Iar dacă nu monștri, măcar niște vietăți foarte greu de suportat. În continuarea celor scrise ieri, voi aduce câteva completări. Până nu mă iau cu altele, recuperez ceva odihnă și uit iar. C-am mai pățit.

Am avut două episoade nasoale, nu de burnout, dar foarte p-aproape. Ambele căderi au avut loc în timpul unor perioade extrem de solicitante moral și intelectual (n-am să detaliez, să nu plecăm pe lângă subiect), ambele s-au terminat destul de prost pentru mine. Se putea și mai rău, desigur, dar nu mi-a fost comod nici așa.

Leșinul (sincopa) e o chestie deloc drăguță. Pentru cei care au fost suficient de norocoși și nu au experimentat așa ceva până acum: este vorba de pierderea cunoștinței și a controlului muscular, din diverse cauze, în urma scăderii tensiunii arteriale și a ritmului cardiac. Începe destul de brusc, cu senzație de amețeală, vedere încețoșată, auz înfundat și urmează o împrietenire forțată cu podeaua sau asfaltul.

A doua variantă a fost cea câștigătoare în cazul meu, în ambele cazuri s-a lăsat cu echimoze și contuzii. Ba, chiar, a trebuit să schimb și ochelarii, ăi’ de-i aveam pe figură se mulaseră mult prea bine pe trotuar.

Ca orice român care se respectă, am ignorat insistent semnalele

“E doar o oboseală, mama, doar nu o să merg pân’ la medic pentru atâta lucru”, îi repetam de fiecare data când mi se plângea că am ochii vineți. Cearcăne am avut mai mereu, e drept. Am pielea foarte subțire și uscată, aproape transparentă. Motiv de nervi pentru mine, că-s expoziție de vene, bucuria asistentelor medicale când trebuie să-mi recolteze sânge. Dar bonus la aspectul ofilit pe care-l aveam erau stările proaste. Mă enervam ușor și din orice, stăteam prost cu răbdarea, eram prea des nemulțumită.

Mă irita aproape orice, de la gălăgia copiilor, până la tonul “inadecvat” al colegilor de muncă. Nu, nu devenisem o “păpușică prețioasă”, eram într-o stare avansată de epuizare și reacționam bizar, fără să pot controla treaba asta. Comportamentul mi-a revenit la normal după o pauză sănătoasă și multă odihnă, plus o deconectare de la fluxul de nervi.

Cam cum stau lucrurile

Spre deosebire de cetățenii care fac din oboseală un soi de medalie pe care o tot vântură pe unde apucă (unii sunt chiar figuri vizibile în spațiul public, așadar potențiale modele de urmat pentru vreunii), medicii sunt îngrijorați. Efectele oboselii, ale stresului și ale somnului insuficient (sau de proastă calitate) fac ravagii la nivel global. Iar dacă ar fi vorba numai de pierderi materiale, poate că n-ar fi atât de tragic, însă e vorba de vieți omenești.

Dacă atunci când am leșinat aș fi fost la volan? Dacă aș fi fost șofer de autobuz și m-aș fi găsit în trafic, în mijlocul intersecției? Dacă aș fi fost neurochirurg sau genist la treabă? Știu placa aia cu “mie nu mi se poate întâmpla, eu am grijă, sunt un om puternic”, e una dintre cele mai stupide ziceri pe care am auzit-o vreodată. Sunt pline cimitirele de viteji de tot soiul.  O spun din postura omului care nu are anemii, are un nivel optim de calciu, vitamine și minerale și nu are boli cronice care să poată duce la leșin.

Statisticile ne spun următoarele:

• Oboseala este o problemă mult prea comună și persistentă în societatea modernă, dar insistent ignorată. Afectează moralul, judecata, atenția, eficiența, motivația și sănătatea.
• Orele insuficiente de somn duc la disfuncții fizice și mentale, cresc incidența deceselor din cauze cardio-vasculare, a șanselor de a dezvolta diabet, de a deveni obez, de a avea probleme cu memoria și, așadar, la scăderea performanței.
• Utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice (telefoane mobile, laptopuri etc.), mai ales seara, înainte de culcare, înrăutățește situația prin scăderea calității somnului.

Chimicalele pe care le produce organismul și care sunt esențiale unei bune funcționări sunt date peste cap de un stil de viață haotic și de lipsa unei perioade adecvate de odihnă. Avem nevoie de niveluri normale de adenozină, cortizol și melatonină. Ăsta este unul dintre motivele pentru care afirmații de genul “poți dormi opt ore în patru”, “eu nu am nevoie de prea mult somn, trei – patru ore îmi sunt suficiente” etc. sunt niște aberații. Au fost demontate de știință.

Timpul de odihnă variază în funcție de vârstă, metabolism, nivel de stres, activități și stil de viață, fără discuții, însă nu exagerat de mult. Pentru adulți cu vârsta cuprinsă între 26 și 64 de ani, medicii recomandă între 6 și 10 ore de somn, ideal 7-9. Mai multe statistici găsiți aici.

Și o schemă interesantă, mai jos, despre cele mai odihnite și productive nații, versus cele mai obosite. Japonezii sunt renumiți pentru decese cauzate de oboseală. Când îi mai admirați pentru cât muncesc și se stresează, uitați-vă și la reversul medaliei.

Photo by Daria Shevtsova from Pexels.