De astă-vară, când lucrurile se mai liniștiseră un pic și am reușit să verificăm litoralul olandez de la nord la sud și înapoi, viața s-a desfășurat destul de monoton. Ei bine, weekendul ăsta a fost altfel. Nu numai că ne-au venit în vizită niște prieteni, cu tot cu puștoaica lor de un an și jumătate, dar am reușit să fac și prăjiturele pentru vecini.
Asta cu dulciurile e tradiție (relativ) nouă, de când ne-am mutat în cartier, iar vecinii au binevoit a ne ura “Welkom” la ei în cartier și “Fijne feestdagen”. Spre foarte marea mea uimire, olandezii catadicsesc, încă, a scrie de mână câteva cuvinte. Nu mesaj la toată lista de WhatsApp, nici tag pe FB. O felicitare mică (sau un bilețel), cu câteva vorbe.
Eu am o slăbiciune pentru lucruri de genul acesta. Oricât de mult aș iubi tehnologia, oricât de mult aș folosi-o, scrisul de mână e ceva aproape intim. E personal și e mișto, chiar dacă e necaligrafic. (Bine, fie vorba între noi, prefer un scris sexi, geometric, cu tuș negru, da’ să nu mai spuneți nimănui.)
Bonus
Nu puteam încheia un astfel de weekend într-un mod anost, așa c-am propus o plimbare pe străzile Utrecht-ului. Duminică seara, în timpul cinei, să fim siguri că-i pustiu. Mi-era atât de dor de el! Voiam să-i simt pavajul umed sub bocanci și să-i adulmec mirosul. Desigur, fără mască! Voiam să nu-l mai împart, grăbită, cu alte sute de cetățeni. Voiam să mă pot plimba de-a lungul canalelelor și să mă pot opri pentru o fotografie ici sau colo. Da, cu telefonul fac poze, ca barbarii. Chiar n-aveam chef de cărat DSLR-ul sau trepiedul după mine, mi-era doar foarte dor de o plimbare prin centru.
Am să vă povestesc eu cu altă ocazie cum e orașul ăsta, care a ajuns, pentru mine, în topul celor mai iubite colțuri de lume. Indiferent de anotimp, de vreme sau de ziua săptămânii, e o bijuterie. A fost îndrăgostire la primul ochi și mi-a rămas lipit de suflet.
PS: Na, că închisesem laptopul și uitasesem să vă spun ceva important. Când mai faceți friptură de vită, care merge la fix cu un risotto cu trufe, puneți alături și niște pere înmuiate în tigaie, în vin cu mirodenii. Plus un sos de gorgonzola picantă. Combinația este demențială. Să ziceți merci că n-am făcut poze. 😀
–
Utrecht – TivoliVredenburg Utrecht – Hoog Catharijne Utrecht canals Utrecht centrum Utrecht – Winkel van Sinkel Utrecht – under the Dom Tower Utrecht streets Utrecht streets Utrecht – De Bijenkorf Utrecht canals
Nebunatico, scris sexi, aha! Deci litera “l” de mâna sa para așa…mai sexi?!
Apropo de felicitări, sa sti ca și aici se poarta, sunt la mare apreciere și căutare. In magazine sunt standuri mari doar cu felicitări.
Ce ma bucur când și alte persoane își găsesc “locul” undeva, se simt bine și îl considera “acasă” chiar dacă nu este locul de baștina. Acum 7-8 ani, stăteam in Queensland, și un coleg de munca (Aussie) îmi spune intr-o zi : “Emile, vouă vi s-ar potrivi perfect Adelaide-ul. Este europenizat și are un farmec aparte. Nu este nebunia din Melbourne sau Sydney, și este un loc perfect sa trăiești!”. Nici nu bănuiam atunci unde o sa ne poarte soarta, și ca vom după ajunge sa trăim in Adelaide (datorită muncii mele). A fost, după cum spui și tu, “dragoste la prima vedere”. De o parte dealurile cu păduri, livezi, vita de vie, lacuri, iar de cealaltă parte oceanul. Ne simțim “acasă” și poate singurul minus, este vremea (cam capricioasa, comparativ cu alte orașe australiene), dar oricum mult mai faina decât vremea din Brașov. Ca un fapt divers, suprafața “verde” a orașului (parcuri, zone verzi), este mai mare decât suprafața Bucureștiului, orașul in sine fiind de 8-10 ori cât Bucureștiul.
Poate intr-o zi vom vizita și frumosul vostru oraș (sau invers, de ce nu?).
Cu vremea m-am obișnuit, nu mi se mai pare aiurea. La început mă feream să ies pe ploaie, acum nici nu mai bag de seamă. 🙂
Am pe lista de vizitat și Australia, dar cine știe când om apuca. Mă cam omoară orele alea interminabile de stat în avion.
Mie-mi spui? Din Amsterdam cu Qatar sau Emirates, 25-26 de ore pana in Sydney, cu o singura escala. Sau va luați un stop over in Dubai sau Doha.
Ce merita cu adevărat este Marea Bariera de Corali. Carnes, sau mai bine Palm Cove. Vis, heaven. Sa vezi unde am fost sâmbătă cu un coleg din Perth. O insula cu o apa cristal in jur, foci leneșe la soare, pelicani.
Păi e frumos ce faci tu, Emile? E frumos să răsucești cuțitul în rană? :)))))))
Merci!
Cu plăcere, Victore! 🙂
Fain. O fărâmă de normalitate ar fi să pot ajunge să mă plimb pe străduțele alea acum, cât sunt libere. Dar pot să mă plimb cu gândul prin pozele tale. Merci.
Anouk, fărâma aia de normalitate s-a evaporat deja. Intrăm în lockdown. Dar o să trecem și peste asta, ne vom putea plimba din nou. 🙂