Fie că este vorba de cele pe care le citim, ascultăm, urmărim pe ecran sau imaginăm, avem nevoie de povești. Cu toții. Mici sau mari, zglobii sau ursuzi, romantici sau realiști, indiferent că recunoaștem sau nu.

Poveștile nu numai că sunt instrumente esențiale în dezvoltarea socială, comportamentală și emoțională a fiecăruia dintre noi, dar ne și ajută să relaționăm mai bine și dăm un sens lumii și mersului lucrurilor.

Sentimente și senzații pentru care nu trebuie să plătim niciun preț

Poveștile sunt nu numai o metodă de evadare, dar și una de explorare a unor situații în care ori nu putem, ori nu ne dorim a fi prinși, fără a părăsi confortul și siguranța căminului. Și fără a răni pe nimeni.

Nu cred că există persoană care să fi citit poveștile lui Dumas și să nu se fi imaginat muschetar în slujba lui Louis al XIII-lea al Franței. Eu am trăit toate bătăliile la intensitate maximă (de mai multe ori chiar) și îl cafteam pe Cardinalul Richelieu în fel și chip, repetat și apăsat. Ba am și păruit-o binișor pe Milady de Winter câteva săptămâni la rând, până când n-am mai suportat și am otrăvit-o cu un măr din Albă ca Zăpada. Bine, n-a fost chiar vina mea. A căzut ea cu gura în măr și aia a fost.

Aș putea face așa ceva cuiva care mă enervează în viața reală? Sigur că nu. Evadăm în povești. Nu de puține ori mi-am imaginat că personajele pe care le detestam în cărți, aveau figurile celor pe care le detestam, de fapt, în viața reală.

Mintea umană este, mai degrabă, un procesor de povești, decât unul logic

Afirmația m-a intrigat foarte tare, atunci când am citit-o prima dată, și îi aparține lui Jonathan Haidt, psiholog social. Prima tentație a fost să spun “bănenebă, ăsta e nebun.” Am respirat adânc și-am mai săpat, prin cărți și pe-alături. Puțin câte puțin, a pornit generatorul și s-a făcut lumină la mansardă. Ținem minte, mai degrabă, senzațiile și sentimentele pe care ni le stârnește o persoană, decât vorbele pe care le spune. Ținem minte dacă ne-a enervat, de exemplu, nu ce argumente a avut în discuție sau cât de (i)logice erau ele.

Un alt personaj care a studiat intens subiectul și care oferă informații relevante este tot psiholog și se numește Dan McAdams. El susține că, atunci când transformăm întâmplări din viață în povești, nu o facem doar pentru a ne distra prietenii, ci, mai ales, pentru a da un sens multitudinii de evenimente haotice din viețile noastre, de a le așeza într-o cutiuță cu sens. Un articol interesant despre teoria lui și a altora, pe subiect, găsiți aici.

Printre altele

Pe scurt, ca să ajungem la partea frumoasă: poveștile ne ajută să facem ordine-n cap, să facem față trecutului și viitorului, să rezolvăm probleme și să experimentăm potențiale soluții, să ne înțelegem pe noi înșine și pe ceilalți. Avem nevoie de ele pentru că sunt unele dintre cele mai eficiente instrumente cognitive.

Partea frumoasă

Subiectul mi-a ajuns din nou în atenție zilele trecute, când m-am uitat în arhiva cu poze și am ales-o pe cea pentru articolul cu legenda numelor olandezilor. Fotografia este făcută de mine, anul trecut, în Deventer, la Charles Dickens Festijn. O minunăție de festival, care reproduce impecabil atmosfera britanică a secolului XIX, ține două zile și are peste 125.000 de vizitatori.

Vizitatorii (majoritatea adulți) stau la coadă, în frig (festivalul are loc exact înainte de Crăciun), pentru minim o oră, ca să poată intra. Am fost și noi, de mai multe ori, vom reveni cu siguranță la anu’, când vom reuși, sper, să ne reluăm viețile de unde rămăseseră.

Scrooge, Oliver Twist, Mr. Pickwick, Christmas Carol Singers, orfani, funcționari, cerșetori, nobilime, femei ușoare sau puștani obraznici, toți laolaltă alcătuiesc un peisaj pitoresc și te lasă cu gura căscată pentru câteva ore. Iar în afară de cântece de Crăciun și o tonă de veselie, ești pretutindeni înconjurat de toate aromele sărbătorilor. Vin fiert, mere coapte, tarte cu fructe și tură dulce, cârnați fripți, slană afumată picurată peste pâine caldă, prăjituri cu migdale și foc de lemne. Nu te-ai mai da dus de acolo, dacă nu ți-ar congela ciolanele și nu te-ar ustura tălpile.