Mă apucasem să scriu ceva interesant, dar sunt mult prea obosită și de lipsită de chef pentru documentare și texte mai consistente. Rămâne să-l termin zilele astea, poate între timp apuc să mai recuperez și ceva somn. Astăzi am fost atât de vraiște, încât am fost nevoită să mă ridic din fața computerului la ora 16. Pur și simplu nu mai puteam. Simțeam că-mi pocnește capul, așa că m-am cerut afară – o oră ș-un pic de mers printr-una dintre pădurile mele preferate din zonă a făcut minuni. Clar vegetatul între patru pereți nu-i de mine, am nevoie de vitamina D. D-aia bună, adevărată. 😛

Nu m-a pocnit vreun mare chef nici la întoarcere. Ba, dimpotrivă. M-am întins cât sunt de lungă pe canapea, am tras pe mine o pătură pufoasă și m-am apucat să citesc diverse. Din link în link, pân’ s-a făcut ora 23.

Tot răsfoind internetul, am constatat că mă nedumerește ceva. Încă ceva.

Apasă aici, boss! Abonează-te! Dă-ne un like, share și amin! Acum! ACUM! Vezi că avem și Instagram, nu intra doar pe Facebook. Newsletter dorești, da? Bine, atunci completează și chestionarul ăsta, apoi spune-ne ce ai mâncat aseară. Noi vindem pantofi cu talpă din coajă de nuc negru canadian, dar este important să știm cu ce medie ai luat BAC-ul și dacă îți plac ardeii umpluți. Noooo, fugi d-aci, Gogule, noi nu suntem d-ăia. (Wink, wink.) Colectăm date doar ca să le trimitem în raiul datelor personale, să le fie mai bine, nici nu le vindem, nici nu o să te bombardăm ulterior cu tot felul de aiureli.

Mă omoară încet și în chinuri site-urile din care țopăie isteric tot felul de pop-ups, push-ups și, în general, tot ce nu e un acord discret de instalare de cookies. Mă refer, evident, la cele GDPR. În anul 2021, unii încă se mai comportă de parcă ar vinde porumb fiert pe plajă. Ce user experience, care bun-simț?

Oare or vinde trăsnăile astea, or converti în ceva? Și oare merită prețul? Disconfortul unei mase consistente(?) de cititori pare irelevant pentru cei care au gândit implementarea unor astfel de metode agasante. M-ai întrebat la prima vizită dacă vreau ceva-ul ăla, am zis că nu. De ce nu putem s-o lăsăm așa? De ce trebuie să-nchid mizeria aia care-mi acoperă juma’ de ecran de fiecare fucking dată? De fapt, știi ce? Internetul e mare, iar timpul meu e atât de limitat, încât nu îmi ajunge să citesc nici 1% din cât mi-aș dori, așa că, hai, pa!

Nu revin. Mă rog, mai nimeresc din întâmplare, că nu pot ține minte toate site-urile enervante pe care am nimerit vreodată, însă îmi ia o fracțiune de secundă să-nchid mizeria.