În general, am inbox-ul plin cu de toate. Cereri, notificări, newslettere, rugăminți, urgențe, toate își fac loc, mai discret sau mai isteric, în cutia poștală virtuală. Pe unele le șterg fără să le citesc. N-am timp, nici nervi. Primele care dispar sunt cele care conțin multe semne de exclamare. Detest țipetele din toți ficații, iar cine nu e capabil să transmită o idee (fie ea și urgentă) fără să urle, nu merită foarte puținul meu timp liber. Următoarele pe listă sunt mesajele agramate, super-hiper-mega-ofertele și insistențele. Nu am idee cât de greu de priceput o fi că, dacă am ignorat un mesaj de trei, patru ori, nu voi reacționa nici a cincea oară?

Da-n fine, că nu despre nasoale voiam să scriu, ci de partea care îmi face zilele mai frumoase. În multitudinea de mesaje, mai primesc și vești faine, pe care nu le-am solicitat, ori mesaje cu “Hei, ce mai faci? Nu mai știu nimic de tine, ai dispărut de câteva zile, sper că ești bine.”

Recunosc, am cochetat cu ideea de a renunța la a mai bate câmpii pe aici. Nu m-a chinuit foarte tare, dar mi-a dat târcoale binișor. Nu-mi este neapărat greu, pot abera natural și lejer, cu o condiție. Să am timp. Iar timpul este exact ce-mi lipsește, în general, mai ales că frustrarea de a nu mă putea ocupa de hobby-urile mele mai vechi a cam crescut în ultima vreme. Nu am mai pus mâna pe pensule și nu am mai făcut un tort atent migălit de aproape un an. Nu mai am timp să ies la alergat ori la dat cu bicicleta, nici să exploatez ultima mea găselniță, confecționatul obiectelor din piele.

Habar nu am cum, o altă rutină, ceva mai consumatoare de timp și mai energofagă, mi-a acaparat orele. Mă trezesc dimineața, încep brutal ziua, iar la miezul nopții adorm cu cartea în mână, încercând să citesc măcar câteva pagini înainte de culcare. Sau, și mai rău, nici nu apuc să deschid, măcar, cartea.

Am decis să revin, până la urmă, pentru simplul motiv că am primit câteva mesaje la care chiar nu mă așteptam. Mesaje în care unii dintre cei care își pierd vremea pe aici și care, din varii motive, au decis să rămână în umbră, mă întrebau dacă e totul bine și dacă revin la dat din butoane. Multe dintre ele au fost primite pe mail.

Mulțumesc! Chiar nu mă așteptam. Nu mi-am propus niciodată să mă apuc de scris ori să-mi fac blog, a fost o joacă și un test, dar mi se pare că se îngroașă gluma și, recunosc cinstit, mă sperie un pic. Este o responsabilitate. Nu mare, pentru că nu am miză, însă suficientă.

Sper să apuc să dau o mătură pe aici, să coafez oleacă locul, acum am niscai probleme din cauza unor update-uri de WordPress care îmi fac belele, dar sper să reușesc, cam prin noiembrie, așa, să-l pun un pic pe picioare, să arate mai bine și să fie mai user-friendly (în special în zona de comentarii). Am să vă respect dreptul la intimitate tuturor celor care mi-ați scris (sau îmi veți scrie vreodată) în privat și am să încerc să răspund fiecăruia în parte. În limita timpului disponibil, desigur, asta însemnând că sunt șanse destul de mari să se întâmple cu întârziere de câteva zile. 😊 Sunteți mișto!

Să ne auzim cu bine!