Ieri am avut parte de o zi demnă de sptalul de dilii și nu pentru că mi-aș fi dorit ori aș fi făcut ceva greșit, dar i-au apucat șicanele pe simpaticii mei, eu am picat cumva pe lângă subiect.

A fost o zi cu multă treabă, proiecte și o căruță de mărunțișuri personale. Încercam să dau din taste mai cu spor, în ciuda faptului că mi se scurgeau ochii pe masă de oboseală, când mă trezesc cu adolescenta-n birou. Venise să ne anunțe că iese. Iar.

Nț, nu, mămică. Ai fost ieri în oraș, ajunge, hai s-o rărim, că n-am stat în casă un an și ceva, ca să-mi aduci covizi acasă taman acum. Am treabă, am planuri și un million de chestii de făcut lunile astea, hai, șezi și tu cuminte acasă. Tristețe mare, desigur. Oricât de mult mi-aș fi dorit să o las să meargă (iar în condiții normale nu am niciun fel de probleme cu asta), ieșirile tot mai dese au început să mă irite din ce în ce mai tare. Ei nu mai au răbdare, cumva normal la vârsta lor, iar eu sunt nevoită să fiu lupul cel rău. Aia e.

Am avut noroc cu inginerul, el e mai ferm ca mine, a intervenit și m-a salvat de-o porție consistentă de nervi. Mi-am pus căștile pe urechi și i-am lăsat să disece problema pe toate părțile.

1-0 pentru noi, care va să zică

S-a vârât odorul în grotă și nu a mai ieșit de acolo până spre seară când, mânată de foame, a coborât în bucătărie. Eu făceam o disecție unor ochiuri zemoase și unei salate de roșii, inginerul trebăluia ceva prin bucătărie. Și-a luat mândra ceva de mâncare și nu a binevoit a se așeza cu mine la masa, desigur, a șters-o la ea în cameră.

Nici nu ajunge bine sus, că-l văd pe al meu cum țâșnește spre scări, o cheamă și-ncepe să-i facă teorie. Că iar a uitat plita pornită, că o să dea foc la casă, c-o fi, c-o păți. Înfulec repede ultimii doi dumicați și o șterg mișelește. Speram să pot termina mai repede ce aveam de butonat la laptop, ca să mă pot băga devreme la somn. (Sanchi, că nu mi-a ieșit oricum, e ora 24 și eu sunt încă în fața computerului.)

Și cum stăteam eu liniștită-n birou, cu urechile atent protejate de căști, apare copilul. Că hăăăăăă, mamaaaaa, uite ce a făcut tataaaaa, ce varză e… el fusese aiuritul care uitase plita pornită, și i-a făcut capul calendar degeaba de data asta. Și că ea ce să facă, săraca, câte are ea de îndurat și cât de grea e viața unui adolescent. D-astea, le știți cel mai probabil. Dacă nu, muhahahahaaaa, pregătiți-vă, va fi drăguț.

1-1, cum ar veni

Mă uitam la ei și nu îmi doream decât să termine ce au de zis, apoi să mă lase în pace. Fie-mea dădea din mâini de mai avea un pic și decola, înginerul se agita și el pe acolo, așa că am intervenit și le-am stricat cheful de gâlceavă amândurora. Inginerului i-am zis că-i prea pisălog, copilului că-i prea adolescent, apoi mi-am pus căștile pe urechi și am activat funcția de noise cancelling. Bună treabă, parol!