Mai bine de jumătate dintre bagaje zac împrăștiate prin casă și așteaptă nerăbdătoare să fie dosite în portbagaj, am dat un aspirator prin zonă, am făcut niscai ordine, să nu murim de nervi când ne-om întoarce acasă, am anunțat vecinii să mai arunce un ochi în lipsa noastră, așa că suntem aproape gata. Urmează să “călărim” bătrâna Europă cale de două mii și ceva de kilometri.

De data asta, însă, foarte pe repede înainte, nu vom mai vizita nimic din simplul motiv că nu ne simțim deloc confortabil cu fâțâitul aiurea când încă ne suflă covidul în ceafă. Nu, nu este deloc o glumă. După ce lucrurile păreau că se calmaseră și că am scăpat măcar pentru o vreme de mizeria asta de virus, lucrurile au luat o turnură neașteptată.

Vestul Europei începe să se simtă nițel bizar, varianta Delta a începul să-și facă binișor de cap. Chiar și în Olanda, după ce se duseseră cazurile la un număr nesemnificativ, ce tindea către zero, lucrurile s-au precipitat în timp foarte scurt. În mai puțin de două săptămâni, am ajuns din nou la cinci mii și ceva de cazuri, adică la nivelul lunii aprilie, când era încă lockdown și restricțiile se lăfăiau în toată splendoarea lor.

Ce urmează? Habar nu am. Aproape sigur nimic bun, calm sau normal. Mâine, în Olanda, urmează o conferință de presă, vor anunța noi măsuri și, cel mai probabil, reinstaurarea unora dintre restricții. Redeschiderea cluburilor și a discotecilor a fost, după mintea mea, o măsură pripită, luată sub presiunea diverșilor factori. Însă complet imbecilă. Exact alea au fost locurile în care s-a răspândit cel mai mult noua variantă de virus, nu mai periculoasă, însă cu siguranță mai contagioasă decât predecesoarele ei.

Și zău că aș fi anulat călătoria asta cu dragă inimă, până aș fi văzut încotro se-ndreaptă lucrurile, doar că n-am cum. Avem acte de rezolvat și tare mi-e teamă că dacă nu le brodesc acum, cât e decent nivelul de stres, voi rămâne agățată încă o bună bucată de vreme și nu îmi doresc deloc așa ceva.

Să sperăm că nu vom avea parte de nasoale sau de situații ieșite din comun și să mai sperăm că vaccinul va fi eficient împotriva noilor tulpini de virus. De data asta, deși am planificat și aranjat o grămadă de treburi înainte, plec la drum cu un mare nod în stomac. Bine, măcar, că am să-mi țin în brațe câțiva oameni de suflet, să-mi mai taie din senzația asta imbecilă de anxietate.