(Text scris ca urmare a unora dintre comentariile de la textul de ieri al Vasilescului.) Când eram în școala generală, o parte dintre colegi, nu mulți, aduceau tot felul de scutiri pentru ora de...


(Text scris ca urmare a unora dintre comentariile de la textul de ieri al Vasilescului.) Când eram în școala generală, o parte dintre colegi, nu mulți, aduceau tot felul de scutiri pentru ora de...

Am o problemă. Două, de fapt. Prima este că, din când în când, mă mânâncă în ăăă... diverse locuri și, în loc să-mi văd liniștită de viață, mă mai apuc de câte un curs. De parcă m-aș plictisi ori...

Nu am fost niciodată o persoană stridentă sau care să dorească a ieși în evidență. Ba, dimpotrivă. Chiar și în perioada teribilistă, tot timidă și retrasă am fost. Maică-mea îmi tot zicea că sunt...

Pentru că am început ieri să povestesc una-alta despre cum au abordat cei din sistemul de învățământ olandez problema lacunelor pe care le-au căpătat elevii în urma pandemiei și a învățării aproape...

Presupun că problema la care urmează să fac referire mai jos există cam peste tot pe unde a lovit pandemia, însă am să fac referire doar la situația din Olanda. Nu am mai avut timp să urmăresc deloc...
Comentarii Recente