Indienii, muschetarii și fortul din paie

13 decembrie 2020 | Povești | 2 comentarii

– Haideți, jos din pat, leneșilor, s-a făcut târziu. Acuș ajunge tractorul, iar voi nici nu v-ați spălat pe ochi, măcar.

– Încă cinci minute. Te roooog…

– Jos, acum!

Cu muncile de la țară nu te joci, iar adulții ăia care-s de treabă acasă, la oraș, se transformă în niște ființe bizare, care dau ordine și nu te lasă deloc să dormi după ce-a glăsuit cocoșul. Vedea-l-aș borș, ce nemernic!

M-am scurs din pat și mi-am mutat fizicul, cu greu, pân’ la fântână. N-aveam deloc chef să mă spăl pe ochi în casă, mi-era să nu dau nas în nas cu vreun adult care să se prindă că iar am dormit puțin. După ce se dădea stingerea și se făcea liniște-n casă, în camera în care dormeau copiii începea distracția de noapte. Se spuneau povești de groază, sub pătură, la lumina unei lanterne șterpelite din magazie, pe care aveam grijă să o punem la loc în ziua următoare.

Eram un pic supărată

Ne ciondăniserăm binișor de data aia și nu reușiserăm s-ajungem la nicio concluzie, indiferent de câte săgeți se aruncaseră în joc. Fanii lui Winnetou n-aveau decât să bâzâie cât voiau, nu mă puteau convinge că indienii erau mai tari decât muschetarii mei nici dacă s-ar fi aruncat în cap. Și era firesc, chiar. Pentru că muschetarii, spre deosebire de…

– Auzi, tot ești acolo, scoate niște apă din fântână și du-o în bucătărie, strigă bunică-mea la mine.

Pfff… mă, nene, o strategie de război nu mai poa’ să facă omu’ în curtea asta, că te deranjează ăștia cu toate nimicurile. Apă în bucătărie, auzi și tu!

Dau drumu’ găleții în fântână, îngândurată, scot apă, dau pe ochi și pe ceafă un pic și rup o frunză de leuștean. Oare o să reușim să lămurim lucrurile astăzi?

Hărmălaie mare în ogradă

Vara, după ce se termina distracția pe câmp, se muta în curți. Paiele trebuiau aranjate și acoperite. Altfel, iarna ar fi fost un dezastru.

Ajunsese tractorul și toți s-au apucat de treabă. Stabiliseră deja workflow-ul și task-urile pentru fiecare, bunică-miu fiind pe post de project manager. Firesc. Ograda lui, regulile lui. Mă trezesc cu o furcă în mână.

– Ducem noi baloții, tu cu văr-tu ăl’ mare luați paie de acolo și le cărați jos, la pruni.

N-am apucat să clipesc de două ori, măcar, c-am picat cu tot cu furcă. Pirueta pe care o încercasem în semn c-am priceput instrucțiunile s-a soldat cu un eșec. M-am ridicat, am scuturat praful de pe haine, mândria zgâlțâită și m-am apucat de treabă.

Oricât m-aș fi chinuit, se întâmpla ceva bizar și ajungeam la destinație fără paie. Mi se scurgeau toate pe drum.

– Ce faci aici, copile? mă ia în primire un unchi.

– Car paie, dooooh. Nu e evident?

Se uită bietul om la mine, se uită pe drum, se scarpină în creștet… habar nu am de ce, dar parcă părea un pic nemulțumit.

– Mergi tu cu ceilalți, jos, la pruni, mai bine, și ajutați la aranjat.

Am aranjat

Mă rog, nu noi, dar am zis să nu stăm degeaba, ne-am făcut și noi că facem ceva. 😁 Aplaudam și cântam de câte ori un balot ajungea sus, la locul lui. Iar după ce au terminat și au acoperit cu prelată, abia atunci a venit partea noastră serioasă de muncă. Am așteptat să plece adulții și am arajat treburile pentru război. Fort aveam, însă trebuia să vedem care dintre tabere îl merita mai mult.

Ultima probă, înainte de a stabili câștigătorii, alunecări artistice pe “tobogan”. Regula de departajare era aterizarea, care trebuia să fie impecabilă și fără julituri.

Am început care mai de care cu fițe și figuri. Pe-o parte, cu bețele-n aer, rostogolit. Ce să mai, aproape că-i umileam pe cei care făceau sărituri de la trambulină, la bazin. Eram mamăl și tatăl acrobaților.

– Ia, liniște! strigă un indian. Să vă arăt EU cum se face.

Ne oprim din agitație și ne uităm încordați. Măi, și se întinde ușor omulețul nostru și își dă drumu la vale. Pe burtă.

Victoria

Am avut bunul simț să ne abținem până când țeasta indianului s-a proptit, cu viteză, în pământ. Cu toții speraserăm că-i doar o glumă, că are o manevră în mânecă, nu că se va duce la vale, cu capu-nainte. Dar nu. Aie e, atât s-a putut.

Abia după ce am văzut că mișcă, vorbește și e ok, ne-a apucat chiuiala. Fortul era al nostru! Doar v-am zis că muschetarii-s mai buni, nu? 🤭

Photo by Mario Crux on Unsplash.

2 Comentarii

  1. Marius M

    Mă scuzați, am o mica nelamurire. Cand spuneti muschetari va referiti la aia ai lui Dumas sau la muschetarii aia care trageau cu muscheta?

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Da. 😛

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă