Spuneam că m-am apucat de ordine prin casă și de eliminat tot ce nu mai consider că ne este necesar, chestiune pe care o fac măcar o dată pe an. Mă refer la reorganizat și la sortat la modul serios,...


Spuneam că m-am apucat de ordine prin casă și de eliminat tot ce nu mai consider că ne este necesar, chestiune pe care o fac măcar o dată pe an. Mă refer la reorganizat și la sortat la modul serios,...

1. Ce Maldive, ce Zanzibar? Astea vor fi, în curând, pentru amatori. A fost proiectat primul hotel în spațiu, de către cei de la Orbital Assembly. Zice-se că vor folosi gravitație artificială...

Începe! Pentru mine primăvara nu este numai anotimpul în care își revine natura, înfloresc toate cele și în care începe marea bântuială. Mă rog, “marea” este un fel de a spune; primăvara asta, la...

Ninsese binișor înainte de Crăciunul ăla, totul în jur era alb și arăta ca-n basme. Mă rog, la douăj’ de ani, aproape orice e ca-n basme, dar să nu deviez de la subiect. Eu și cu văr-miu, proaspăt...

Am o perioadă aglomerată, așa că încerc să “fur”, de câte ori se poate, câteva momente de “altceva”. După un an și ceva de pandemie și cele (deja) trei luni de lockdown, am ajuns să mă strecor din...

Mă întreba cineva, la un moment dat, de ce am refuzat colaborarea cu un furnizor pe care mi l-a recomandat. Pentru că eu nu lucrez cu eroi, i-am răspuns. Chestiune care a creat confuzie maximă. Nu...

Mă întrebam (retoric, no worries) zilele trecute oare cum ar fi dacă toată lumea, în perioada tembelă care începe cu Valentine’s Day și se sfârșește spre mijlocul martie, s-ar comporta cu adevărat...
Comentarii Recente