Din când în când, îmi țopăie câte un mail isteric în inbox: Ofertă de neratat, de ne-egalat, dă click aici, avem crema minune pentru tine! Dă click acum. ACUM! Scapă de riduri!

Trecând peste faptul că-ți trebuie o doză mare de naivitate să crezi că ridurile sunt ceva ce ar trece cu creme, nu văd care-i problema cu ele. Adică, na. După patruj’ de ani, nu e ca și cum m-aș aștepta să încep să arăt iar de douăzeci. Și nici nu mi-am propus una ca asta.

Nu că nu-mi pasă cum arăt în general, de o doză minimă de bun-simț și de atenție am reușit să fac rost, dar nu mă preocupă excesiv toată povestea. Igienă, hidratare, un anti-cearcăn (dacă e cazul) și ceva cremă cu SPF când ies p-afară sunt cam singurele “ritualuri” la care mă dedau. Orice e în plus, e… cam în plus.

Dar nu înțeleg care-i problema comercianților cu ridurile mele. Le am, ok, sunt normale. Sunt riduri de expresie. Râd mult, râd cu toată fața. Mă strâmb la fel, dacă e. De ce mi-aș dori o față de plastic, la o adică? O să mă iubească mai mult soțul, încep să danseze oglinzile când mă văd, primesc în plus treizeci de zile de concediu pe an? Plătit, desigur. Că, dacă e așa, să-mi spuneți cu ce creme să mă dau și de câte ori pe zi.

Teama mea cea mai mare

În ceea ce privește procesul de îmbătrânire, nu aspectul din ce în ce mai șifonat este problema, ci dileala care ne paște. Problemele cu memoria, degenerarea neuronală, lipsa răbdării, tendința accentuată de a gândi în șabloane, astea sunt fricile mele. Încă nu este cazul, sper să mă ajute natura să nu am parte de ele curând și mai sper să mă număr printre norocoșii care își păstrează cât mai mult independența. Sper să nu am nevoie de o sacoșă cu medicamente pe zi, ca să-mi pot aminti cum mă cheamă. Statisticile spun că apar, anual, 10 milioane de cazuri noi de demență, iar 60-70% dintre ele sunt cauzate de Alzheimer.

Asta-mi doresc cel mai tare, să n-o iau pe câmpii și să nu devin o povară pentru alții.

Cu ridurile nu numai că mă descurc, dar zău că nu văd de ce mi-ar preocupa mintea prea tare. Sunt bucuriile și durerile mele, anii mei de râs și de plâns, de bântuit plajele, munții și pădurile. Fac parte din mine. Nu spun că îmi doresc să am riduri ori că îmi plac, ci că nu mă deranjează să le am. La fel și firele albe de păr.

Să fim sănătoși, zic, și întregi la cap. Cât de cât. 😊

–

Sursa foto: Gratisography