Sunt în living, pe canapea, beau cafele și frec netul. Inginerul a anunțat că are treabă și a dispărut sus, în birou. Să fie sănătos, zic.
Scroll, scroll… haha, ia uite și la ăsta, ce aiureli scrie! Uuu, ce miștoooo! O inimioară la doamna. Prostioare de duminică cu lene, când încă nu ți-ai făcut curaj să te extragi din pijamale, să cazi în realitate și să te apuci de chestii de adult responsabil. Noroc(?!) că odorul suferă de adolescență și încă sforăie*, pot sta liniștită încă puțin cu gândurile mele.
*Notă: dormitul până târziu cred că e singurul “beneficiu” al acestei interesante perioade din viața unui părinte de adolescent, nu mai ești trezit cu noaptea în cap. Și, cu asta, cred că am identificat ză Unique Selling Point. Pentru insights și tips& tricks revin eu cu altă ocazie.
Așa, mdeci. Eu, sub pătură, pe canapea, îmi savurez liniștea și cafeaua. La un moment dat, pornește televizorul. Singur. Iar pe ecran încep să ruleze, rapid, linii de cod. Pun cafeaua ușurel jos, scot ochelarii, mă șterg la ochi și mă holbez, nedumerită, la TV. Ce gâtu’ mă-sii??? Telecomanda zăcea neatinsă la doi metri de mine. Mă uit prin cameră, nimic. Aha, deci încă nu ne-au crescut extratereștri în casă, încep să se învârtă rotițele.
“Honey, faci tu ceva la TV? Au început să apară linii de cod.” îi scriu inginerului pe WhatsApp. “Da”, îmi răspunde, “lucrez la Raspberry Pi”.
Nu știu cum să vă explic eu vouă, dar tehnologia asta cred că dă dependență sau ceva. E al treilea sau al patrulea Raspberry Pi pe care îl configurează să diverse. Nu mai știu, că le-am pierdut șirul. Altfel, am casă plină de senzori, becuri care pornesc singure, cabluri, șurubele, routere, scule și LED-uri care clipocesc isteric din toate direcțiile. Ba, senzorul de fum mai și vorbește. Motiv de infarct miocardic sau de scăpat friptura din farfurie.
Da’ bine că sunt eu aia ciudată din familie. Am, în opinia unora, cică, prea multe plante. Medalia cu “Soție de inginer, săraca” știe careva când se livrează? Aș cam avea nevoie de ea.
Gata, vă las, mi s-a trezit adolescenta, mă apuc și eu de treabă. Cică vrea cozonaci.
Photo by Andrea Piacquadio from Pexels.
Cam devreme pentru cozonaci!
Nu, nu se dau medalii. Când l-ai luat nu știai că e inginer?
O fi devreme pentru cozonaci, Victore, dar când ai 17 ani și te trezești la prânz… Cine știe ce o fi visat.
Știam că e inginer, dar nu știam cum se manifestă boala asta. 😛
Mișto!!! 👏 Lasă ca nu e nimeni perfect.
Apropo de cozonaci, parca spuneai ca nu îți plac?! Doar execuți plăcerea adolescentei? Jumătatea mea le are cu cozonacii, dar sa vezi dezamăgiri profunde după ce am venit aici și nu știa tipurile de făina. Primele încercări au fost niște eșecuri, dar acum mulți romani de pe aici ii apreciază munca! 😊👍
Îmi place mirosul. Se pune? :))))))) Fac pentru ei, chiar dacă nu mănânc eu.
Asterixu’ ăla mi-a umplut inima de bucurie. Deci există speranță? O să dispară la un moment dat senzația aia că tot universul complotează împotriva ta când auzi la ora 7 jumate dimineața plozii din dotare cum trântesc ușile și butonează zgomotoși chestii? Oare mai apuc asterixu’?
Există speranță, da. O să mai intri tu pe la ei prin cameră, să aerisești și să vezi dacă mai respiră. Ai grijă să-ți pui cască de protecție când intri, în grotele adolescenților e mai periculos decât pe șantier. :))))))))))))
Sora mea de suferință, nu ești singură. Nu, nu. Am și eu în dotare pe colegu’ de apartament. Fix aceeași specie. Și mai are și firmă în domeniu. Am în casă în permanență chestii care se testează, se setează, se resetează. Cabluri, routere, switchuri, apeuri, sisteme de home nuș de care. Chiar dacă avem o altă locație unde funcționează firma😁. Te înțeleg perfect și sunt alături de tine😁. Da’ ce dreaq să zic? Că de aici vin banii și numai eu știu cum să-i cheltuiesc🤣
Măcar al tău are o scuză, le are pe firmă. Domnul meu le freacă de hobby. Dar, da, și eu zic la fel, norocul lor că ne au pe noi. 😀
Eu am stiut c-așa o să fie dacă iau un inginer, așa c-am ales economist. Stai, nu mă invidia, că am o lustra căzută din tavan de vreo..7 ani?! Adevărul e că luminează mai bine becul așa.🤪
Subscriu pentru asterix. Îl văd doar dacă intru la el în camera. E un mare avantaj ăsta. 😀😀
Ahahahahaaaaaa, Eleno. Păi, na, face omul economie. :))))))))))
Așa se zice acum la “lene”? Economie?😀😀
Păi nu? E economie de efort. Erudiții îi spun procrastinare. 😀