Îmi doream foarte mult să vină duminica, să pot dormi până mă satur. Să simt așa, că m-am îndopat cu o porție generoasă de somn și că nu mai intră niciun minut în plus. Prefer să am ochii umflați de prea multă odihnă, decât cearcănele alea nesuferite sub gene.
Nu mi-a ieșit nici de data asta. S-a defectat ceva în fluxul normal de evenimente și în manifestările naturii, astfel încât, în loc de ciripit sub fereastră, am avut parte de zdrăngănit de zburătoare. Da, am scris corect. Zdrăngănit, nu ciripit. Două coțofene rostogoleau habar nu am ce pe o bucată de tablă și păreau să se distreze foarte bine împreună. Ai vrut, Ano, la casă, cu natură în jur, copaci și vietăți variate? Ai vrut, bravo! Acum ia de te ridică frumușel din pat, că degeaba mai zaci acolo.
Iau o cafea și ies în curte. Inginerul plecase să ia niște prieteni de la aeroport, adolescenta încă îmbrățișa cu sârg perna, așa că mă puteam dezmetici în ritmul meu. Sunt foarte rare diminețile în care pot zace în curte, cu soarele sprijinit cuminte pe obraz. Două musculițe au atentat la cafeaua mea, dar nu m-au prins deloc în toane bune. În cazul lor, cred că se poate spune fără nicio urmă de dubiu – prea multă cafea ucide.
Mai târziu
Ziua a continuat ca un carusel de evenimente firești, de weekend, cu accente de agitație sau veselie. De exemplu, am reușit să-mi fac programare pentru prima doză de vaccin! Tineretul de-o vârstă cu mine are, în sfârșit, acces la licoarea magică. 😛 Am dansat prin casă de bucurie.
Apoi am descoperit că domnul meu are niscai probleme cu auzul, cred că va trebui să meargă la un doftor de urechi. Eu i-am zis că e vremea mișto pentru plajă, iar el a înțeles că vreau să terminăm de coafat gardul. Paștele mă-sii de viață! Și cică femeile aud ce vor ele. Mhm, da, cum să nu? L-am ajutat, că ce naiba era să fac acu’? Doar nu era să-l las să se umple numai el de rumeguș, mi-am pus și eu o porție generoasă pe față și în păr. De fapt, chiar căutam motiv să mă spăl iar pe cap, nu trecuseră decât 24 de ore de la ultima tură, iar mie îmi place la nebunie să mă chinui câte juma’ de oră cu clăbucii din plete.
Între timp, trei copilași se bălăcesc în canalul din spatele curții și împing o barcă mică, gonflabilă. Mă uit cu jind la ei și oftez cu șlefuitorul în mână. Ia uite, nene, acum aș fi putut să zac cu nisipul sub tălpi. Pfff… Apare o doamnă în vârstă în peisaj, avea în lesă un patruped cel puțin la fel de fragil ca domnia sa. Îi acostează pe puștani. Recunosc, m-am oprit din treabă și am fost un pic atentă la ei, am niscai prejudecăți în ceea ce privește pensionarii versus copiii gălăgioși. Deh, sechele din copilărie plus câteva mingi sparte sau confiscate.
Din fericire, doamna despre care facem vorbire nu avea astfel de intenții. Se oprise să le explice cum trebuie să sară în apă pentru ca efectul obținut să fie maxim. Și chiar s-a văzut diferența apoi. Au sărit atât de bine, încât au ajuns stropi de apă până la mine și la vecina de-alături. S-a râs bine pe toate malurile.
Cam atât cu duminca mea. Spor la vară! 🙂
–
Și aici sar stropi! Din cer! Și perna e departe.
Las’ că vine acuș vremea bună. 🤗
Bine că stăm (încă) la bloc. Nu avem activități d-astea de șlefuit. Așa că azi am reușit să mă trezesc la unșpe jumate.
Sigur și mâine reușesc asta. 😀
N-aș mai putea locui la bloc, Eleno, m-aș sui pe pereți de plictiseală. Plus că mie îmi place cu grădina. 😛
Si la noi “s-a dat” caldura, da’ brusc, de la 12 la 24* de la o zi la alta. Chioara de somn fiind dupa numai 3 ore de nani, am pornit ieri spre centrul de vaccinare (rapelul 😁) cu geaca de puf si pantofi cam de iarna. La locul faptei erau toti in sort si slapi…de pacienti zic. Am zvarlit geaca, noroc ca aveam un tricou pe mine, dar am fost oricum o aratare interesanta in pantaloni, tricou si (aproape) bocanci, toate negre, la 24*. Asta a fost ieri. Azi la ora 11 sant 27*, afara, ca in corpul meu se indreapta incet, dar sigur, spre 38-39 febra 🥵 + alte binefaceri colaterale, sper si temporare, ale Pfizerului. Dar sant atat de bucuroasa, ca as topai, daca as avea putere. Dar n-am. Las pe mai incolo.
Succes la gard, bucatarie, dar mai ales la vaccinare, cu cat mai putine efecte secundare! Si uraa, a venit vara 👙🩴⛱🍺
Îmi pare rău, Cornelia. Dar trece ea și febră, măcar ai scăpat. 😁😁😁
Și în curând poți veni la plajă liniștită. 🏖️