Deși am setat ceasul să mă trezească ușurel, între 5 și 6, atunci când mă prinde în light sleep, în ultima vreme bag somn ca porcul, până aproape de 7:30 – 8:00. Din varii morive, în ultima vreme, nu am apucat să fac orele necesare de somn, așa că încerc să mai “fur” un pic dimineața, altfel știu că o să fiu zombie toată ziua.

Ce mi-a dat mie prin cap aseară? O super-idee, evident. Scot ceasul de la mână și gata, m-am aranjat! Dorm până mă trezește inginerul, ușor ofticat, că s-a răcit deja cafeaua. 😛

Zis și făcut! Am scos seara ceasul de pe craca stângă și am băgat cornu-n pernă, pân’ dimineața. M-am întins alene, am căscat de șaptezeci de ori și, într-un final, m-am scurs din pat, pe scări, spre parter. Cafeaua era, evident, deja aproape rece. Doar că… mă uit la ceas și simt cum mi se activează toate beculețele-n cap. Mă ia cu transpirație și mi se înmoaie picioarele. Fuck, am belit-o! Băi, dar ce varză sunt!!!

La 7:45 ar fi trebuit să fiu deja la clinica medicală, aveam programare. Era, deja, 7:40. Futu-i!

Nu am idee când am ajuns din nou sus, în dormitor, când am aruncat o pereche de jeans și un tricou pe mine, cert este că zece minute mai târziu ieșeam deja pe ușă, cu toate actele, mască, dezinfectant, chei și telefon după mine. Ah, da, și umbrelă. Știți, în Olanda, uneori, mai și plouă. 😊

Nu am idee nici cum am reușit să zburd până la clinică, cert este faptul c-a fost în timp util. Altfel, o programare la medic făcută și neonorată sau ne-anulată din timp (aka. 24 de ore în avans) e pe bani. Ce, doar nu credeați că o societate devine responsabilă brusc, fără penalizări și amenzi, doar cu un simplu upgrade de software, nu? O sută și ceva de euro costă distracția asta cu aiureala. A doua oară sigur-sigur nu mai faci.

Să zicem că am avut iar parte de celebra mea combinație de karma încă intactă, plus reacție corectă și oleacă de muncă. Să zicem. Dar trece ea vara asta și mă întorc, din nou, la planificări minuțioase și notat totul în calendar. Mai am “doar” de aranjat niște lucruri până atunci, de tocit niște nervi și de rezistat la niscai birocrație românească (peste cam două săptămâni). Că liniștea nu se obține nicicum cu două fărâme de efort, are nevoie măcar de niște nopți semi-dormite și de ceva adrenalină, plus câțiva kilometri alergați dimineața, prin ploaie.

PS: fără absolut nicio legătură cu subiectul – habar nu am când s-a dus, deja, juma’ de an. Sunt uluită, pe cuvânt, mâine e 1 iulie.