Pe la începutul lui august 2020, mi-a fost furată bicicleta din fața casei. Deși genul ăsta de întâmplare este la ordinea zilei în Olanda și mă așteptam s-o pățim și noi, la un moment dat, tot m-am enervat. Ce mi s-a părut uluitor – tupeul individului. A intrat pe proprietate privată, ziua-n amiaza mare, și a luat-o pe sus. Era încuiată.

Pe data de 24, tot august, scriam la mine pe perete următoarele:

“De când mi-a fost furată bicicleta din fața casei, ziua-n amiaza mare, am trecut prin toate stările. De la nervi și blesteme (ocazie cu care am constatat ce vocabular variat am și ce imaginație debordantă) până la blazare le-am încercat pe toate.

Ei bine, azi, după surpriza pe care am avut-o când am fost sunați de la poliție și anunțați că au recuperat-o, a venit a doua tură. Am realizat că așteptările mele în ceea ce privește normalitatea sunt încă la nivelul genunchiului broaștei și că nu e deloc ok să mă mire că niște oameni și-au făcut meseria. După șase ani încă n-am reușit să mă obișnuiesc.

Da, nu știu când, au trecut șase ani de când am plecat. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Să ne fie de bine, zic.”

Deși șansele să o găsească și, mai ales, atât de repede și întreagă erau extrem de mici, am avut foarte mare noroc. Ori sunt furate și scoase rapid din țară, apoi vândute, ori sunt coafate un pic, pentru a nu putea fi recunoscute cu ușurință, și folosite de către hoți. Am recuperat-o și am schimbat câteva vorbe cu polițiștii de la secție.

Foarte amabili oamenii, foarte plăcuți, s-au bucurat de veselia mea, dar ne-au spus că șansele să îl prindă pe făptaș sunt aproape nule. Nu aveam niciun fel de înregistrare video, nu existau martori, iar bicicleta o găsiseră într-o parcare din centrul Eindhoven-ului. Au identificat-o după seria de pe cadru. (Nene, mare noroc că aveam factura de când o cumpăraserăm și am putut dovedi că jucăria ne aparține).

Am zis bogdaproste că au găsit-o și am plecat. Deși aș fi avut chef să-i dau măcar două capace făptașului, că prea merita, m-a umplut de nervi și paguba nu era deloc mică, am zis că, chiar și așa, tot suntem foarte norocoși. Nu aveam ce să cer mai mult polițiștilor, reacționaseră imediat, au găsit-o și s-au comportat impecabil.

Ieri, însă…

A venit o scrisoare. De la ministerul de bla bla scârț, în atenția cutărescului, domiciliat la el acasă, vă informăm că cel care v-a păgubit a fost prins, judecat și condamnat. O săptămână de pârnaie cu executare, restul cu suspendare, plus doi ani de ținut sub observație. Calcă pe bec, execută și restul.

Băi, ejnebun??? Ne-am mai uitat încă o dată. Nu, nu era glumă, iar plicul era din ăla oficial. Pe care când îl vezi, simți cum ți se taie picioarele. Hai că știți despre care spun, sunt cele negre la interior, pentru a nu putea fi văzut conținutul dacă-s ținute-n lumină.

Mi-am făcut cruce, desi nu-s un om credincios, și am declarat că ășta nu sunt întregi la minte. Nu reușeam să-mi dau seama cum este posibil ca niște unii, mai mulți, de la mai multe instituții, toate ale statului, să-și facă treaba pe mai departe, chiar dacă povestea părea încheiată. Și nici nu am avut nevoie de dosar cu șină. 😛