Știu, ziceam că pun poze cu cele două nave pe care le-am vizitat la muzeul de marină, dar le las pentru o data ulterioară, e musai să vă spun cum mi-am încheiat eu weekendul.

Am mai menționat, dar repet: detest să merg la Ikea. De fapt, nu e vorba de Ikea în sine, ci detest genul ăsta de magazine. Au, nene, traseele alea interminabile, de pierzi o grămadă de vreme prin ele, că nu poți merge și tu, ca omul, să cumperi repede ce ai nevoie și să te cari. Nuuu, e musai să te plimbi printre standurile mă-sii, printre perne, baterii, rafturi și cretă colorată, ca să poți cumpăra o nenorocită de bucătărie. Pentru că sigur-sigur, dacă sunt în toiul renovărilor și am nevoie să schimb mobila, voi sta să casc gura relaxată la noile modele de cești de cafea sau la prosoape de mâini.

Da, știu că au câteva scurtături, dar tot nu m-au ajutat. Pentru mobilerul de bucătărie și niște lenjerii de pat am fost nevoiți să parcurgem tot traseul. Mă rog, și haide să zicem că plimbatul a fost cum a mai fost, dar decisiva mi-a dat-o un angajat al magazinului.

Să zic, deci

Veniserăm cu lista după noi, gata coafată de acasă, ca să dureze mai puțin (speram noi). Ne-nfigem la stand. Mbooon, uite, ăsta e, hai să punem și un dulap cu uși de sticlă, și niște LED, că dă bine, dar vezi că-mi trebuie și scară pliabilă, plus baterie de chiuvetă cu duș. D-astea, amănunte ce rămăseseră de stabilit la fața locului.

Ne ducem la standul cu blaturi de lucru, să notăm codul produsului pe care îl doream. Nu îl găsiserăm pe site pe cel din lemn de stejar și îl doream musai pe ăla. Ei bine, partea proastă e că nu îl aveau nici acolo. Mă scarpin în creștet. Plasticele pe care le aveau expuse nu numai că sunt urate cu spume, dar nici nu se potrivesc cu ce aveam noi în jumătatea de bucătărie deja renovată.

Căutăm un angajat, care să ne ajute. Se pune omul la calculator, introduce în sistem ce aveam noi deja pe listă, îl mai frecăm un pic cu diverse ajustări, apoi ne dă vestea cea proastă: blatul din lemn de stejar a fost scos din producție, nu mai există. Bănenebă… păi și eu ce naibii fac acum? Să-l schimb și pe celălat, pe care îl avem deja, este exclus. Îmi place foarte mult, nici nu se pune problema. Hai, lasă, găsim blat în altă parte, dă-l naibii, haide cu restul.

La partea a doua, recunosc că m-a lăsat un pic năucă. După ce a configurat omul tot ce era de configurat, îi zicem să ne dea o listă cu standurile din depozit la care găsim toate produsele, să nu pierdem vremea căutând ca nebunii. Doar că, surpriză! Ușile nu le aveau pe stoc. Say what, Gogule? Băi, ejnebun? Păi mi-ai făcut lista ca să îmi spui la urmă că nu o să am uși la dulapuri? Păi și io ce naibii fac acu’? Stau așa, ca barbarii, cu făina neacoperită, în văzul tuturor? Frate, noi suntem oameni decenți acia, ce mama naibii… Dă-mi o soluție!

Nu le au în magazin, dar le pot livra dacă e. M-am făcut verde la față, apoi m-am pus pe un râs sănătos. Ikea livrează. Livrează repede! Joi seara, a zis Gogu. Eu cu inginerul deja ne stricam de râs, nu a existat nici măcar o singură dată în care Ikea să fi trebuit să ne livreze ceva și lucrurile să fi mers cum trebuie. Nici măcar o singură fucking dată, nici în România, nici în Olanda. O fi strategie de firmă, ceva, să te duci acolo și să tragi ca boul de zecile alea de cutii și cutiuțe de puzzle cu care trebuie să pleci acasă.

‘N fine, a rămas așa, până la urmă, că luăm noi ce aveau în stoc și livrează ei ce-o mai fi. Oricum nu aveam oricum de ales.

Acasă, ce să zic? Distracție. Mai avea niscai chestiuni de terminat până să ne apucăm să cocoțăm lemnele pe pereți, respectiv de zugrăvit (eu) și de finisat rosturile pentru pardoseală (inginerul). Să-mi fac partea mea de treabă, zic, că nu putem lucra amândoi în același timp oricum am da-o.

Îmi aduc toate cele necesare, să-mi fie la îndemână, trag toată bucătăria în țiplă și-l chem pe inginer să-I arăt. Moamăăă, ce mândră eram de mine! Pusesem folie inclusiv pe ferestre și frigider, astfel încât să poată fi folosite. Deschise, adică. Că doar nu era să las bietul copil fără înghețată sau pe inginer fără bere până mâine, când termin de zugrăvit.

Mă-sa planificării mă gândeam că sunt, pe cuvânt. Dar asta doar până ce am terminat cu munca și am decis să mă așez un pic, să beau o gură de vin înainte să mă duc să mă spăl. Meritam, nu? Ce naiba, doar făcusem o treabă excelentă. Doar că mă-sa planificării nu s-a gândit și la asta când a împachetat bucătăria, așa că tirbușonul rămăsese într-unul dintre sertarele sigilate, iar eu mă uitam cu jind la ultima sticlă de vin adusă de la francezi, din era pre-pandemie.

Bine, măcar, că mă-sa asta a planificării are mâna subțire și a reușit să o strecoare printr-un capăt, ca să extragă obiectul, fără a distruge în vreun fel aranjamentul. 😛