Din când, pe câte unii îi mai încearcă omenia și generozitatea și se apucă așa, de capul lor, să dea câte o mână de ajutor altora. Că parcă nu le ajung treburile de acasă, problemele de la serviciu, mucii copiilor sau angoasele părinților, se apucă să se comporte așa, tam-nesam, ca niște oameni normali într-o societate funcțională. Dubioșii naibii.

Ba se oferă voluntari, ba se angajează prin firme d-alea nasoale, d-ale ocultei, care vor să schimbe pătrățica lor de lume în ceva mai bun și mai functional, ba încearcă să strângă fonduri pentru diverse cauze. Mă rog, v-ați prins care e faza. Vorbim de indivizi care au priceput că unica șansă de a ne păstra umanitatea și de a evolua cu adevărat este să ne suflecăm mânecile și să facem chestii. Fiecare cât poate, cât știe, cât își permite și are timp.

Cornele, ești sigur, mămică?

Te-ai gândit tu bine, bine de tot când ai ales să te duci să plantezi copaci pe dealuri? Ai făcut asta în cunoștință de cauză, adică? Ori poate te-a luat valul, te-or fi corupt corporatiștii tăi de la birou și te-ai dus de rușine. Sau poate ai mers ca să te pui bine cu Monica de la HR, nebunule! Hai, recunoaște, ai vrea să îi faci o demonstrație elaborată despre cum funcționează legile lui Newton în dormitor. Știi tu, d-alea cu inerție, accelerație, acțiune și reacțiune.

Ah, nu? Adică te-ai dus c-ai vrut tu? Păi dealul de la bunică-ta din sat e important, mă? Arde Amazonul, Cornele! Mor urșii panda în Australia, se topesc ghețarii la pol, fac insolație moliile pe Marte, iar ție îți arde de plantat molizi?

Fie vorba între noi, da, problemele enumerate există și sunt valide (minus partea cu moliile de pe Marte, care nu fac insolație, s-au găsit niște fete sufletiste, de la Marketing, care să le trimită cremă cu SPF 5947). Dar asta nu înseamnă că nu ne mai ocupăm de nimic altceva, până când nu salvăm ce e mai grav. Fiecare își alege “bătăliile”.

Nu avem nici normă, nici standard, nici ierarhii de prioritizare mondial acceptate. Nu am fost în stare noi, o Europă așa-zis dezvoltată, să ne punem de acord cu ce facem în pandemie, darămite să stabilim ordinea de rezolvare a nasoalelor planetei. Da, mor copii de foame în Africa, însă tot trebuie să îi hrănim și pe cei nevoiași din Răchiţaua.

Scrânteală de logică

Dacă X situație este nasoală, iar Y este și mai nasoală, înseamnă că X nu e așa de rea. Modul de gândire binar, alb-negru, este facil, într-adevăr, scutește emitentul de un efort de logică și conștiință, însă e deficitar din toate punctele de vedere. Factual, viața și relațiile noastre cu mediul au multe nuanțe, e musai să le judecăm ca atare. Moral, de asemenea, o judecată în termeni absoluți, antitetici, de bine-rău este greșită. Bine, mai bine, nu bine? Raportat la ce? Practic, elimină o multitudine de variante și de posibile soluții la infinitatea de probleme care necesită atenție și acțiune.

Raportarea la absolut (cea mai bună sau cea mai proastă variantă) are utilitate, însă este limitată. La fel de limitată ca cei care nu reușesc să vadă sau să folosească în discurs și nuanțele. Da, o notă de zece la matematică ar fi fost mai bună decât opt sau nouă. Însă și astea sunt bune. Nu cele mai bune, e drept, dar nu sunt nici rele. De ce ai anihila efortul unui copil care a luat “doar” opt?

Este corect, cu o floare nu se face primăvară, nici nu am pretins vreodată altceva. Dar, din moment ce nu pot ajuta la alfabetizarea tuturor copiilor de pe planetă, am să mă concentrez măcar pe unul, doi. Habar nu am, atât cât mă țin buzunarul și timpul. Poate mai adun niscai prieteni și rezolvăm zece copii, în loc de unul. Asta înseamnă zece oameni care înțeleg ce hârtii semnează. Cine știe? Poate unul va fi clientul sau colegul tău vreodată.

Un fel de încheiere și un îndemn

Una dintre cele mai mizerabile chestiuni pe care le-am auzit este aceea că nu contează ce faci, dacă nu comunici, ca să afle lumea. E zero. Măi, sunteți pe bune? Nu contează dacă am oferit ceva de mâncare unuia de pe stradă decât dacă mă laud? Îi dispar ăluia carbohidrații din sistem? Sau cum?

Chiar urăsc nasoalele din jurul meu și este frustrant că nu pot face mai mult să schimb lucruri în bine. În fond, sunt om și am limitele mele. Am treabă, toane, uneori migrene, mereu familie, priorități și numai uneori, rar, chef de vorbă. Măi, dar vă rog eu mult, din tot sufletul meu slăbănog, dacă aveți apucături d-astea, stați oleacă și cugetați. O fărâmă de bine făcută cuiva, oricât de mică ar fi, e pe plus, nu pe minus. Un opt e o notă bună, iar un copac plantat înseamnă un pic mai mult oxigen.

Gata, m-am pieptănat destul, aveți voi grijă de țară, dacă e, io am altele pe lista de azi. Weekend mișto vă doresc! 😊