcă îmi zgârie cineva pe creier, prefer să plec din încăpere decât să stresez lumea. 🙁
@didino, pai normal ca nu te deranjează sunetul de bormașina. La câte scule electrice are Domnu’ inginer prin casa, ar fi culmea. 😜😂
Sa vezi ce mișto sa mergi cu cineva la local, și sa înceapă sa soarbă ciorba de burta, dar cu niște sunete de o intensitate greu de descris. Și este un om care chiar este umblat prin “cârciumi”. 🤔😮
Eu de exemplu nu suport muzica, sau radio mergând, in birou, dacă am de lucru (analizat spectre de vibrații). Dar altfel ascult muzica aproape tot timpul (in mașina, in aeroport, pe avion).
Emil, nu e că nu suport sunetul ăla. Mă omoară de nervi, pur și simplu, și este foarte epuizant să-mi țin reacțiile sub control. Știu că ceilalți nu au nicio vină, de-aia încerc să nu îi sâcâi.
Rezultatul vizitei la doftor va fi ceva de genul: “Din anamneza se poate concluziona ca pacientul sufera de mizofonie. La momentul actual nu santem in posesia unui tratament curativ. Putem recomanda consiliere psihologica”. Cel putin asa se intampla aici, in tara lui Hamlet.
Diagnosticul (corect, de altfel, zice audioloaga 😇) ti l-ai dibuit singura. Cu posibilitatile de tratament stii ca e mai trist. Nu stiu in ce masura ajuta psihologeala, nu am nici un fel de date, iar rezultatul e oricum individual. Dar stiu, din experienta, ca mizofonia se accentueaza (adica e mai greu de controlat) in situatiile de stress prelungit, deci un psiholog bun ar putea eventual contribui cu niste strategii de coping. Concret, la persoana, ca teorie stii si tu, cu siguranta.
Nu mai sant, din pacate, de 1,5 ani la curent cu noutatile in acest domeniu, si m-as bucura daca mi-ai impartasi, pe scurt, rezultatul intrevederii cu medicul, din motive strict profesionale. Dar m-as bucura si mai mult sa ne fi inselat (si tu, si eu) in privinta diagnosticului 😘
Da, din păcate e mult mai nasol în perioade de stres și oboseală. Prefer să plec din încăpere.
Cei de la Amsterdam UMC susțin că psihologeala ajută, e implicată și familia la un moment dat. Problema mea cea mai mare nu e acasă, aici am toată susținerea, ci afară. Vedem ce o fi. Revin cu info, mulțumesc. 🤗
Mama nu suporta să mă audă mușcând din măr. Și eu mâncam multe mere. Am crezut că se fandosește.
Am o prietenă care nu suportă sunetele din natură. Ciripit de păsări, bâzâit de insecte. Dar e, la fel ca la tine, o reacție puternică ca o alergie.
Ah, merele… parcă ronțăie careva cioburi lângă mine. Dispar foarte repede din peisaj. 🙂
Vând dopuri de urechi + bilete la operă în ultima lojă. Lăsând gluma, știu din proprie experiență că te poți concentra pe diverse exerciții mentale. Ajută! Grijă mare să nu pari mai aeriană decât ești. 🤗