Mă amuză câteodată uluirea unora dintre semenii noștri vizavi de lipsa de empatie a multora dintre concetățeni. Am o veste proastă: pretențiile sunt inutile, empatia nu este înnăscută. Este, desigur, un deziderat, e necesară dacă ne dorim o societate mai bună, însă vine doar ca urmare a educației. Iar cum capitolul ăsta e deficitar…

Există mai mulți factori care contribuie: mediul în care a crescut individul, condițiile de care a avut parte, atmosfera familială, dacă a fost sau nu la școală, dacă, ce și cât citește. Ne naștem (cei mai mulți dintre noi, nu toți) cu capacitatea de fi empatici, dar este un comportament educat.

I feel your pain

Empatia este abilitatea de a te pune “în papucii celorlalți”. Să înțelegi ce simt acei alții, să vezi lucrurile din punctul lor de vedere și să te imaginezi în situația lor. A nu se confunda cu simpatia, cu mila sau cu compasiunea, sunt chestiuni diferite.

Mila, de exemplu, implică faptul că subiectul este într-o situație pe care nu o merită și pe care nu are cum să o schimbe, în timp ce compasiunea implică și dorința de a ajuta. Compasiunea, așadar, este cu un pas mai departe decât empatia. Nu numai că înțelegi, dar ai și dorința de a ajuta.

Care va să zică, să ai compasiune fără a te pune în pielea celuilalt, nu prea se poate. Lipsește fundația.

Deși psihologii au delimitat mai multe tipuri de empatie, nu am să mă apuc nici să le enumăr, darămite să le detaliez. Am să mă refer doar la forma cea mai larg răspândită a noțiunii de empatie, aceea pe care se construiesc compasiunea și altruismul.

Avem instrumentele necesare, trebuie să învățăm cum să le folosim

Cum altfel ai putea, dacă ai crescut într-un mediu ferit de lipsuri materiale, să-l înțelegi pe unul care este constant morocănos pentru că nu are ce mânca acasă? Cum ai putea înțelege o victimă a violenței fizice, dacă nu ai avut parte (tu sau cineva din anturaj) de așa ceva?

Nu este ușor să te pui în pielea altora. Sunt necesare voință, efort conștient, timp, atenție și multă educație. Trebuie să ieși din bulă. Asta nu înseamnă că oamenii educați sunt automat și empatici, ci doar că cei educați în sensul ăsta se vor putea imagina în situația altora.

Este necesar un efort mai mare dacă ne dorim o societate mai umană, nu doar funcțională. Pentru că da, putem funcționa bine merci și fără empatie, ne leagă interese și țeluri comune, dar prietenia și relațiile au nevoie de mai mult de atât. Cauzele umanitare așijderea. Cei care nu se alătură niciodată diverselor campanii de donație, de exemplu, nu reușesc să se pună în pielea celor cu probleme.

Am auzit de mai multe ori bizara (pentru mine) întrebare “Mie ce-mi iese dacă donez?”. Trecând peste faptul că lipsește inclusiv logica din această întrebare, pentru că o societate formată din indivizi mai sănătoși și care duc un trai decent este în folosul tuturor (infracționalitate mai mică, oameni mai relaxați, presiune mai scăzută pe sistemele de sănătate, mai puțină muncă la negru etc.), denotă o lipsă crasă de educație. Nu mă refer la înțelesul general al noțiunii, ci la acea felie specifică, necesară dezvoltării abilităților anterior amintite.

Empatia și compasiunea sunt cele ce fac diferența între o comunitate și o adunătură de indivizi care doar respectă niște reguli, între oameni și roboți.

–

Photo by Kuya Yus from Pexels.