Nu mai știe nimeni care era numele lui adevărat, însă vă spun, pe scurt, cum ajuns să i se spună Cârcotel Smiorcăileanu. Conform legendei, într-o viață anterioară, era un mic dregător la curtea boierului. Paharnic, mai exact. Adică cel care se ocupa de aprovizionarea cu licori bahice pentru ospețe și care gusta vinul, înainte de a fi servit boierului, pentru a verifica dacă nu cumva e otrăvit.

Pătruns adânc de importanta-i misiune, răcnea cât îl țineau bojocii la bieții furnizori și slujitori de la curte. Prea acru! Prea mult tanin, ți se face gura pungă! Prea slab! Apă chioară, pleacă cu mizeria asta de aici, nici de aruncat în râu nu-i bun! Prea dulce siropul ăsta, să-l bea mă-ta; nu e vin, e o porcărie, cară-te de aici! Și tot așa, am putea continua până poimâine.

Îi intrase atât de bine în cap faptul că el e un model de urmat, om competent și cu un țel precis, anume acela de a-i aduce și pe cei din jurul său la propriile standarde, încât ajunsese să critice, din reflex, orice și pe oricine.

Era ziua cuiva și era mare petrecere? Bani cheltuiți aiurea, mai bine ar fi cumpărat un divan nou. Se construise un drum, până la cetatea vecină? Irosire de resurse și efort. Acum, în loc să stea fiecare la el acasă și să-și vadă de treburi, or să-și caute toți de drum, obosesc caii aiurea, strică potcoavele pe pietrișul ăla.

Bietul nerod

Nu numai că, prins în propriile-i fixații și accese narcisiste, rata de multe ori esențialul în discuții, dar era și foarte ridicol. Se râdea de el. Mult. Mai pe față sau mai pe ocolite. De la slujbași mărunți până la superiori, de la doamne elegante până la amărâtul care freca podelele grajdurilor, toată lumea făcea mișto de stilul lui.

Traiul plat, călduț, de la curte, lipsit de evenimente deosebite, dar și de lipsuri ori de griji majore, combinat cu o oareșce doză de infatuare, i-au amorțit logica și simțul măsurii. Ca atare, s-a ales cu porecla mai sus amintită.

Revenind

La fel ca în viețile anterioare, Cârcotel al nostru e la fel de îngust în logică și smintit în purtare și în zilele noastre. La fel de nesuferit și de omniprezent. Poluează cu ideile lui mai ales în mediul online. Acolo se poate desfășura în toată splendoarea, fără limite, la adăpostul anonimatului. Să ai ghinionul de a te nimeri, cumva, în aria lui de acțiune, e ca și cum ai avea în permanență, în ceafă, un cor de bocitoare.

La un ochi mai atent, însă, constatăm că individul nu e altceva decât un frustrat semidoct, cu probleme de comportament. Nu poate răbufni acasă, în familie, ori la serviciu. Acolo există șanse mari de repercusiuni. Iar ciorba-i bună caldă și salariul întreg, fără penalizări.

O concluzie personală

Este foarte posibil să mă înșel, desigur, să nu am suficientă empatie și deschidere către a rezolva problemele celor de care mă lovesc. Însă am constatat că orice încercare de a interacționa cu astfel de indivizi este pierdere de vreme. Oricâtă bună-voință ai avea, combinată cu un munte de perseverență, calm și un infinit de argumente, date și statistici, Cârcotel te va face cu capul și îți va pierde vremea. El nu vrea să învețe și să evolueze, tot ce dorește sufletul lui mic și stafidit e să te scoată din țâțâni.

Dacă s-ar putea transforma într-un obiect, Cârcotel Smiorcăileanu ar fi un aparat de dat ghionturi, din care se aude, pe repeat, o reclamă la Catena.

Photo by Егор Камелев on Unsplash.