Pentru că lumea are mai mult timp la dispoziție de când cu pandemia asta (o parte din lume, mă rog), se rostogolește mai multă slovă pe interneți. Cantitatea de cuvinte supusă atenției publice a crescut simțitor, iar asta e bine. Îmi place. Și-așa stăm priponiți toată ziua în fața ecranelor, măcar diversitate-n lectură să fie, că de can-can și senzațional suntem sătui.
Ce nu îmi place, însă, este să văd cuvinte utilizate eronat. Nu mi se pare nimic în neregulă în a nu ști sensul unui cuvânt, nici eu nu fac parte dintre geniile care au învățat DEX-ul pe de rost în copilărie, așa că am un vocabular destul de limitat. Și nici pretenții nu am. Dar au alții și pentru mine.
Textul uneia dintre persoanele pe care o urmăream ocazional pe social media, scris la persoana I singular (o povestioară despre mirobolanta-i făptură, de altfel), conținea undeva în mijlocul ideii cuvântul “sic”. Scris cum se cuvine, între paranteze și cu semnul exclamării, adică “(sic!)”. N-avea absolut niciun sens în context, dar am trecut peste.
Povestea s-a repetat, la câteva zile după. Alt text, aceeași problemă. (Bine, probleme sunt mai multe, mi se pare uluitor să ignori regulile de scriere ale unei limbi, doar ca să pari interesant(ă) și să îți obligi cititorul să rumege calupuri interminabile de text, fără majuscule sau fără paragrafe. Chestiuni de common sense, cum ar zice francezul.)
Mhm, am zis, deci nu a fost o eroare de scriere prima dată, ci o utilizare incorectă, dată de necunoașterea sensului.
(Sic!) nu e nici sâc!, nici șic
(Sic!) – din latină: sic erat scriptum – înseamnă “așa”, „astfel” și este folosit în texte pentru a marca o greșeală care nu-i aparține naratorului, ci persoanei citate. Greşeala poate fi ori de ortografie sau de exprimare, ori de logică sau de plasare în timp și spațiu. În fine, pe scurt, (sic!) este folosit într-un text reprodus, pentru a arăta că acesta este redat exact.
Exemplu: Am fost astăzi până la magazin, cu vecina mea, Dorina, iar la intrare ne-a abordat un Tărzănel plin de mușchi și de fițe cu “Bună ziua, ce face (sic!) doamnele?”.
Este evident sper, la ce mă refer. Citatul a fost exact, greșeala îi aparține Tărzănelului, nu persoanei care povestește, dar a fost redată și marcată corespunzător. Utilizarea sa este, desigur, opțională, se folosește doar pentru acuratețe.
Nu este vorba de “sâc!”, așa cu l-am văzut folosit, deja, de câteva ori până acum. Că nu facem nimănui în ciudă. Poate, doar, limbii române.
–
Photo by Andrea Piacquadio from Pexels.
Hahahaaaaaaaa.
Hai c-am râs și mi-am amintit de ceva. Avem la muncă un grup de whatsapp (avem vreo 10, dar pe ăsta îl discut azi). Pe grupul acesta dăm in fiecare seară rezultatele zilei. Vânzările pe fiecare kpi. Unul dintre colegi, după fiecare rezultat al fiecărui fucking kpi, pune trei puncte de suspensie. Cumva arată cam așa: vânzare 148k…livrări 3… extra 48… Exasperată de asta, l-am întrebat într-o zi, fix pe grup, de ce face asta. I se pare că ne surprinde cu rezultatele, e ceva la care nu se aștepta, ne dă în gură că el vinde? Care e explicația? A răspuns că acolo unde noi avem pe tastatura virgula, el are aceste trei puncte. Păi schimbă-le în pastele mamei tale că mă faci de-mi tai venele. Pe lung.
Fugi, mă. :)))))))))
Păi și calcule cum face?
Eu cred că asta cu punctele de suspensie e noua fitză. Că pare că toate mesajele și mail-urile sunt așa, de parcă ăla care le-a scris e un pic confuz.
Fiță, zici? :))))))
Eu îs de modă veche. Rămân la părerea că înlocuiește expresia “pam-pam”.😀😀
Pam-pam după fiecare număr, Eleno? 😂
Da, soro. Ceva în genul: aute, ce vânzări am eu. Voi? Tot saraci?
Tot. 😛
Sau “fortuit” cu sens (eronat) de “fortat”. Mor in chinuri cand aud! Iar la “…” dupa fiecare trei cuvinte imi creste tensiunea.
Ah, da, și “fortuit”. Partea proastă e că l-am văzut folosit aiurea în presă. 🙁
Sunt foarte multe cuvinte al căror sens nu-l cunosc nici eu. Dar, dacă am dubii, am să evit să-l folosesc. Asta dacă nu mă înfig în DEX, desigur.
Și eu care credeam că dacă s-au “fortuit” înseamnă că s-au jucat fortnite
Florin, atunci ar fi fost “fortnuit”. Inventăm și cuvinte, dacă e cazul. 🙂
Eu nu pot să gândesc cu niște cuvinte pe care nu le știu sau al căror sens nu-l cunosc. Deci cum să mă exprim așa?!
Deduc că oamenii care folosesc cuvinte despre care nu știu ce înseamnă, de fapt nu comunică, ci doar fac o înșiruire de cuvinte.
Ei, Anouk, poate le sună cool. Nu știm noi cu d-astea. 🙂
De obicei, deși uneori recunosc că mă cam activez în sinea mea, nu prea mă bag în discuții despre gramatică. Le observ și trec mai departe.
Dacă cineva face greșeli gramaticale cosider că nu e treaba mea să corectez! Motivul este simplu, nimeni nu este perfect!
Am făcut-o odată cu cineva care lucrează ca editorialist la un ziar de sport, loc în care și eu cred că pentru a lucra acolo ai nevoie de puțin mai multă gramatică și de cunoaștere a sensului cuvintelor folosite. M-am activat de la “frate vitreg” cunoscând persoana în cauză la care se făcea referire în articol 🙆♂️. Bineînțeles că mi-a trimis mesaj că nu e ok să îi atrag atenția public, că îl fac de râs, deși el se lua de greșelile altora de fiecare dată.
Multă lume nu cunoaște ce înseamnă frate vitreg. Acest termen este folosit greșit, de mulți, chiar și în presă, cu sensul de copii ai unuia din părinți din căsătorii/relații diferite.
Frate vitreg, de fapt, ar trebui folosit doar atunci când fiecare părinte aduce într-o căsătorie un copil dintr-o relație anterioară.
Nu corectez și nici nu atrag atenția în public, în general, dar nu mă împiedică nimic să scriu ce cred la mine pe tarla. Fără să dau nume, desigur, nu este stilul meu.:)