Virusul ăsta ne-a demolat castelul de cărți și ne-a arătat că împăratul e gol. Da, suntem praf. Mare parte din ceea ce credeam noi că suntem capabili să facem și să dregem, mare parte din senzația că suntem cool și rezistenți la stres a fost spulberată de un organism care are, în medie, 100 nm.

Ce mi se pare uluitor este că, în ciuda amplitudinii evenimentelor, totuși s-au pus lucrurile în mișcare și nu numai că avem mai multe vaccinuri pe piață, în timp record, dar a început și campania de vaccinare în mai puțin de un an de la izbucnirea pandemiei, tot parcă suntem turbați. Urlăm ca apucații, mi s-a umplut internetul de nervi, amenințări și de înjurături de tot felul. Nu la adresa mea, dar tot mi se pare exagerată situația.

Mă întrebam zilele astea, oare suntem sănătoși la cap? Chiar nu realizăm faptul că, oricâte bâlbe și gafe au fost, lucrurile sunt, totuși, în limite rezonabile? La Europa mă refer, nu am fost deloc atentă în ultima vreme la situația de pe alte continente, așadar nu voi lua altceva în calcul. Pandemia ar fi putut fi gestionată și ceva mai bine, desigur, dar am senzația că greu când ești la butoane și mult mai ușor când visezi frumos de pe canapea. Acasă, în liniște, toți suntem specialiști (înclusiv în pandemii și situații de urgență).

Există două metode uzuale de gestionare a stresului

Indiferent în care “barcă” ne aflăm, trebuie să reușim să ieșim la liman. Și avem câteva opțiuni.

Prima ar fi îngroparea în muncă și activități de rutină. Umplerea timpului disponibil până la refuz, astfel încât să rămână nimic disponibil pentru confruntarea situației cotidiene. Iar cea de-a doua (tot un fel de medodă de evitare a problemei) este deconectarea, detașarea cu tot înadinsul de situație.

O notă personală: tolerez mai ușor a doua categorie decât prima. Mă irită cei care fac constant din munca până la epuizare o virtute. Nu e. Încă nu am văzut nicio statuie pe stradă, pe care să scrie “acest monument a fost ridicat de firma Țî, în cinstea lui Manu din Făurei răpus, la datorie, de KPI-uri și rapoarte”. Gata, am încheiat precizarea.

A treia e cu noroc

Așa, cam ca în basme, a treia cică funcționează cel mai bine. Zice știința. Și are logică, pentru că nu este bazată pe ascunderea gunoiului sub preș, adică nu-i tot o variantă de evitare a problemei. Este vorba de învățare, ca metodă de gestionare a stresului. Fie că este vorba de hobby-uri sau de skill-uri noi, utilizarea neuronilor ne ajută să trecem mai ușor de perioadele nasoale.

Nu vorbesc despre aiureli de genul “am învățat să mă cunosc mai bine” (dacă ai depășit vârsta majoratului și încă folosești tâmpenia asta, o să mă bușească râsul; nu-mi pasă că o să par superficială). Nici despre așa numitele cursuri de dezvoltare personală, dezvoltarea chakrelor pe diagonală sau propagarea energiilor pozitive de la est la vest, în zilele de marți.

La bază, cred că este vorba de ceea ce scria Viktor Frankl în “Man’s Search for Meaning” – scopul este esențial*. Plutitul în derivă, în așteptarea unei schimbări a situației, nu ajută. Cum muncitul, în sine, nu este un scop (vorbesc despre rutină, despre utilizarea unor cunoștințe anterior acumulate), la fel fel cum nici așteptatul nu poate fi, cele două variante de abordare pe care le aplică cei mai mulți dintre noi nu funcționează.

Studiile descrise în articolul din Harvard Business Review, pentru care am lăsat link mai sus, se referă la gestionarea stresului și la evitarea burnout-ului la serviciu, însă mecanismele după care funcționăm nu disting între personal și profesional, așa că metodele de gestionare a stresului funcționează pe toate palierele.

Hai că iar am reușit să mă exprim foarte abstract, revin mintenaș la idei mai prietenoase. 😊 Un hobby nou (indiferent dacă este vorba despre jocuri pe computer, foto / video, pictat, meșterit ceva sau utilizarea unei noi tehnologii), un curs ori o nouă specializare ne vor ajuta să ne păstrăm mințile întregi chiar și (sau mai ales în) perioadele foarte nasoale. Ne ajută să ne concentrăm pe altceva, în timp ce suntem conștienți că trebuie să depășim episodul neplăcut.

În concluzie

Plafonarea, munca de rutină și fuga de realitate nu ajută deloc în gestionarea stresului. Creierul are musai nevoie de un scop și de uneltele necesare.

–

*Am mai recomandat, dar repet: ar fi de frunzărit și “Homo prospectus” (Martin E. P. Seligman et al.)