Am stat în dubii dacă să scriu un reply ceva mai scurt pe blogul Vasilescului sau două vorbe aici; am preferat a doua variantă. Nu numai că era destul de târziu când am văzut schimbul de replici, dar cred că subiectul merită un pic detaliat. Din două perspective.

Una ar fi cea plină de draci, după mai bine de un an de stat în case.

(Și peste 2,6 milioane de morți, dar să nu ne împiedicăm de chestiuni d-astea, mărunte, umane.)

Mă rog, draci pentru mine, se pare că unii dintre semeni nu sunt deloc deranjați de faptul că suntem prizonierii unor idioți de mai bine de un an de zile. Din cauza unora care sunt incapabili să priceapă că toată povestea asta se putea termina în câteva luni, dacă toată lumea ar fi respectat aceleași reguli pentru o perioadă deloc lungă de timp, avem cu toții de suferit. Sigur, unii mai mult, alții mai puțin.

Am norocul de a avea o viață mișto, o familie de nota unsprezece, un loc de trai confortabil și un cămin spațios. Plus curte, plus un parc foarte mare în apropiere. Cu toate astea, nu mai pot! Nu mai pot și nu mai vreau să stau în casă, îmi vreau viața înapoi. Vreau să mă văd cu familia și cu prietenii, vreau să călătoresc și vreau să merg la birou. Vreau să pot merge la concerte și să bântui târgurile de artă. Vreau să pot râde cu oameni străini în centru Utrechtului, că am fost atât de aiuriți, încât ne-am ciocnit unii de ceilalți. Vreau să îl pot ține pe taică-meu în brațe. Nu l-am mai văzut de doi ani.

Doar că, ce să vezi? Nu pot din cauza unora care își folosesc cutia craniană doar ca să nu-i plouă-n aia toracică. Oameni egoiști, limitați, lipsiți de de empatie și de minime cunoștințe economice. Și am să mă opresc aici cu felia asta, din simplul motiv că mă apucă nervii de câte ori mă gândesc la idioții anti-mască și anti-vaccin. E vineri seara, sunt obosită după o săptămână dementă și nu merit asta.

A doua, a’ mai calmă. Mă rog, oarecum.

Cine și de ce mai măsoară relațiile în ani? Îl cunosc pe cutărescu de Ț ani, avem o istorie împreună. Așa, și? Dacă unul dintre personaje devine toxic, cât de mult mai contează istoria aia comună? Indiferent de natura relației, că nu facem mofturi, dilema este valabilă îndiferent dacă discutăm de relații amoroase ori de prietenie. Poți sta lângă un om capabil să facă rău altora? Poți sta lângă un om care nu pricepe, nici măcar după un an de chin, că prelungește în mod direct agonia altora? Îl mai poți considera prieten, mai dorești a avea o relație cu el? Dacă da, cum, de ce?

Din punctul meu de vedere, ruperea relațiilor (dacă omul nu pricepe cât de mult rău face) se aplică inclusiv relațiilor amoroase sau rudelor de sânge. Fără discriminare și fără drept de apel, indiferent de “intervenții” sau de istorie. De ce? Pentru că sunt toxici. Și pentru că nu se vor limita la un singur rahat, vor persevera.

De unde știu? Am văzut și am pățit. Fără a intra in detalii, deoarece nu suport să-mi discut viața personală pe internet și nici nu suport lăturile, indiferent în ce direcție sunt aruncate, spun doar atât: nu că poți, dar este chiar indicat să pui punct unei relații care nu-ți face bine, chiar dacă e vorba de neamuri sau de prieteni vechi.

Toxic înseamnă toxic.

Am priceput greu treaba asta, m-am agitat, am avut remușcări, mă gândeam că poate nu am încercat destul, poate nu m-am exprimat suficient de clar, poate nu am abordat corect problema. Sau, na, poate nu oi fi avut suficientă răbdare.

Nope, deloc, problema nu era la mine. La fel ca povestea în sine, momentul de declic este complet irelevant, a avut parte de gloria lui atunci, în context, și nu am să detaliez. Ce doresc să spun este că, în secunda în care am realizat că atât s-a putut și aia e limita, am avut una dintre cele mai mișto senzații din viața mea, de eliberare.

Da, sigur că sunt capabilă de loialitate, sigur că ajut și că sunt un om tolerant, însă nu sunt dispusă absolut deloc să sufăr gratuit, pentru alții. Dacă pe X îl doare în cur de durerea mea, de ce mama naibii aș continua? Nu suntem într-o relație de tip stăpân – sclav, să nu am de ales, voi elimina din viața mea pe oricine își bate joc de mine sau de alții, fără să țin cont de ADN sau ani de școală împreună.

Nu mă respecți, nu te respect.