Ne fâțâim des. Nu mergem nici în vacanțe de fițe, nici nu plecăm pentru perioade lungi de timp, ne-ar fi destul de greu (spre imposibil) să ne brodim toți cu programul, astfel încât să umblăm teleleu cine știe câte săptămâni la rând, dar ne place enorm să facem mici pauze. Furăm câte un weekend pe cine știe unde, sau îi mai lipim câte o zi, două, așa cum a fost cazul acum.

Și, pen´ că nu suntem dispuși să ne vindem rinichii ca să putem pleca în Lună, cu satelitul, ne învârtim, momentan, prin bătrâna noastră Europă. E drept, Olanda este un loc din care se poate ajunge ușor în multe locuri, iar când nu ne convine prețul biletelor de avion, ne mutăm mai la sud, la belgieni, cum am făcut ieri. Aeroportul Charleroi e la o aruncătură de băț, așa că am parcat mașina acolo și am rezolvat.

Două ore și jumătate până la Riga. De ce Letonia? De ce nu? Era pe lista mea de destinații de weekend de ceva vreme. De fapt, aproape toate țările baltice merită vizitate.

Riga mi-a depășit cu mult așteptările, centrul vechi este o încântare, dar am să scriu separat despre el, am nevoie să ajung înapoi, acasă, pentru că am sute de poze deja și nu am chef să-mi petrec zilele astea în camera de hotel, în loc să mă plimb. Un singur lucru aș avea, totuși, de menționat – cam așa ar fi putut să fie Bucureștiul, dacă nu ar fi fost locuit de români. Spun asta fără fărâmă de satisfacție sau ură, ci cu o doză consistentă de amărăciune.

Da-n fine, despre altceva voiam să zic. Despre vreme. Prognoza meteo, pe toate site-urile mari de profil, era, până mai ieri, cu vreme nasoală și ploaie. M-am ofticat maxim când am văzut, dar era prea târziu, biletele de avion erau deja luate. Cu hotelul nu ar fi fost problemă, am fi putut să-l anulăm, dar nu ne doream să pierdem nici pauza, nici banii de avion. Am zis asta e.

Doar că, noroc, la fel ca întotdeauna până acum, oriunde mă duc eu, se face vremea mișto. Nu mi s-a întâmplat niciodată să plec în vacanță, să fiu nevoită a sta închisă în cameră, că-i vremea nasoală, indiferent în ce anotimp am plecat și indiferent de zona geografică. Noroc chior, ar zice unii. O fi, poate la alții, dar eu m-aș alinta oleacă și-aș spune că e după sufletul omului*. 😛

*Disclaimer: Povestea cu vremea și cu sufletul omului nu se aplică celor care vin să viziteze Olanda (ori alte țări în care toarnă cu găleata by default). Ăla este locul în care tot ce știm noi legat de vreme și de previziuni este complet aleatoriu. Și, da, e locul în care am plecat de acasă pe soare și m-am întors murată pân´ la chiloți.