Să discutăm (foarte) puțin despre demoralizare

7 decembrie 2020 | Povești | 2 comentarii

Un gând scurt, de luni, după campania și alegerile parlamentare din România, fără a se dori o critică sau o analiză: demoralizarea generală și inflexibilitatea costă. E o lecție foarte dură, ale cărei urmări, din nefericire, sunt plătite (întotdeauna, direct sau indirect) de către toți cei implicați, fie că discutăm de alegerile electorale, de educația celor mici sau de personalul companiei.

Ne place ideea sau nu, fiecare dintre noi e manager în pătrățica lui. Cu toții îi influențăm pe cei din jurul nostru și ar fi tare de folos dacă am ține cont de faptul că înțelegerea și anticiparea comportamentului uman sunt esențiale. Nevoile, motivațiile și așteptările sunt noțiuni flexibile și se modifică în funcție de context, de starea de moment și de informațiile cu care suntem “bombardați” în permanență. Cea mai mare influență o au, desigur, persoanele cu care rezonăm cel mai bine.

Cu alte cuvinte…

Scrisesem ceva finuț aici, cu comparații și vreo două metafore, însă am șters. Prefer să rescriu cu subiect și predicat.

Nu îți trebuie diplomă în psihologie sau în sociologie să înțelegi cât de mult poți influența prin cuvinte. Așa cum nu îți trebuie diplomă în psihologie sau în sociologie ca să înțelegi că a-i spune copilului că nu contează școala, ci câți bani are, îi va modela acțiunile. Ai zice că e doar un copil și că-i eronată comparația. Ușor forțată, poate, însă deloc eronată. Încearcă să îi spui, în cazul ăsta, partenerei / partenerului, de câteva ori, ceva negativ, demoralizator. Nu mai arată bine, s-a îngrășat. Nu e bună mâncarea.

Apoi vino și spune-mi că nu s-a schimbat absolut nimic în comportamentul ei sau al lui, iar eu am să spun că nu cred o iotă. Dacă nu îi faci asta unui apropiat, de ce ai face-o altora?

Notă: nu, povestea asta nu are absolut nici o legătură cu “eu nu ascund gunoiul sub preș”, așa cum ar fi comod să argumentăm. Viața e o sumă infinită de compromisuri. Iar compromisul este o artă pe care o stăpânesc prea puțini.

În încheiere

Demoralizarea celor din jur, indiferent dacă ai sau nu o bază solidă pentru ea, indiferent dacă ai fi avut sau nu alte soluții, are efect de bumerang. Întotdeauna. Dacă nu știi să o transformi în ceva constructiv (da, este posibil, însă revin cu ideea altă dată), nu o folosi.

Există și persoane care nu sunt influențate de părerile celor din jur. Procentual, raportat la majoritate, reprezintă o nișă pe care o exclud din discuție.

2 Comentarii

  1. Elena P

    Măi, eu îs balanță. Cică nativ trăiesc și caut echilibrul în orice. Criticile continue, la fel ca laudele continue, nu duc la nimic bun. Eu cred în feedback. Și ăla pozitiv și ăla negativ. Fiecare trebuie oferit pe loc în funcție de conjunctură. Din experiență știu că nu poți să spui “bă, aia nu mi-a plăcut deloc” după un timp trecut de la acțiune.
    Pe mine oamenii cu care rezonez mă influențează. Însă, da, recunosc, că de demoraliza este foarte greu s-o faci. Greu spre deloc.

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Și eu cred în feedback, Elena. Și în ăla pozitiv și în ăla negativ, sunt necesare ambele. Dar pe planeta asta suntem tot soiul de oameni. Când faci, scrii sau spui ceva, te gândești și cum îi afectează pe cei din jurul tău, presupun.

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă