Cu mere și nuci

14 noiembrie 2020 | Arome | 2 comentarii

Nu mai știu unde am găsit combinația asta, acum foarte mulți ani, am modificat-o și am simplificat-o după gusturile noastre. A ieșit ceva atât de mișto, încât este unul dintre deserturile cele mai cerute. Fin, aerat, puțin acrișor, la fix cu nuci coapte și sos de caramel sărat.

BLAT CU NUCI

Ingrediente (două blaturi Ø18 cm)

  • 4 ouă mari (albușuri separate de gălbenușuri)
  • 80 g zahăr
  • 100 g de nucă macinată (sau migdale, alune etc)
  • 20 g amidon din porumb
  • sare
  • vanilie

Preparare

  1. Pornește cuptorul la 170˚C, pregătește formele.
  2. Macină fin nuca împreună cu amidonul.
  3. Pune un praf de sare peste albușuri și bate-le spumă. Adaugă treptat zahărul, apoi vanilia, iar gălbenușurile la final. Amestecă scurt.
  4. Adaugă nuca și, cu ajutorul unei spatule, amestecă ușor compoziția.
  5. Toarnă egal în cele două forme, nivelează și coace la 170˚C, pentru 20 min.

MOUSSE DE MERE

Ingrediente

  • 800 g mere, cântărite fără coajă și cotor (folosesc Jazz, Pink Lady sau alte soiuri aromate, cu textură fermă)
  • 150 g zahăr
  • 100 ml apă
  • 400 ml smântână lichidă pentru frișcă
  • 10 foi de gelatină (16 g)

Preparare

  1. Pune merele, zahărul și apa într-un vas, acoperă cu capac și fierbe la foc mediu, până se înmoaie fructele(aprox. 10 minute).
  2. Pune gelatina la hidratat, în apă rece.
  3. Pasează merele, până obții un piure fin. Când se răcește puțin și ajunge la 60˚C*, stoarce bine gelatina de apă și încorporeaz-o, amestecând bine.
  4. Până se mai răcesc merele, bate frișca. Împrietenește-le, apoi, pe cele două, vei obține un piure spumos și foarte aromat.

*Gelatina își pierde proprietățile la temperaturi mari. Folosește un termometru. 🙂

Finalul

Într-o formă Ø24 cm, cu pereți detașabili: blat, mousse de mere, pune un pic* la frigider (să se închege doar cât să poți adăuga al doilea blat), acoperă cu restul de mousse. Lasă peste noapte la frigider.

*Ai grijă la restul compoziției, dacă se încheagă, nu o mai poți adăuga.

Observații

  • Eu folosesc hârtie de copt și pentru blat și la asamblare (dar aici poate fi înlocuită cu folie alimentară, nu mai există tratament termic).
  • Merele pot fi înlocuite cu pere.
  • Ajustează cantitatea de zahăr în funcție de cât de acre sau de dulci sunt fructele.

2 Comentarii

  1. HM

    Super observații 😋
    Din începutul articolului se deduce că aveți echipă (cel puțin de degustători), aveți valoare. Să fiți voioși și sănătoși!!
    Din finalul articolului mere/pere … salivez!

    Răspuns
    • ana.m.popescu

      Avem cea mai mișto echipă. Eu gătesc, ei se sacrifică. 😁

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă